Mesajul pe care l-a postat Maria, câștigătoarea sezonului 7 „Mireasa”, după ce s-a zvonit ca s-a despărțit de Antonio: „Totul este…”
Maria și Antonia, câștigătorii celui de-al șaptelea sezon al emisiunii „Mireasa”, de la Antena 1, și-au spus adio?! Pozele cu cei doi au dispărut de pe rețelele de socializare, iar ultimul mesaj postat de șatenă, pe contul său de Instagram, ne duce cu gândul la o adevărată ruptură.
Au trecut patru luni de când Maria și Antonio își jurau credință veșnică și alegeau să se cunune religios în reality-show-ul de la Antena 1. Cei doi păreau că sunt făcuți unul pentru celălalt, în ciuda obstacolelor pe care le-au întâmpinat pe parcursul competiției din partea colegilor de concurs, dar și a familiei din partea tânărului, care nu au vrut-o încă de la început pe Maria de noră, având în vedere că aceasta avea un băiețel dintr-o altă relație amoroasă.
Însă, în ciuda tuturor dificultăților, după ieșirea din competiție, Maria și Antonio declarau în spațiul public, acolo unde erau invitați în emisiunile de televiziune să fie prezenți, că sunt mai bine ca niciodată. Astfel că, toate lucrurile păreau că se îndreaptă pe un făgaș normal, mai ales că, după spusele lor, familia lui Antonio ar fi acceptat-o, până la urmă, de noră. Imaginile împreună șterse de pe rețelele sociale, atât de Maria, cât și de Antonio, dar și mesajul Mariei de pe contul de Instagram, ne duc cu gândul la o separare a celor doi.
„Totul este temporar, nu trebuie să te atașezi”, este mesajul Mariei, postat pe contul său de Instagram.
Planuri mărețe făcute scrum?
Maria și Antonio își doreau foarte mult ca din marele premiu, de 40.000 de euro, obținut în urma voturilor din partea telespectatorilor în finala emisiunii “Mireasa” să își deschidă propria afacere. Ba mai mult, cei doi visau să devină și părinți peste câțiva ani, lucru care nu s-a mai întâmplat.
De asemenea, cei doi nu au intrat nici în posesia marelui premiu, deoarece regulamentul emisiunii spune că cei doi trebuie să aibă șase luni de căsătorie pentru a primi cei 40.000 de euro, dacă nu se întâmplă acest lucru, vor pierde banii.