Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie! Anunțul medicilor despre starea de sănătate a actorului

15 mai 2024 14:02   Vedete românești

Medicii de la Spitalul de Ortopedie „Foișor” au comunicat românilor că starea de sănătate a lui Florin Piersic are o evoluție lent favorabilă. Actorul în vârstă de 88 de ani deja a început procedurile de kinetoterapie și recuperare medicală.

Florin Piersic a trecut prin momente dificile de sănătate, iar medicii de la Spitalul de Ortopedie „Foișor” au fost nevoiți să îi scoată proteza pe care o avea la genunchi. Aceasta a fost considerată a fi sursa inițială a infecției care l-a obligat pe marele actor în vârstă de 88 de ani să ceară ajutorul medicilor.

Acum, medicii au transmis un comunicat în care explică care este starea actuală de sănătate a lui Florin Pierisc. Potrivit doctorilor, acesta are o evoluție lent favorabilă și deja a început procedurile de kinetoterapie și recuperare medicală.

„Evaluarea domnului Florin Piersic, făcută în dimineaţa de 15 mai 2024, de către echipa medicală, arată o evoluţie lent favorabilă. Pacientul a început procedurile de kinetoterapie şi recuperarea medicală”, au comunicat reprezentanții Spitalului de Ortopedie „Foişor”, potrivit adevarul.ro.

Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie

Reprezentanții Spitalului de Ortopedie „Foișor” mai spuneau, cu numai o zi în urmă, că starea actorului în vârstă de 88 de ani se ameliorează. De asemenea, parametrii biologici inflamatori ai acestuia înregistrează o scădere față de nivelul pe care îl aveau în cursul zilei de luni.

De asemenea, în cursul zilei de luni, Florin Piersic a transmis publicului din țara noastră primul mesaj, după ce s-a confruntat cu problemele grave de sănătate care l-au ținut pe patul de spital. Florin Piersic a spus fanilor săi că este bine și că încă are de împărtășit multe povești cu publicul. „Vă iubesc pe toți, oameni buni și va copleșesc cu recunoștința mea! Tineti-ma aproape, pentru că mai am de spus multe povesti minunatului meu public”, spunea Florin Piersic.

Actorul este în continuare internat la Spitalul de Ortopedie „Foișor”, iar înainte de a ajunge aici, el a fost și la Institutul „Matei Balş”m cât şi Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, din Cluj Napoca.

Mai multe