Monica Davidescu, gest superb pentru refugiaţii din Ucraina. Nu a uitat nici de animalele celor care fug din calea războiului

14 martie 2022 15:05   Vedete românești

Monica Davidescu este încântată de faptul că s-au ridicat restricțiile și pentru că își poate face meseria de acum încolo cu sala plină. În plus, actriţa de 49 de ani s-a implicat direct în problema refugiaţilor din Ucraina şi a cumpărat alimente şi produse, pe care le-a donat unui centru care se ocupă de cei fugiţi din calea răbzboiului. 

Monica Davidescu are luni la TNB primele două spectacole pentru ,,Eu te cred, dar tu mă minți”, în care joacă alături de soțul său, Aurelian Temișan, de nepotul lor, Cosmin Vijeu, dar și de Anca Dinicu, Letiția Vlădescu și Alexandra Sălceanu.

“Restricțiile au fost ridicate și după doi ani în care actori și spectatori deopotrivă au suferit unii după alții iată că acum, în sfârșit ne putem privi în ochi fără mască, putem sta umăr la umăr, putem să ne bucurăm împreună. Azi, 14 martie, Compania Concordia te invită la  teatru. Spectacolul ,,Eu te cred, dar tu mă minți” va avea azi, 14 martie, două reprezentații la Teatrul Național, Sala Studio,  unde de obicei sunt găzduite lunea spectacolele din  teatrul independent…Când erau restricții și  capacitatea permisă era de doar 30 % am fost nevoiți să  punem câte două reprezentații în aceeași zi ca să putem să acoperim cererea.  Pentru azi (n.r.: luni) reprezentațiile au rămas în picioare la orele stabilite, dar costurile s-au mărit deoarece capacitatea e acum de 100%...”, spune Monica Davidescu, care așteaptă mereu cu nerăbdare întâlnirea cu publicul.

Așa că luni, atât la ora 17.00 cât și la ora 19.30, actorii se vor întâlni cu spectatorii și împreună vor uita două ore de grijile zilnice și de stresul din lumea înconjurătoare.

A făcut cumpărături pentru refugiații din Ucraina

Monica Davidescu nu a rămas indiferentă față de nevoile refugiaților din Ucraina. Binecunoscuta actriță a mers la cumpărături și a făcut pachete pe care le-a lăsat la o organizație care adună mai multe astfel de bunuri pentru refugiații aflați în nevoi și suferință.

“Am fost a magazin și am cumpărat câte ceva pentru pachetele pe care le-am făcut pentru refugiați. Am pus acolo ce mi-ar trebui mie. Am cumpărat săpun, balsam, vată, tampoane, pastă de dinți, periuțe, deodorant, șampon, gel de duș. Le-am pus în cutii noi, am scris cum sunt organizate, unde am pus mâncare, că am luat mazăre, orez, grisine, biscuiți, ulei, bulion, chestii să poată și găti dar să și mănance un copil dacă Ie e foame, am pus mâncare de căței, că dacă eu am căței, trebuie să mănânce și ei și le-am dus la un centru care strânge pachete pentru refugiații de la Isaccea”, a declarat Monica Davidescu, pentru Click!.

A pregătit şi mâncare pentru animale

Mare iubitoare de animale, Monica Davidescu are acasă doi căței și un motan și s-a gândit că ar fi bine să cumpere și mâncare pentru animale, pentru că stăpânii lor le-au luat cu ei când au fugit din calea războiului.

,,Mama a pus în cutii și mâncare pentru căței ca noi''. Suntem afectați emoțional la maxim de suferința vecinilor noștri. Nici o știre nu ne ajută să întrezărim o rază de speranță. Cred că e nevoie de sprijinul fiecăruia dintre noi. Fiecare ajută cum poate! Cumpărăturile sunt așezate ordonat în cutii etichetate, să le fie mai ușor celor care le organizează la punctele de intrare în țară unde sunt primiți refugiații. Și…da, am pus în cutii și mâncare pentru căței. Și ei fug din calea războiului”, a fost mesajul publicat de Monica Davidescu pe Facebook, la începutul lunii martie.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe