Liviu Guță, prima apariție după doi ani. S-a aflat unde a dispărut: „Nu sunt mort”
Liviu Guță și-a făcut apariția, după doi ani de speculații despre „dispariția” sa. Artistul a ieșit public și a făcut primele declarații despre momentele grele prin care a trecut. Manelistul a mărturisit că nu este nici mort și nu se află nici în Panama.
Timp de aproape doi ani, Liviu Guță, unul dintre cei mai iubiți maneliști ai generației vechi, a fost dat dispărut de colegii lui de breaslă. Nici măcar cele mai apropiate persoane nu au cunoștință unde a dispărut acesta. Dar iată că, după acest timp, artistul a decis să rupă tăcerea. El a intrat live pe TikTok și a stat de vorbă cu fanii, lămurind situația. Potrivit acestuia, în ultimii ani, a avut mari probleme financiare.
Liviu Guță nu a dezvăluit locul în care se află, dar a asigurat pe toată lumea că este bine și multe lucruri care s-au spus despre el nu sunt adevărate.
„Fiți umani pentru că prin iubire puteți să...”
„Am trecut prin foarte multe. Nu are nimeni voie să mă denigreze pentru că am probleme. Cum vine asta? M-am chinuit, am plâns, fraților. Am stat și am plâns singur de la chinul prin care am trecut. Fiți umani pentru că prin iubire puteți să învingeți orice în lumea asta. Nu vorbiți oamenii de rău! Este loc pentru toată lumea pe pământul acesta. (…) Eu sunt conștient că nu am greșit în viața vieții mele cu nimic. Prin toată suferința mea, prin care am trecut eu acum, nu am greșit niciodată cu nimic. Nu știu de ce se întâmplă lucrurile acestea. Habar nu am.
Câteodată mă uit pe tavan și mă gândesc de ce nu mai există umanitate, iubire între oameni, de ce nu se ajută oamenii între ei, de ce trebuie să vorbești despre problemele unui om. (…) Să audă toată lumea că nu sunt mort, nu sunt nici în Panama”, a declarat Liviu Guță, într-un videoclip publicat pe TikTok.