Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
De la iubire la ură a fost doar un pas, iar Cristina Cioran (46 de ani) și Alex Dobrescu (39 de ani) au ajuns la cuțite. Cei doi s-au iubit cu patimă timp de doi ani și au crezut într-un viitor comun, așa că au ales să devină părinți, ceea ce credea că îi unește și mai mult. Însă, s-au înșelat amarnic, pentru că acum cei doi au ajuns să se războiască în fața magistraților după ce fosta prezentatoare de televiziune a cerut ordin de restricție împotriva afaceristului, iar bărbatul s-a ales să poarte o brățară la picior timp de zece luni.
Ba mai mult, reprezentanții legii au decis că Alex Dobrescu să nu aibă voie să o mai contacteze pe Cristina Cioran sau să îi iasă în cale, așa cum spune ea, că a făcut în urmă cu câteva zile...a trecut cu trotineta prin fața casei sale, ceea ce omul de afaceri neagă vehement și cere dovezi pentru toate aceste afirmații. Având în vedere cele întâmplate, Cristina Cioran ne mărturisea că nu o să își ierte niciodată bărbatul cu care a ales să facă un copil, afirmație ce nu l-ar fi afectat pe Alex. Contactat de Click!, acesta părea foarte resemnat de situație.
„Mă bucur din tot sufletul meu că nu mă iartă. Nici nu avea ce să ierte. Nu îmi mai doresc să mă împac cu ea sau să mă căsătoresc, așa cum voiam cu ceva timp în urmă. De ce? Pentru că voia să mă bage la pușcărie. Îmi fac alt copil. Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil (de fetița lor împreună – n.r). Oricum nu am voie să o văd. Am scăpat de toate cotoroanțele. Acum am o iubita nouă. Lucrez la o nouă familie. Vedem ce ne rezervă viitorul, dacă voi deveni din nou tată sau nu, oricum eu am doi copii”, a spus Alex Dobrescu, pentru Click!
Clipe de coșmar
Miercuri, încă de la prima oră a dimineții, jurnaliștii Click!, stăteau de vorba cu Cristina Cioran, iar vedeta ne povestea prin ce clipe de cumpănă trece, din cauza fostului său partener de viață:
„El (Alex – n.r) acum este prins între ciocan și nicovală. El nu mai știe ce să facă să fie în centrul atenției. Sincer, nici nu îi mai știu postările de pe rețelele sociale, pentru că l-am trecut la block. Nimeni nu îl mai bagă în seamă, a înnebunit în ultima perioadă, a luat-o razna. El ca să se facă bine trebuie să se curățe, să se dezintoxifice, ca să își revină. Înjură oamenii din jurul său, este într-o psihoză continuă. Din comportamentul său pare că consumă substanțe interzise”, spunea Cristina Cioran, pentru Click!
Click! spune
Cristina Cioran este una dintre cele mai iubite vedete din România. Aceasta a devenit mamă în iulie 2021, atunci când pe lume a venit micuța Ema, care a fost născută prematur la 27 de săptămâni. Fosta prezentatoare de televiziune și Alex Dobrescu s-au despărțit în urmă cu aproape doi ani și totul părea că este lapte și miere între cei doi, de dragul fetiței lor.