Florin Dumitrescu, dezvăluiri din culisele căsniciei sale. Motivul pentru care divorțul nu a fost niciodată o soluție: „Familia pentru noi este ceva sfânt”

15 octombrie 2024 7:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Florin Dumitrescu (37 de ani) este un bărbat împlinit, atât pe plan profesional, cât și pe cel personal. Juratul de la Masterchef este căsătorit și are două fiice, pe Ava și Mia. Acesta a povestit cum și-a cunoscut soția și care este secretul căsniciei lor de 11 ani.

„Ne-am îndrăgostit aproape pe loc”

Meseria de bucătar i-a scos-o în cale pe Cristina, întrucât s-au cunoscut la restaurantul în care acesta lucra în 2010. Florin Dumitrescu a povestit cum a decurs prima lor întâlnire, dar și cum a început povestea de dragoste dintre ei.

„Prima noastră întâlnire a fost interesantă, pentru că ne-am complimentat reciproc meseria fără să știm ce urma să se întâmple între noi. Am servit-o cu o porție de melci și o farfurie de paste din mâncarea de personal, după care, bineînțeles, am urmărit-o pe social media, unde am început să avem o relație de prietenie bazată pe scrisori digitale! Ne-am îndrăgostit aproape pe loc, de la a doua întâlnire!”, a dezvăluit Florin Dumitrescu pentru Viva.

Juratul de la Masterchef a vorbit și despre calitățile soției sale. Pe lângă faptul că o consideră o mamă perfectă, se pare că aleasa inimii sale este extrem de organizată, creativă și are un simț al umorului bine dezvoltat.

„Pe lângă faptul că este cea mai bună mamă pentru copiii noștri, simțul umorului, organizarea și mintea ei creativă. Iar una dintre cele mai importante calități care mă atrag la ea este felul în care se raportează la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și reușește să mă țină cu picioarele pe pământ!”, a completat el.

„Noi suntem foarte uniți prin iubire...familia pentru noi este totul, este ceva sfânt”

Anul acesta, Florin Dumitrescu și soția sa, Cristina au împlinit 11 de ani de căsnicie. Astfel, celebrul chef a dezvăluit care este secretul unei relații longevive și motivul pentru care divorțul nu a fost niciodată o soluție pentru el, indiferent de neînțelegeri.

„Nu am o rețetă secretă pentru căsnicia noastră. Noi suntem foarte uniți prin iubire, în primul rând, și apoi printr-o prietenie de-a dreptul. Ne face reală plăcere să petrecem timp împreună, încă găsim subiecte să povestim cu orele și să râdem mult. Familia, pentru noi, este totul, este ceva sfânt, iar divorțul nu este răspunsul, din punctul meu de vedere. Cred că orice se poate discuta și remedia, mai ales când am făcut o promisiune că vom fi împreună la bine și la rău!”, a adăugat Florin Dumitrescu.

Mai multe