EXCLUSIV! Ioana Ginghină, escapadă cu viitorul soț! Îi lasă copilul lui Papadopol! «Ruxi, vreau să stau singură cu iubitul»

30 martie 2022 12:52   Vedete românești

Ioana Ginghină face luna de miere înainte de nuntă! Actrița din serialul "Adela" va pleca într-o vacanță romantică împreună cu logodnicul ei, Cristi Pitulice, în Italia, la Pisa și Florența. Cei doi vor merge singuri, ca doi porumbei, pentru a se relaxa. Fiica Ioanei, Ruxi, va rămâne în grija tatălui ei, Alexandru Papadopol.

Ioana Ginghină și iubitul, Cristi Pitulice, evadează într-o vacanță romantică, în doi! Ioana a ales însorita Italie pentru escapada romantică la care visează de foarte multă vreme. Actrița din serialul "Adela" de abia așteaptă să-și ia zborul spre Italia, în două săptămâni. 

"Mergem doar noi doi, la Pisa și la Florența!"

Actrița Ioana Ginghină a înflorit de când se iubește cu Cristi Pitulice. Cei doi au simțit nevoia de mai multă intimitate, așa că în două săptămâni vor pleca împreună în Italia. 

Plec, în sfârșit, în vacanță, în Italia, la Pisa și la Florența, doar eu cu iubitul meu. În două săptămâni plecăm, de abia aștept! O să fie ca o lună de miere romantică, în avans. Îmi doream de mult să plecăm numai noi doi undeva, departe. Pe romantic așa”, a declarat Ioana Ginghină, pentru Click!

Ruxandra, fiica Ioanei, care locuiește împreună cu mama ei, va rămâne în grija tatălui său, actorul Alexandru Papadopol.

"I-am zis și lui Ruxi, că ea stă cu noi, tot timpul: «Fată dragă, mai lasă-mă și pe mine să stau singură cu omul ăsta!» Ea o să stea la tatăl ei, la Alexandru, cât suntem noi plecați”, a dezvăluit Ioana Ginghină, pentru Click!

"Anul viitor suntem nași!"

Ioana Ginghină și-a refăcut viața după divorțul de Alexandru Papadopol cu actualul iubit Cristi Pitulice. Actrița a primit inelul de logodnă în 2020 și acum se pregătește de nuntă!

Noi trebuie să fim nași, anul viitor. Nu știu însă când va fi nunta noastră. Ar cam trebui s-o facem anul acesta, dacă suntem nași anul viitor. Vom vedea, am putea face și o slujbă înainte la preot ca să putem fi nași”, ne-a mai spus Ioana Ginghină.

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au fost împreună timp de 12 ani. Au divorțat în 2019, după ce Alexandru Papadopol a plecat de acasă, spunându-i fostei sale soții franc, în față, că nu o mai iubește.

La scurt timp după divorțul de Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele lui Cristi Pitulice, consultant în turism.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Mai multe