Ioana Ginghină, cea mai fatală apariție! E total «transparentă»!

Ultima actualizare:

Ioana Ginghină a bifat una dintre cele mai îndrăznețe apariții ale sale, în cadrul unui eveniment de modă, după ce a ales să îmbrace o ținută transparentă, cu vedere la posterior și decolteu! Iată ipostaza „fatală” în care s-a prezentat!

Ioana Ginghină a bifat una dintre cele mai îndrăznețe apariții ale sale Foto: Arhivă personală
Ioana Ginghină a bifat una dintre cele mai îndrăznețe apariții ale sale Foto: Arhivă personală

Actrița Ioana Ginghină pare că își dorește să se simtă precum divele de pe covorul roșu, mai ales că Gala Premiilor Oscar de anul acesta abia a avut loc, așadar a avut de unde să se inspire.

Ioana Ginghină, apariție „fatală” în cadrul unei prezentări de modă

În cadrul unei prezentări de modă, Ioana Ginghină și-a propus să întoarcă toate privirile și a adoptat o ținută de „femme fatale”. Aceasta a urcat pe podium în cadrul evenimentului organizat de criticul de modă Alin Gălățescu, „Soirées de la Mode”, și găzduit de un celebru hotel din Capitală.

Actrița s-a prezentat în cadrul evenimentului într-o rochie transparentă, cu lenjeria intimă la vedere! Creația vestimentară o poziționa pe aceasta într-o ipostază de „Cruella” modernistă, în timp ce transparența rochiei plimba imaginația privitorilor în cu totul alte zone.

Fără inhibiții, Ioana Ginghină a demonstrat că are tot curajul necesar pentru a purta o astfel de ținută și s-a lăsat fotografiată din toate părțile, de către reporterul Click! ajuns la fața locului.

În momentul în care s-a întors cu spatele, outfit-ul său a dezvăluit și o zonă decupată, Ioana „propunându-și” mândră și posteriorul în același timp, într-o lenjerie intimă de culoare neagră, acoperit doar cu voalul transparent al rochiei.

Întreaga ținută a fost completată și cu un accesoriu în zona capului, pentru a se încadra cât mai bine în filmul evenimentului de modă.

Citește și: Ioana Ginghină îmbracă rochia de mireasă în 2022! Ce planuri are la început de an

Secretul siluetei Ioanei Ginghină, la 44 de ani

Ioana Ginghină, în vârstă de 44 de ani, dezvăluia de curând că nu își bate capul cu curele de slăbire, având în vedere că de 4 ani încoace reușește să se mențină la greutatea ei ideală.

Secretul actriței constă într-un stil de viață extrem de sănătos, care implică sport, două mese pe zi și cure periodice de detox. De asemenea, aceasta a exclus din meniul ei zahărul, carnea și pâinea.

Încerc să nu mănânc zahăr, l-am eliminat aproape de tot, nu mănânc carne de doi ani, nu mai mănânc nici pâine, iar paste, mai rar. Vinerea încerc să mă detoxifiez și doar beau lichide.”, povestea actrița în urmă cu ceva vreme.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net