„Fetița Zurli”, un nou proiect de mare anvergură! Uite ce face actrița după ce a plecat din trupă
În urmă cu o lună, Vero Călimăn (36 de ani) alias „Fetița Zurli”, din „Gașca Zurli”, după cum o cunoaște o țară întreagă în urma numeroaselor spectacole pe care le-a avut, își anunța retragerea din trupă după 15 ani de activitate. Motivul public invocat de actriță a fost faptul că își dorește o schimbare și alte noi oportunități în viața sa. Astfel că acum aceasta a ajuns să le inspire copiilor dintr-o școală din comuna Jegălia, din județul Călărași, pasiunea pentru artă.
„Cu sufletul plin de bucurie, vreau să vă spun că am petrecut Ziua Mondială a Teatrului într-un mod cât se poate de potrivit. Am lansat un proiect la care am visat de când mă știu, cu scopul de a aduce copiii de la sat mai aproape de lumea teatrului, de poveștile din spectacole și, mai ales, mai aproape de ei înșiși.
Când am aflat că în Comuna Jegălia e un primar care își dorește același lucru pentru copiii nu am stat pe gânduri. Împreună am pus la cale proiectul <Teatrul la Sat> și vrem să le oferim copiilor de acolo o altă perspectivă asupra vieții. Vrem să-i inspirăm să citească mai mult și să devină mai curioși, să le facem locul de joacă din ce în ce mai mare”, a scris Vero Călimănescu în dreptul mai multor imagini, de la fața locului, postate pe contul său de Instagram.
„Fetița Zurli”, încrezătoare
Vero le-a mai spus prietenilor virtuali cât de fericită este că face parte din acest proiect educațional:
„Uite aşa voi face naveta de două ori pe săptămână pentru a duce <Teatrul la Sat>. Așa cum știu eu mai bine, cu toată bucuria mea şi priceperea mea. Știu că povestea mea îi va inspira pe copii să viseze chiar și la cai verzi pe pereți. Iar domnului Vasile Aurel vreau să îi transmit că acești copii cu siguranță își vor aminti cine era primar în satul lor atunci când erau mici. Pe lângă clubul de dansuri, fotbal și lupte libere, de trei ani cei mici au primit instrumente muzicale și participă la competiții cu fanfare”.
Click! spune
„Gașca Zurli” este trupa fenomen pentru copiii din România. Proiectul Zurli a fost înființat în 2010 de Mirela Retegan. Trupa muzicală a cucerit inimile copiilor de toate vârstele, mai ales datorită personajelor haioase pe care actorii le interpretează, melodiilor și poveștilor amuzante.