Doliu în cinematografia românească! A murit unul dintre cel mai cunoscuți actori și prezentatori TV din România

17 octombrie 2024 14:32   Vedete românești

Valeriu Pavel Dan, unul dintre cel mai cunoscuți actori și prezentatori TV din România, s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Potrivit primelor informații, a murit pe stradă în urma unui infarct. Artistul era cunoscut drept „Puiu” de la Etno TV.

„Puiu”, așa cum îl știau apropiații, pe numele său real Valeriu Dan Pavel, a încetat din viață după ce s-a prăbușit pe o stradă din Capitală, în seara de miercuri, 16 octombrie 2024, în urma unui atac de cord, potrivit cancan.ro. În ciuda intervenției imediate a medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Actorul avea doar 53 de ani. Medicii legiști investighează în prezent circumstanțele exacte ale decesului, iar un raport oficial urmează să fie emis.

Cine a fost Valeriu Pavel Dan

Valeriu Pavel Dan a fost cunoscut publicului în special ca prezentator al matinalului „Puiu și Jul” de la Etno TV, pe care l-a găzduit timp de 10 ani împreună cu Jull și Iulian Nicolae. Această emisiune matinală a adus multă bucurie familiilor din România. Artistul a decedat la doar un an după fostul său coleg, Jull Nicu, care s-a stins la vârsta de 53 de ani, în august 2023, după o luptă îndelungată cu o boală cruntă.

Pe lângă programul matinal, Valeriu Pavel Dan a activat și în film și teatru. În cariera sa, el a lucrat cu actori și personalități cunoscute. 

Printre cele mai notabile roluri se numără cel din comedia „Milionari de weekend” (2004), unde l-a jucat pe Fane Ecler, și aparițiile din „Occident” (2002) și „Irezistibilii” (2004). De asemenea, a avut și roluri în producții internaționale, precum „The Half Life of Timofey Berezin” (2006), iar printre ultimele sale apariții se numără serialul „Moștenirea Oliviei” din 2016.

Pe plan personal, Valeriu Pavel Dan era tatăl unui băiat de 12 ani, pe care îl avea dintr-o relație anterioară cu o stomatoloagă.

Pe rețelele de socializare, colegii de breaslă și prietenii și-au exprimat tristețea la aflarea veștii.

Mai multe