De pe scenă, direct în stradă. Povestea cutremurătoare a artistului român care, după 30 de ani de muzică, a pierdut tot și a ajuns într-un centru pentru oameni fără adăpost

Viața lui Dan Rusu pare desprinsă dintr-un scenariu dramatic. La 64 de ani, după aproape trei decenii în care a cântat ca lăutar, bărbatul a ajuns într-un centru pentru persoane fără adăpost, copleșit de datorii și pierderi cumplite. În prezent, se află la Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti”, iar în spatele zâmbetului său încă se ascund ani întregi de suferință.

Destinul lui Dan a început dramatic, pe treptele bisericii din comuna Golăești, județul Iași, unde a fost abandonat de mamă. A fost găsit de preotul satului, iar soția acestuia, care nu putea avea copii, s-a atașat imediat de el.

„Mama m-a lăsat pe scările din fața bisericii. Ea avea un tată sever, care s-a supărat pe ea că a greșit și că l-a făcut de râs în sat și nu a avut ce face. M-a găsit preotul de acolo și am avut noroc că preoteasa nu putea să aibă copii. S-au atașat de mine. Când am mai crescut, părintele mi-a zis că, în ziua în care m-a găsit, a văzut-o pe mama mea cum se uita de după un copac, să vadă ce face cu mine”, a povestit Dan Rusu, cu lacrimi în ochi, potrivit bzi.ro.

La doar 5 ani, a pierdut-o pe femeia care îi devenise mamă, soția preotului, răpusă de boală. A ajuns la internat, unde a fost un elev silitor și premiant. Tot acolo a cunoscut-o pe Crenguța, fata care i-a schimbat viața și care l-a apropiat de muzică.

„Crenguța era cea mai frumoasă fată de acolo. Avea părul lung și negru și ochii la fel, închiși la culoare. Eu eram timid, mă rușinam de fiecare dată când o vedeam. Dar, într-o zi, ea mi-a dat un baton de ciocolată și atunci am început să vorbim mai mult. Eram în clasa a VIII-a deja. M-a întrebat dacă vreau să merg la ea acasă și am mers. Tatăl ei cânta la acordeon, era lăutar, și mama ei solistă vocală. Tatăl ei, Sergiu, mi-a pus acordeonul în brațe și m-a învățat să cânt”, a povestit Dan, plin de emoție.

Fericirea a fost din nou spulberată. Crenguța și tatăl ei au murit loviți de fulger, pe câmp, în timp ce culegeau pepeni.

„Atunci mi-am pierdut credința în Dumnezeu”

„Ei aveau o bucată de pământ pe care cultivau pepeni, așa se făcea în zonă. Într-o zi, ea plecase cu Sergiu, tatăl ei, să aducă o căruță de pepeni acasă, să îi vândă. Nici nu știu să vă spun cum cerul s-a înnegrit de nori. Mama ei, Maria, parcă a simțit ceva. Eu așa cred, până în ziua de azi, că a simțit că ceva nu-i cum trebuie, că mi-a zis să le ies în cale. Am luat-o la fugă. Ploua tare și vedeam, de pe deal, căruța cum stă pe loc. Când am ajuns, am văzut nenorocirea. Crenguța era moartă, întinsă în căruță, pe grămada de pepeni. Tatăl ei, pe jos, mort… până și calul murise. Mie îmi era tare frică de morți, dar de Crenguța nu mi-a fost. Am stat cu ei până a venit cineva. Îmi era frică să nu-i mănânce animalele sălbatice”, își amintește Dan Rusu.

Ani mai târziu, după ce a cântat aproape 30 de ani ca lăutar, viața părea că intră pe un făgaș normal. S-a căsătorit, a devenit tată, însă tragediile au revenit. Fiica lui a murit de leucemie cu puțin timp înainte să împlinească 18 ani, iar soția sa, Mariana, a fost diagnosticată cu cancer mamar. Disperat să o salveze, a făcut credite și a dus-o la Viena pentru operație, însă boala a avansat rapid.

„După operația de la Viena, am crezut că o să se facă bine, dar s-a extins cancerul și, în două-trei luni, s-a topit pe picioare. Atunci am pus mâna pe crucea ei – așa mi-am promis eu că n-o să mai pun vreodată mâna pe acordeon. Atunci mi-am pierdut credința în Dumnezeu. Nu înțelegeam cu ce am greșit. De ce mi-a luat fata? De ce mi-a luat soția?”, a rostit bărbatul cu disperare, chiar și la aproape 10 ani de la tragedie.

Rămas singur și împovărat de datorii, banca i-a pus sechestru pe casă. Copleșit, a încercat să își ia viața, izbindu-se intenționat cu mașina de un copac.

„Nu mai voiam să trăiesc și nici nu mai aveam pentru ce. Băusem și am hotărât să intru cu mașina într-un copac. Am avut noroc atunci că trecea o ambulanță, cu o femeie însărcinată, prin zonă și au văzut tot. Mi-au oferit îngrijiri medicale acolo. Mi-au scos dinții din gât cu penseta, așa puternic a fost impactul”, a povestit Dan Rusu.

A plecat apoi la Timișoara, unde a lucrat ca fierar-betonist, iar mai târziu la Târgu Mureș, într-un padoc de câini, aproape trei ani. În cele din urmă, s-a întors la Iași, unde, după o intervenție chirurgicală, a fost adus la Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti”. Astăzi are un pat și o masă caldă, însă spune că îi lipsesc familia și muzica. Povestea lui Dan Rusu rămâne una a unui om care a pierdut aproape tot, după o viață în care scena și acordeonul i-au fost alinare.