În ce și-a găsit refugiul Gheorghe Turda, de când este singur. Majoritatea românilor fac acest lucru
Gheorghe Turda (75 de ani) a făcut pace cu sufletul său și se pare că nu își mai dorește momentan o nouă relație amoroasă. După separarea cu scandal, de acum trei ani, de cântăreața Nicoleta Voicu, cu care s-a iubit timp de un an, se pare că îndrăgitul cântăreț de muzică populară s-a lecuit în amor și este mai bine ca niciodată.
„În momentul de față nu pot să spun că am o relație. Sunt cuminte! Nu mă mai hazardez. Am avut două experiențe urâte și mi-a fost suficient. Acum mă axer și sunt grijuliu cu familia mea. Am o familie frumoasă: două fete, doi generi frumoși și trei nepoți pe care îi iubesc ca pe lumina ochilor din cap. Sunt tare mândru de nepoții mei pentru că îmi moștenesc talentul artistic...ceea ce mă bucură tare mult”, a declarat Gheorghe Turda pentru Click!
Agendă încărcată de spectacole
Gheorghe Turda este unul dintre cei mai longevivi artiști de muzică populară din România. Interpretul are 55 de ani de activitate intensă în această industrie, astfel că proiectele profesionale și solicitările în ceea ce privește prezența sa la diverse evenimente speciale nu întârzie să apară din partea organizatorilor.
„Mă bucur foarte mult că am deja programate multe spectacole pentru anul acesta. Am și turnee în străinătate în Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania precum și în China cu echipa Televiziunii Romane unde o să fie și Marina Almășan. Voi merge acolo pentru a cânta un șlagăr în chineză pe care l-am cântat în 1982 (tot ăn china – n.r). Plus că pentru la vară am programate și mai multe nunți unde voi merge să cânt pentru că îmi place să mă bucur alături de persoanele care își unesc destinele pentru a forma o familie”, a mai Gheorghe Turda pentru Click!
Click! spune
Cântărețul nu se poate plânge că o duce rău din punct de vedere financiar. Gheorghe Turda are un venit lunar de 9.000 de lei, plus alte surse de venit, care îi pot aduce în jur de 2.500 de euro pe lună. În trecut acesta s-a iubit cu două artiste de muzică populară: Nicoleta Voicu și Lucia Lazăr (cu care a fost logodit timp de cinci ani – n.r), relații amoroase care s-au terminat cu „cântec”.