Giulia Anghelescu, batjocorită după o simplă poză: «Mi-a spus că sunt penibilă»

13 ianuarie 2022 10:34   Vedete românești

Cântăreața Giulia Anghelescu și-a exprimat pe contul său de socializare nemulțumirea cu privire la comentariile răutăcioase pe care le primește, uneori, din partea urmăritorilor săi.

Giulia se bucură de un public larg pe conturile sale de socializare, însă dacă acest lucru vine la pachet și cu beneficii, nici părțile negative nu sunt de ignorat.

Recent, artista a publicat pe contul personal de Instagram o imagine în care apare într-o ipostază amuzantă, cu limba scoasă. Atât le-a trebuit cârcotașilor, care au exagerat pe marginea subiectului și, pornind de la respectiva poză, i-au reproșat Giuliei că este „penibilă”, insinuând că nu ar fi o mamă bună.

Giulia Anghelescu, criticată pe internet. Cum a răspuns

Cântăreața are doi copii împreună cu soțul ei, Vlad Huidu, iar cuvintele primite de la urmăritorii săi au atins un punct sensibil. Giulia a explicat că i s-a reproșat că nu ar fi o mamă bună, doar pentru faptul că s-a pozat într-un mod amuzant și jucăuș, cu limba afară.

Giulia Anghelescu a scris un mesaj în mediul online, în care a vorbit despre acuzațiile care i se aduc. Aceasta a susținut că i s-a spus și că este „penibilă” pentru că a făcut respectiva poză.

Artista a ținut să explice că o simplă poză publicată pe Instagram nu oglindește modul în care ea își crește copiii, nefăcând oricum nimic rău sau ieșit din comun.

Am primit un comentariu la noua mea postare de la o fată, o femeie. Mi-a spus că sunt penibilă pentru că sunt mamă și nu am voie să scot limba. Nu pot să cred, eu refuz să cred, că în 2022, mai există o asemenea mentalitatea bătrână și veche în care dacă esti mamă trebuie să îți pui un sac pe cap, stai la cratiță, nu te aranjazezi, nu te comporți așa cum vrei. Poftim? Penibilă este gândirea asta", a scris Giulia Anghelescu pe Instagram.

Mai multe