Decizie în cazul Victoraș Micula. Muncă în folosul comunității la mănăstire
Victor Micula Jr., fiul controversatului om de afaceri Victor Micula din Bihor, a scăpat de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru accesarea ilegală a bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor. Decizia finală a fost pronunțată joi, 26 martie 2026, de Curtea de Apel Alba Iulia.
Instanța l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani. În acest interval, Micula junior va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunității timp de 120 de zile, fie în cadrul Primăriei Oradea, fie la Mănăstirea Sfintei Cruci.
Decizia este cu atât mai notabilă cu cât, la instanța de fond, acesta fusese condamnat la 3 ani și o lună de închisoare cu executare. Deși este recidivist, judecătorii au optat pentru o pedeapsă mai blândă în apel.
Dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a vizat acuzații de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu și două fapte de acces ilegal la un sistem informatic.
În același dosar au fost trimiși în judecată și patru polițiști din cadrul Poliției Municipiului Oradea: Ovidiu Vaida, Claudiu Mihai Rengle, Camelia Maria Erdei și Alin Claudiu Zanca. Instanța a dispus achitarea unora dintre acuzații, iar polițista Camelia Erdei a primit o condamnare de 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, plus muncă în folosul comunității.
Cum a ajuns să acceseze ilegal baza MAI
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 28 spre 29 martie 2018, la solicitarea lui Micula, polițista Camelia Erdei a accesat ilegal bazele de date ale MAI și i-a transmis informații confidențiale despre o persoană cu care acesta avusese un conflict în trafic.
Incidentul a pornit după ce un șofer, aflat la volanul unui Opel, ar fi fost șicanat în trafic de Micula, care conducea un Mercedes. Victima s-a refugiat într-o benzinărie și a sunat la 112. Ulterior, Micula ar fi încercat să-l identifice și să-l găsească, apelând la ajutorul unor polițiști.
Anchetatorii susțin că, ulterior, acesta a mers chiar în sediul Poliției Oradea, unde i s-a permis să acceseze direct bazele de date pentru a căuta informații despre diverse persoane, inclusiv persoane publice, precum interpreta de muzică populară Vlăduța Lupău.
Episoade controversate și fapte prescrise
Într-un alt episod, din noiembrie 2018, un polițist l-ar fi implicat pe Micula într-o acțiune de prindere în flagrant a unui suspect, permițându-i inclusiv să poarte geacă de polițist și să participe la percheziții și audieri. Aceste fapte au fost însă disjunse și ulterior procesul a încetat ca urmare a intervenirii prescripției.
De-a lungul anilor, Micula junior, în vârstă de 28 de ani, s-a remarcat printr-un stil de viață opulent și numeroase controverse publice. A fost adesea în atenția presei pentru aparițiile sale cu mașini de lux, elicoptere și avioane private, dar și pentru implicarea în spațiul public, inclusiv ca susținător al unor candidați politici.
Absent de la proces
Deși cazul a avut o miză juridică importantă, Micula nu s-a prezentat personal în fața instanței. Apărătorii săi au susținut că acesta este internat într-o clinică din străinătate.
Decizia Curții de Apel Alba Iulia este definitivă și pune capăt unui dosar complex, care a scos la iveală vulnerabilități grave în modul de accesare și protejare a bazelor de date ale instituțiilor statului.