Motivul pentru care Mihai Bendeac nu se poate transfera la Pro TV de la Antenă

16 ianuarie 2023 7:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Click îți spune motivul pentru care Mihai Bendeac nu se poate transfera la Pro TV de la Antenă. Fostul prezentator de la iUmor a mai fost în trecut aproape de a semna cu trustul „rival”.

După ce l-am văzut ani la rând la masa juraților de la iUmor, Bendeac s-a despărțit anul trecut de emisiunea care i-a adus foarte multă notorietate.

Mihai Bendeac nu a comentat, în mod oficial, care au fost motivele care l-au determinat să încheie colaborarea cu iUmor. Ulterior, în presă au apărut informații că ar fi negociat cu alte posturi TV. Până la urmă, nimic nu s-a materializat.

Mihai Bendec a fost aproape de a semna cu Pro TV

Ajuns la vârsta de 39 de ani, Mihai Bendeac are deja o carieră bogată. Un lucru însă mai puțin știut este faptul că, înainte de show-ul iUmor, acesta a negociat intens cu cei de la Pro TV..

Producătorii show-lui Românii au talent l-au dorit la masa lor. Negocierile dintre cele două părți ar fi eșuat din cauza unor notificări transmise de cei de la Antena 1, conform paginademedia.ro.

Acest episod s-a petrecut cu mai bine de 7 ani în urmă. Chiar Bendeac povestea că negocierile cu PRO au ajuns foarte departe. De altfel, vedeta mărturisea că se afla în faza în care făcea ședințele foto cu restul membrilor din juriu. Actorul a venit atunci cu mai multe lămuriri pe pagina sa de Facebook.

„S-a ajuns chiar până în faza în care am realizat și şedinţa foto alături de Andra, Andi și Cabral”

„Vă anunţ cu respect că eu și familia mea suntem terorizaţi de un an de zile de către apostolii “plimbăreți”. Iar publicului meu îi transmit că, într-adevăr, vara această am negociat cu producătorii show-ului “Românii au Talent”, cei de la Prima TV având nobleţea de a-mi permite să fac asta considerând că merit să fac parte din acest juriu. (Mulțumesc, domnule Burci).

S-a ajuns chiar până în faza în care am realizat și şedinţa foto alături de Andra, Andi și Cabral. (Cărora nu am cuvinte să le multesc pentru felul în care m-au primit).

Însă, apostolii “plimbăreți”, au trimis notificări postului Pro TV până în punctul în care oamenii s-au speriat și proiectul a căzut”, scria atunci, Mihai Bendeac pe Facebook.

În postarea sa, Bendea a făcut referire la „plimbarea” organizată de postul de ştiri al Intact, Antena 3, în jurul Palatului Cotroceni.

Nu e prima despărțire de Antena 1

Acum, după mulți ani petrecuți la iUmor, Bendeac merge din nou pe alt drum. Nu este pentru prima dată când actorul întrerupe colaborarea cu Antena 1. Același lucru s-a petrecut și în anul 2015, când vedeta a refuzat să mai prezinte emisiunea iComedy, după ce conducerea a refuzat să accepte ca Radu Banciu, de la B1TV, să fie invitat la show-ul de comedie produs de către actor.

În cele din urmă, Bendeac și Antena 1 au ajuns la un acord și au urmat o serie de emisiuni de succes, printre care „Băieți de oraș” și iUmor.

Bendeac, dorit din nou de Pro TV

În 2022, după ce s-a aflat că pleacă de la Antena 1, Bedeac ar fi fost curtat de mai multe televiziuni, printre care și Pro TV. Din păcate, veștile n-au fost pozitive nici de această dată.

Motivul pentru care Mihai Bendeac ar fi refuzat colaborarea cu PRO a fost contractul cu Antena 1, care era în continuare în vigoare, chiar dacă acesta părăsise emisiunea iUmor.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe