Maria Constantin și-a schimbat radical look-ul. Uite cum arată acum!
Maria Constantin (36 de ani) s-a tuns și nu oricum! Cântăreața de muzică populară și-a dorit să revină foarte mult se pare la culoare părului blond, pe care îl avea înainte de a participa la „Survivor România 2023”, și a decis să își tundă părul considerabil pentru a renunța la șaten.
Maria Constantin avea un păr superb înainte de a participa la „Survivor România 2023”, însă condițiile dure de acolo, fără șampon și mască de păr i-au afectat atât de tare podoaba capilară încât a trebuit să îl tundă. Chiar dacă a stat foarte puțin în competiția sportivă din Republica Dominicană se pare că părul cântăreței de muzică populară a avut de suferit, astfel încât, atunci când s-a întorc din show-ul de la PRO TV, diva a fost nevoită să se tundă și să își schimbe culoarea părului. Mai exact, să renunțe la blondul superb pe care îl avea pentru o nuanță de șaten… lucru care se pare că nu i-a fost pe plac artistei. Așa că înainte de Paște, Maria Constantin a revenit la culoarea de păr pe care și-o dorea, însă s-a tuns și mai mult.
„Părul mi s-a făcut verde în Dominicană”
„Eu nu am stat decât o săptămănă în junglă, dar nu știu ce s-a întâmplat acolo cu părul meu, e distrus, pur și simplu. Nu aveam șampon, nu aveam nimic acolo. Am observat că imediat ce am ajuns la hotel, după ce am ieșit din concurs, atunci când mi-am făcut baie la hotel, părul s-a făcut din blond - verde. Incredibil, nu știu ce proces de degradare s-a întâmplat acolo. A fost un fenomen foarte ciudat.
Am tăiat jumătate din păr, cred! Nu am mai avut ce face, cum să-l recuperez cu vreun tratament minune. Am fost nevoită să-l vopsesc șaten pentru că blond nu mai mergea deloc. Și mie îmi place mai mult blondă, dar asta e. Nu știu când o să-mi revin la culoarea mea inițială. Și fanii mi-au spus că nu prea îmi stă bine cu culoarea asta, dar asta e!”, ne povestea șatena.
Maria Constantin, mândră
Pentru că acum este mulțumită cum arată podoaba sa capilară, Maria Constantin a postat mai multe imagini cu noul său look.
„Bummm, am apărut…cu blond”, a fost mesajul artistei în dreptul imaginii de pe contul său de Instagram.
În urma postării, fanii vedetei i-au adus numai cuvinte de laudă deciziei sale cu privire la noua schimbare de look.
„Muult mai bine îți stă blondă!”, „Wow, culoarea părului este genială! Ne poți spune nuanța?”, „Superbă ca de fiecare dată”, „Îți stă bine. Ești superbă și frumoasă”, sunt doar câteva dintre mesajele primite de la fani.
Click! spune
Maria Constantin urmează să se căsătorească în această vară, mai exact în luna august, cu alesul inimii sale, Robert Stoica, după trei ani de iubire. Înainte, Maria Constantin a mai fost măritată cu fostul rugbist Marcel Toader de care a divorțat în anul 2018. Ulterior, în august 2019, omul de afaceri Marcel Toader a murit în urma unui infarct.
Primul soț al Mariei Constantin a fost Ciprian Tapotă, tot un cântăreț de muzică populară, cu care artista are și un băiat, Codrin, acum în vârstă de 13 ani.