Vedete care au îndurat foame și lipsuri: Fuego: «Stăteam şi o zi întreagă nemâncat». Paula Chirilă: «Nu aveam bani de mâncare»

Ultima actualizare:

    Paul Surugiu Fuegofoto: TVR2
Paul Surugiu Fuegofoto: TVR2

Vedetele autohtone nu au fost dintotdeauna bogate, ci au trecut prin momente grele până să ajungă în vârf. Multe dintre ele au făcut foamea şi nu le e ruşine să recunoască acest lucru. Este cazul lui Fuego, al Mihaelei Rădulescu, Paulei Chirilă, dar chiar şi Rodica Popescu Bitănescu a dus-o greu în copilărie. Click! îţi spune povestea lor! 

Paul Surugiu-Fuego (45 ani) spune că perioada studenţiei a fost, pentru el, „pe cât de frumoasă şi plină de momente speciale, pe atât de grea”. Pe la 15-16 ani, artistul, care locuia la Turda, a început să facă naveta la Bucureşti pentru ore de canto cu George Grigoriu.

„Era complicat tare. Şi în studenţie la fel a fost, pentru că, deşi m-am acomodat uşor, îmi era şi dor de casă, simţeam că nu mă regăsesc şi aveam teama că nu voi reuşi, mai ales că mi s-au închis multe uşi şi mulţi mi-au spus că nu voi ajunge nimic în viaţă, indiferent de situaţie şi timpuri”, povesteşte artistul. El recunoaşte că au fost zile în care a făcut foamea. „Am strâns din dinţi, am plâns şi m-am ridicat şi am luptat. Au fost şi zile în care n-aveam bani de mâncare şi stăteam o zi întreagă nemâncat, la facultate, până ajungeam la gazdă, seara. Mergeam pe jos, pentru că voiam să fac economie, să nu dau banii pe bilet. Dar dincolo de aceste mici greutăţi, a fost perioada în care am învăţat multe, pe care nu o regret!”, mai povesteşte Paul Surugiu-Fuego. 

Mihaela Rădulescu: "Parizerul era viața mea"

Nici pentru Mihaela Rădulescu (52 de ani) tinereţea nu a fost fără lipsuri, iar parizerul îi aduce şi acum aminte de perioada studenţiei, întrucât era ieftin, iar vedeta nu avea bani în acea perioadă, când se afla la început de drum. „Nu aveam bani în facultate şi îmi aduc aminte că parizerul era viaţa mea, mai ales când îl prindeai pe ăla proaspăt, roz aşa, şi tăiat foarte subţire, şi cu pâinea aia caldă, franzela aia albă. Deci eu nu am o problemă cu asta, cum nu am o problemă cu nimic din ce înseamnă mâncare românească”, susţine Mihaela. 

Rodica Popescu Bitănescu, marcată tot restul vieţii

La Rodica Popescu Bitănescu (83 ani) necazurile au încept încă din copilărie. Născută la Răsuceni, în judeţul interbelic Vlaşca, în prezent judeţul Giurgiu, într-o familie foarte înstărită, actriţa a avut parte de o copilărie de coşmar. La naţionalizare, familiei Popescu i s-a confiscat întreaga avere. Din lipsă de bani, familia locuia prin cele mai insalubre subsoluri.


    Rodica Popescu Bitănescu
Rodica Popescu Bitănescu

„Imaginaţi-vă, să ai o casă cu strictul necesar şi deodată, în 11 iunie 1948, ţi se ia tot. Sunt complexată şi acum. Mi-am dorit să fiu grăsuţă şi să mănânc mult, că foamea m-a înnebunit”, a povestit actriţa la emisiunea „Sinteza zilei”, de la Antena 3. Greutăţile din copilărie i-au marcat viaţa. Din acest motiv, ea s-a luptat ani întregi cu atacurile de panică. 

Paula Chirilă: «Noaptea gărzi, ziua cursuri»

Paula Chirilă (46 de ani) a trecut şi ea prin momente mai puţin plăcute, în special în anii de facultate, dar şi când a ajuns actriţă. Vedeta a dezvăluit, la un moment dat, că în perioada facultăţii nu avea nici bani, nici de mâncare.


    Paula Chirilă
Paula Chirilă

„Eu voiam să fiu artistă, cântăreaţă. I-am spus profesoarei mele că nu vreau la Drept, vreau la Teatru. Mi-a spus cât de greu e, ce trebuie făcut. Am dat pe ascuns la facultate. Tata era şomer, îi plăcea şi băuturica, Dumnezeu să-l ierte, trăiam dintr-un salariu, al mamei. Era asistentă medicală. Deci nu putea să mă ţină cu facultate. I-am spus când am luat examenul. M-am angajat asistentă la urgenţe. Făceam gărzi, munceam noaptea, ziua cursuri. Nu e uşor la Urgenţă, accidente grave, sinucigaşi”, a dezvăluit Paula Chirilă. Nu i-a fost uşor nici după ce a terminat facultatea şi apoi s-a angajat, la Oradea.

”Ca actriţă am făcut, la început, foamea. Nu aveam bani de mâncare. Aveam o bucată de slănină în frigider, din care am mâncat, alături de colega mea, două săptămâni. Slănină, muştar, usturoi. Nici pâine nu aveam, de unde bani?”, a mărturisit actriţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net