Medicii i-au spus că nu va putea face copii și acum are 3. „Andrei a împlinit 25 de ani”
Emilia Ghinescu (44 de ani) este una dintre cele mai apreciate și frumoase artiste din folclorul românesc. Mama a trei copii, cântăreața a declarat pentru Click! că ieri, pe 21 martie, și-a serbat fiul, pe Andrei. Nici ei nu-i vine să creadă că băiatul a împlinit 25 de ani!
Andrei, fiul Emiliei Ghinescu a împlinit ieri 25 de ani, iar artista nu își mai încape în piele de mândrie când își vede copilul cât de frumos crește. Contactată de Click!, cântăreața ne-a dezvăluit că aniversarea fiului nu a vrut să fie una obișnuită, nici pentru ea, nici și pentru fiul său, deși nici nu i-a pregătit o mare petrecere.
„I-am dat cadourile, au fost surpriză! În plus, ne-am strâns cu toții la o masa, în familie. În rest, nimic mai mult, pentru că el a mers cu prietenii lui în oraș, este mare, are 25 de ani.
Andrei este un copil foarte cuminte, mă mândresc cu el. Băiatul merge cu mine pe la concerte atât prin țară cât și prin străinătate. El conduce mereu, am încredere în el, mă ajută și la scenă atunci când am spectacole, se implică mult. Nu că este copilul meu, dar chiar e foarte cuminte și la locul lui. Toată lumea care ne cunoaște îmi zice că sunt o mamă norocoasă”, ne-a mărturisit Emilia Ghinescu
Emilia Ghinescu, artista – familistă
Îndrăgita cântăreață de muzică populară are trei copii: doi copii din primul mariaj: pe Andrei și pe Erika, precum și o fetiță (n.r –Anastasia), din relația pe care o are de 13 ani cu Sebastian Albăstroiu. Cântăreața iubește enorm rolul de mamă.
„La ecograf mi-au descoperit o malformație”
„Pe la 14-15 ani am avut o durere foarte mare la rinichi și m-am dus la un control. La ecograf mi-a fost descoperită această malformație și mi s-a spus că dacă voi putea avea măcar un copil, atunci e mare lucru! Dar, mai mult de unul, nu. La acea vârstă nu am luat în seamă aceste lucruri. Când l-am avut pe Andrei, am avut o sarcină destul de lejeră.
Dacă aș fi putut, aș fi făcut zece copii, nu trei. Îmi sunt atât de dragi copiii și ideea de a avea un copil mic în casă pentru mine este o minune. Iubirea față de copii, pentru partenerii mei de viață… toate astea m-au făcut să nu mă gândesc la mine și la sănătatea mea și să am încredere în Dumnezeu și în medici”, povestea Emilia Ghinescu pentru demamici.ro.
Click! spune
Emilia Ghinescu este o artist de muzică populară foarte discretă atunci când vine vorba de viața sa personală! Vedeta trăiește o frumoasă poveste de dragoste, de 13 ani, alături de Sebastian Albăstroiu. Cei doi vor să își oficializeze relația amoroasă în toamna acestui an.