#Exclusiv Click!

Decizia pe care a luat-o Daniel Onoriu cu privire la soția lui! Nu o să îți vină să crezi

5 aprilie 2023 10:49   Vedete românești

Isabela Onoriu nu își mai dorește să audă, nici în ruptul capului, de Daniel Onoriu (44 de ani), bărbatul cu care a fost căsătorită timp de șase ani! Contactată de Click!, vedeta ne-a mărturisit că se bucură, că de o lună de zile, fostul pilot de raliuri, nu o mai caută sub nicio formă.

De șase luni, Isabela Onoriu și-a refăcut viața personală alături de un bărbat misterios cu multe zerouri pe card! Acesta o răsfață ca pe o prințesă, o duce în vacanțe exotice, dar îi face și diferite cadouri pe care Isabela și le dorește cu ardoare. Având în vedere că relația lor este foarte serioasă, cei doi au ales să se mute împreună, chiar de la început poveștii lor de iubire. Așa că, Daniel Onoriu a devenit istorie pentru femeia cu care s-a iubit mai bine de șase ani, femeie alături de care visa să îmbătrânească. Mai ales că, anul trecut, atunci când a stat în comă, timp de 55 de zile, Isabela Onoriu a dormit în mașină, în fața Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din Capitală. În această unitate medicală se afla internat Daniel Onoriu, după ce se întorsese din Turcia, țară unde avuse o intervenție nereușită de micșorare a stomacului.

După ce s-au separat, Isabela Onoriu și-a refăcut viața, iar Daniel a încercat să se împace  cu ea, în ciuda tuturor refuzurilor pe care le primea din partea acesteia.

„Perioada aceasta așteptăm Paștele atât eu, cât și iubitul meu. În rest, nimic nou! Cât privește procesul cu Daniel, încă nu s-a terminat, nu s-a dat nici primul termen la divorțul dintre noi doi, așteptăm. Însă, un lucru bun pot să zic că se întâmplă, de o lună de zile, și anume faptul că Daniel nu m-a mai contactat. Cred că, într-un final, și-a dat seama că nu mai este cale de împăcare între noi doi și a renunțat să mă mai caute. Sunt foarte bine așa, sincer sunt foarte liniștită, cum nu am fost vreodată pot zice”, a declarat Isabela Onoriu pentru Click!

I-a fost prelungit arestul la domiciliu

Fostul pilot de raliuri nu a acceptat, sub nicio formă, separarea de Isabela, așa că a încercat disperat să se împace cu ea, dar fără rezultate. Refuzurile vedetei l-au făcut pe Daniel să recurgă la gesturi necugetate, cum ar fi amenințările cu moartea (Daniel i-a trimis Isabelei mesaje – n.r), lucru care a speriat-o pe aceasta, determinând-o să meargă la poliție pentru a depune plângere pentru hărțuire.

Astfel că, de mai bine de cinci luni, Daniel Onoriu se află în arest la domiciliu, asta după ce, timp de o lună a stat după gratii, având în vedere că a încălcat ordinul de restricție.

De precizat este și faptul că ieri, magistrații, au decis prelungirea arestului la domiciliu pentru încă o lună.

Mai multe