Doliu în lumea muzicii. Primul solist al trupei Phoenix s-a stins din viață la 75 de ani: „A plecat să deschidă alt drum”

10 februarie 2024 11:34   Vedete românești
Ultima actualizare:

Doliu imens în muzica românească! Primul solist și unul dintre fondatorii trupei Phoenix, Moni Bordeianu, a murit la vârsta de 75 de ani, din cauza unor probleme medicale. Nicu Covaci, coleg al artistului, a fost cel care a făcut anunțul.

Este doliu în lumea muzicală din România! Moni Bordeianu, unul dintre fondatorii trupei Phoenix și vocea de aur a trupei din perioada anilor ’60, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. Artistul avea probleme de sănătate, suferea de diabet și în trecut i-a fost amputat un picior. Anunțul a fost făcut de colegul său, Nicu Covaci.

„A plecat să deschidă alt drum”

„A plecat să deschidă alt drum cel care l-a deschis pe primul… Îți mulțumim, Moni, pentru că ceea ce avem acum tu ai început!

Pe un munte, într-o ţară foarte-ndepărtaăa, stă un om cu ochii-nchiși şi spune ce ne-aşteaptă. Lumea nu-l ascultă, îl crede un nebun, căci vorbele lui sunt ca nişte lovituri de tun. El stă singur şi liniştit. Dar în ochii lui închişi vede al lumii asfinţit. Nebunul cu ochii lui închişi.

Zilele trec una după alta, sus pe munte, şi vocea lui se aude clar, spunând foarte multe. Lumea cea întreagă nu se-opreşte să-l asculte, îl vede un nebun ce-ndrugă multe vorbe-absurde!”, a scris Nicu Covaci pe pagina sa personlă de Facebook, unde a publicat mai multe fotografii cu Moni Bordeianu, dar și versurile melodiei „Nebunul cu ochii închiși”.

„A plecat «on the other side» cel care a animat tinerețea (nu doar) celor care în anii 60 au simțit că se poate trăi și altfel, că merită luptat pentru asta. Nu pot decât să-mi exprim gratitudinea pentru tot ceea ce ne-a oferit acest mare artist al vieții transformat în legendă încă din 1970, când a ales libertatea și a emigrat în S.U.A. A părăsit atunci cu lacrimi în ochi și durere în suflet formația cu care a ajuns atât de popular și iubit – Phoenix. Atunci a fost primul mare zbor care însă ia permis să mai revină alături de Nicu Covaci, Bela Kamocsa, Gunther Rainiger, cu care s-a înălțat inițial. Acum Moni, Florin Bordeianu, și-a luat ultimul zbor, spre veșnicia Nimicului. Îi vom păstra cât trăim vie memoria. Poate o vor face și cei ce-i vor descoperi și asculta cântecele”, a transmis, la rândul său, criticul muzical Mimo Obradov.

Despre Moni Bordeianu

Născut pe data de 26 februarie 1948 în frumosul județ Timiș, Florin Bordeianu, cunoscut ca Moni Bordeianu, și-a lăsat o amprentă profundă în istoria muzicii românești. A devenit cunoscut ca unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe Phoenix, dar drumul său către faimă și recunoaștere a fost presărat cu provocări și aventuri.

O scurtă perioadă a cântat la tobe, apoi a devenit principalul solist al grupului. A avut acest rol până în 1970, când a emigrat în Statele Unite ale Americii. Plecarea lui a marcat sfârșitul primei perioade Phoenix. A revenit în trupă, când avea deja alți membri, în 1977-1978. În 2008, a fost lansat albumul „Back to the Future…”, un material semnat Phoenix & Mony Bordeianu. În 2016, Moni Bordeianu a avut probleme vasculare grave, care au dus la amputarea unui picior, dar nu și-a pierdut speranța și a mers înainte cu încredere.

Mai multe