Florentina Opriș, soacră mare. Vedeta și-a însurat băiatul: „Sunt foarte fericită!”
Este mândră din cale-afară! De câteva zile, Florentina Opriș (54 de ani) e soacră cu acte în regulă. Prezentatoarea emisiunii „Sport, dietă și o vedetă” de la Kanal D şi-a însurat băiatul, pe Loren (31 de ani). Ceremonia a avut loc weekend-ul trecut, la Mănăstirea Caşin. Florentina este foarte bucuroasă că acum are şi o fată: nora sa, Ana-Maria Darie (31 de ani), o face foarte fericită.
Face de aproape 20 de ani sport la televizor, ca să încurajeze telespectatorii să facă și ei zilnic cât mai multă mișcare, și nu oricum, ci cu bucurie. Dar în ceea ce priveşte viaţa privată a fost mereu discretă. Cu toate acestea, în acest weekend, pentru că a avut parte de un eveniment cu totul special în familie, nu s-a putut abţine şi a publicat pe reţelele sociale mai multe fotografii din albumul personal. Motivul? Nunta fiului său, Loren. Singurul ei băiat a făcut pasul cel mare şi s-a căsătorit cu aleasa inimii, Ana Maria Darie, cu care a ost şi coleg de liceu şi se iubeşte de 11 ani. Ceremonia religioasă a avut loc la Mănăstirea Caşin, iar petrecerea de nuntă şi şedinţa foto de poveste au fost la un local de fiţe din Herăstrău. În ceea ce priveşte luna de miere, cei doi ai plecat în mai multe destinaţii secrete, după cum a dezvăluit, pentru Click!, chiar Florentina.
Florentina Opriș a trăit momente de emoție, weekend-ul trecut, atunci când și-a văzut băiatul jurându-i iubire veșnică partenerei sale de viață. Pentru marele eveniment, soacra mare a ales să poarte o rochie de culoare roșie, cu umerii goi să strânsă în talie de o curea subțire, argintie. A rămas văduvă la varsta de 43 de ani, după ce bărbatul cu care era căsătorită de 25 de ani a murit, dar i-a simţit prezenţa la nunta fiului...
„Ceremonia religioasa a fost un regal, a fost ceva deosebit, care s-a ținut la Catedrala Caşin. Toată slujba a fost un moment emoționant. La biserică am lăcrimat în acele momente și mi-am adus aminte de etapele de creștere și de evoluție a fiului meu. În același timp am rememorat și toate amintirile frumoase pe care le-am avut alături de soțul meu, care nu mai este printre noi”, a povestit Florentina Opriș, în exclusivitate pentru Click!
Felul în care s-a desfășurat evenimentul o face pe Florentina să creadă că viitorul mirilor va fi unul cu adevărat binecuvântat.
„A fost un moment cu adevărat magic atunci și când Loren şi Ana au ieşit din biserica și au dat drumul la porumbei să zboare. Toți au plecat în zare. Acest lucru mi s-a părut un semn divin asupra căsătoriei lor. Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie ceea ce am simţit şi ce s-a întâmplat în acest weekend”, a mai completat Florentina, pentru Click!
A publicat o serie de fotografii şi pe facebook, unde a scris următoarele:
„Sunt foarte fericită! Pentru mine a fost nunta secolului! Fiul meu, Loren, și Ana Maria și-au unit destinele pe 3 septembrie 2023, într-o zi de basm, care a adus laolaltă două suflete ce și-au început povestea de dragoste în liceu. Fiecare moment din această călătorie a lor a fost binecuvântat de inspirație divină, ghidat de mâna lui Dumnezeu spre cele mai frumoase alegeri care le-au aparținut în totalitate pentru această nuntă de vis! De la întâlnirea lor în apartamentul prezidențial, pe care l-au avut încărcat de istorie și cu denumirea regelui Carol I al României, până la locația magică unde a avut loc petrecerea nunții. Fiecare detaliu a fost plin de semnificație și iubire! În calitate de părinte, voi sta mereu în umbra lor, gata să îi susțin și să îi ajut în fiecare moment al vieții lor”.
Aşa cum a declarat cu altă ocazie, Florentina a sperat mereu să aibă o fiică. Iată că acum, prin cununia fiului ei, această mare dorinţă i s-a împlinit.
„Eu dintotdeauna mi-am dorit să am o fată. Am rămas însărcinată o singură dată, cu Loren. De când a apărut Ana în familie, simt că mi s-a îndeplinit visul, ea e ca și fiica mea. Ne potrivit în multe privințe, suntem pe aceeași lungime de undă... Ea e delicată, atentă la detalii, o fată foarte bună”, a spus Florentina Opriș, în exclusivitate pentru Click!
O viaţă dedicată sportului şi televiziunii
Stilul de viață sănătos pe care îl are Florentina Opriș, de când era doar o copilă, i-a îndrumat pașii spre televiziune, spre lumina reflectoarelor. „Am început să fac sport de performanță de la vârsta de 9 ani, atletism mai exact. În televiziune am debutat la postul Prima TV, în 2004, iar la o televiziunea locală mi-am început activitatea în anul 1996. Emisiunea pe care o prezint acum, la Kanal D, «Sport, dietă și o vedetă», este o emisiune care are deja 20 de ani pe tv. Este o emisiune în care le spun tuturor cum trebuie să arate un stil de viață sănătos. Vreau să continui acest lucru, pentru că îmi place foarte mult ideea de a promova un stil de viață sănătos, deoarece cu toții avem nevoie de asta, mai ales în vremurile acestea pe care le trăim”, a mai declarat Florentina Opriș pentru Click!