#Exclusiv Click!

Nicoleta Luciu, de nerecunoscut! Cum arată în prezent vedeta, după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice FOTO

3 octombrie 2023 9:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nicoleta Luciu (43 de ani) este schimbată radical! Însă, pentru aspectul fizic impecabil pe care îl are acum, a făcut destul de multe eforturi. Șatena s-a împrietenit cu acul medicului estetician și a ales să  facă o cură de slăbire drastică, pentru a avea o talie de viespe. Astfel că, în decursul a trei luni a slăbit, nu mai mult, nici mai puțin, de 15 kilograme, cu ajutorul supelor de pui, compoturilor, dar și al fructelor.

În ultima perioadă, fosta prezentatoare de televiziune a fost pusă pe schimbări majore în ceea ce privește imaginea sa, iar noi am aflat mai multe lucruri despre intervențiile la care a apelat.

„Nicoleta și-a făcut la noi, la clinică, mai multe intervenții estetice, la nivelul feței, cum ar fi: hidroxiapatită de calciu în pomeți și mandibulă, botox în zona frunții, între sprâncene și în zona ochilor. De exemplu, cu acidul hialuronic și-a făcut o rinocorecție la nas care dă senzația de nas în vânt, plus că i-am lucrat și în zona bărbiei unde i-a fost pus tot acid hialuronic. Toate aceste proceduri pe care le-a făcut au durat în jur de 40 de minute și o vor ține în jur de opt – zece luni, iar ca și cheltuială, Nicoleta a scos din buzunar 3.500 de lei”, a declarat pentru Click!, Carmen Istrate, medic estetician de profesie, de la clinica unde Nicoleta și-a făcut intervențiile non-invazive.

Familie fericită

Nicoleta Luciu are o familie frumoasă împreună cu Zsolt Csergo. Cei doi se iubesc de mulți ani, astfel că din dragostea lor s-au născut cei patru copii pe care îi au: Zsolt Jr (15 ani), dar și tripleții Kim, Kevin şi Karoly (12 ani). Vedeta a renunțat la viața din lumina reflectoarelor și mai ales la viața din Capitală, deoarece acum șatena locuiește în Miercurea Ciuc, unde soțul său are mai multe afaceri.

Mai multe