Ele sunt muzele lui Bordea şi Cortea de la America Express! Ce spun marii câștigători despre femeile din viața lor: „E rușinos”

27 martie 2023 18:27   Vedete românești

S-a mai terminat o finală ”America Express” plină de adrenalină şi de probe spectaculoase, iar câştigătorii sunt pe măsură. Aşa cum „auzise” şi Click! de ceva timp, Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au ieşit învingători în finală, care s-a dat în Cartagena - Columbia.

Gazda show-ului ”America Express”, Irina Fodor, a aşteptat echipele la Castelul San Felipe, impresionanta fortăreaţă a Cartagenei, locul perfect pentru finalul aventurii supreme „America Express”. Primii ajunşi, cei care au cucerit El Dorado, Cătălin Bordea (38 de ani) şi Nelu Cortea (36 de ani), au primit vestea victoriei cu lacrimi de fericire.

Într-una dintre probele finalei, telespectatorii au avut surpriza să le vadă şi pe soţiile celor doi concurenţi, despre care aceştia au vorbit tot timpul. Cu această ocazie, Click! vă spune totul despre cele două muze ale umoriştilor care au făcut istorie la „America Express”.

Soţia lui Nelu Cortea este coregraf

Soţia lui Nelu se numeşte Elena Cortea, este coregraf şi au împreună doi copii, o fată Laura (7 ani) şi un băiat Ioan (2 ani). Soţia sa este din Ploieşti şi cei doi s-au căsătorit în anul 2014 după 8 ani de relaţie. Trebuie să mai ştiţi că, de fapt, pe Nelu îl cheamă în realitate Ioan Mihai Cortea şi la un moment dat a apărut la „iUmor” în calitate de concurent. A făcut mai puţin senzaţie cu numărul de umor pregătit, cât cu faptul că, de emoţie, s-a „cerut” la baie. Şi totuşi apariţia fugitivă la iUmor a fost practic biletul lui de ”celebritate”, căci au urmat şi alte proiecte, vezi podcastul „America Express” sau rolul de jurat de la ”iUmor”.

„N-am muncit pentru ceva atât de mult în viaţa mea. Am avut în finală o energie cum n-am avut tot concursul. A fost o aventură senzaţională. Nu se compară cu absolut nimic!” a spus Nelu Cortea dupa finala America Express, declarând că vrea să-şi ia un cal cu banii câştigaţi.

La rândul său, Cătălin Bordea a mărturisit că vrea să-i cumpere cu banii câştigaţi la „America Express” o maşină lui Dan Capatos. Cât despre finală, el a mărturisit: ”Este incredibil. Este o senzaţie unică. Îţi vine să plângi, să mulţumeşti, să iei oamenii din jur în braţe. După toată ziua asta şi caruselul acesta de emoţii, gândul că noi suntem câştigătorii America Express este copleşitor”, a spus Cătălin Bordea.

Livia Bordea a fost stewardesă în Dubai

El este căsătorit cu Livia din anul 2012 şi momentan nu au copii şi nici nu îşi doresc. Formează o familie extrem de frumoasă şi se sprijină reciproc atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional.

Livia e din Măcin, judeţul Tulcea, şi s-a mutat în Bucureşti în urmă cu mai multă vreme. Cei doi s-au îndrăgostit în 2012, iar în 2019 au făcut nunta.

Livia Bordea lucrează ca instructor de kangoo jumps, iar în trecut a lucrat şi ca stewardesă, locuind pentru o perioadă în Dubai.

După cum se vede în imagini, şi ei îi plac tatuajele la fel ca lui Cătălin. „Când m-am îndrăgostit de ea, m-am îndrăgostit de zâmbetul ei. Îţi umple ziua, îţi dă energie când începe să zâmbească. Mă energiza pe vremea când eram cu altcineva. E foarte ruşinos! Mă energiza uitându-mă la pozele ei. Mi-am urmărit soţia timp de un an pe Facebook. Am primit o cerere de prietenie la un moment dat, am văzut făţuca asta şi zâmbetul extraordinar, mi-a dat o energie foarte faină şi un an de zile după aia mă uitam în fiecare zi la pozele ei şi ale fostului ei prieten. La un moment dat, au apărut nişte poze fără el, dar plecase din ţară. Apoi, a venit ea acolo unde făceam stand-up, eu eram trist şi abătut, a trecut pe lângă mine, a zâmbit. Venise în Deko, a asistat la spectacol şi după a plecat din ţară. Şi nu ştiam cum să mă bag în seamă. I-am trimis un mesaj: «Mi s-a părut mie că ai fost aseară la show?» şi i-am cerut prietenia, ca pe vremuri”, a povestit Bordea, la o emisiune la Antena Stars.

Concursul a fost unul extraordinar de greu pentru cei doi prieteni. Au trecut prin momente de panică şi chiar probleme de sănătate. La un moment dat, Nelu Cortea a avut o criză de astm, boală despre care colegul lui nu ştia. „Eu am de mic astm. Dar se manifestă foarte rar, o dată pe an şi nu atât de intens. Credeam că nu mai am aer, că nu mai pot să respir”, a spus Nelu Cortea la testimonial.

„Eu ştiam aşa ceva foarte vag, dar niciodată nu l-am crezut, pentru că nu l-am văzut aşa. Eu credeam că se victimizează şi inventează, a spus Cătălin Bordea, care a avut un atac de panică atunci când un şofer din Mexic a început să pună prea multe întrebări şi a crezut că vrea să-i răpească”.

Andreea Bălan a revăzut finala în lacrimi

Duminică seară, Andreea Bălan a făcut un live pe Instagram în care a putut fi văzută cum a izbucnit în lacrimi în timp ce a revăzut finala America Express. Vedeta a fost vizibil emoţionată după ce a retrăit momente din compeţiţa în care a reuşit să ajungă, alături de Andreea Antonescu, până în ultimul act. Însă cele două nu au reuşit să-şi revendice şi marele premiu, acesta fiind câştigat de perechea formată de Bordea şi Cortea.

„Am vrut să ne uităm împreună, cu toţii, la America Express. Este ultima parte. Aţi pus telefoanele pe mine şi mă faceţi să plâng, jur. Plâng, plâng, plâng pentru că mă uit aici şi am uitat că au trecut lunile, am uitat şi nu mai ştiu cât de greu a fost, că aşa e în viaţă, le uiţi pe alea grele, câteodată le uiţi şi pe alea frumoase. Nimeni nu ştie cât de greu a fost, doar noi cei care am fost acolo în competiţie şi cei care am rezistat până la final. Pentru toţi a fost greu. Pentru noi a fost şi mai greu pentru că am rezistat până la final. Mulţumesc pentru mesaje, le văd pe ecran”.

Andreea Bălan a răspuns şi celor care au acuzat-o că a trişat în anumite probe pe care le-a avut de parcurs la „America Express”, explicând că nu a făcut asta, ea doar a vrut să-şi ajute echipa şi nu a ezitat să-şi folosească toate resursele atunci când acest lucru a fost posibil.

Mai multe