Eveniment fără precedent pentru Fuego! Ce a fost nevoit să facă artistul

8 februarie 2022 21:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fuego este pus într-o situație foarte delicată față de spectatorii săi. De când a venit pandemia, artistul a fost nevoit să-și amâne de șase ori concertul de la Sala Palatului, din București. Deși îl programase, ultima dată, pentru data de 1 martie 2022, interpretul a fost obligat să îl amâne pentru data de 15 mai, din cauza restricțiilor impuse de autorități.

Paul Surugiu-Fuego (46 ani) și-a reprogramat spectacolul de la Sala Palatului din București, din cauza pandemiei de coronavirus. În doi ani de zile, artistul nostru și-a amânat concertul de șase ori, ultima dată fiind stabilit pentru data de 15 mai. 

"Dragii mei, iată că n-am putut nici de această dată să-mi duc visul la bun sfârșit! Situația actuală și hotărârile luate de autorități ne împiedică să putem ține concertul de pe 1 martie, de la Sala Palatului, mai ales că rata de incidență este imensă în București și doar cu 30 % (n.r. capacitate) și cu riscurile aferente este imposibil să facem asta, să putem avea toată tehnica și toți artiștii pe scenă. Astfel că, alături de organizatori, am hotărât o ultimă reprogramare, pe data de 15 mai 2022, de la ora 20.00, când sperăm că lucrurile se vor relaxa și vor putea intra în normal! Biletele pe care le-ați procurat rămân valabile fără nici o problemă și vă mulțumesc din suflet că-mi sunteți aproape în continuare în realizarea acestui vis măreț!”, spune artistul nostru.

Niciunul dintre spectatori nu și-a restras biletul

Fuego speră că fanii săi au înțeles situația, mai ales că până acum niciunul nu și-a retras biletul. Solistul și-a exprimat de nenumărate ori dezamăgirea legat de această situație, extrem de neplăcută, pentru orice artist. "Sunt dezamăgit, dragii mei, pentru că de fiecare dată mi-am pus atâtea speranțe în realizarea acestui proiect și de fiecare dată ele mi-au fost înșelate!", spunea el. În curând, Fuego își va anunța admiratorii cu privire la turneul său național.

Vom încerca să facem pentru voi un concert plin de savoare, de momente unice și cu piese de colecție, într-o interpretare aparte! Alături de mine vor fi Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, peste 100 de artiști pe scenă, dar și invitați speciali, dirijorul fiind minunatul Daniel Jinga! Vă aștept alături de noi! Voi anunța mini-turneul lunii martie și orașele în care vom ajunge! Vă iubesc!”, precizează artistul nostru.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Mai multe