#Exclusiv Click!

Nicoleta Nucă, în certuri cu viitorul soț! „Dormeau cu noi în pat!” Ce se întâmplă cu nunta?

7 aprilie 2023 11:43   Vedete românești

Nicoleta Nucă și logodnicul ei, Alex Ursache, s-au sucit! Amână nunta din Capri. Cel puțin deocamdată! Cântăreața nu mai e așa dornică să devină soție, mai ales că certurile în cuplu sunt, mai nou, la ordinea zilei...

Nicoleta Nucă (29 de ani) s-a logodit cu iubitul său, toboșarul Alex Ursache, în toiul pandemiei. Cererea în căsătorie a fost una cât se poate de romantică, într-o vacanță petrecută la Istanbul. Solista a fost cerută chiar pe barcă, pe Bosfor, unde a primit inelul.

După cererea în căsătorie din luna iulie, anul trecut, Nicoleta a dat sus și tare vestea că își dorește o nuntă intimă, doar cu apropiații, într-un loc de vis, și anume tocmai pe faimoasa insulă Capri, din Italia, acolo unde doar modelele internaționale își unesc destinele cu bogătașii lumii.

Între timp însă, cântăreața a lăsat-o mai moale cu planurile pentru nuntă. Ba, mai mult, recunoaște că viața în doi nu e deloc ușoară. Între ea și logodnicul ei au apărut deja certurile.

Nicoleta Nucă: „Cine zice că nu se ceartă niciodată, clar minte!”

Ca în orice cuplu, mai sunt și certuri. Nu exis cupluri să nu se certe. Cei ce zic că nu se ceartă nicioda sau că nu au nici o înțelegere e clar mint! Nu există, oamenii nu sunt trași la xerox.

Eu cu Alex suntem diferiți, avem viziuni dferite, e normal să facem compromisuri. Ne certăm de la porcării ca orice cuplu, de ce nu ai lăsat capcul la wc, de ce ai lăsat șoseta nu știu pe unde”, ne-a dezvăluit solista.

„Compromis mai mare de atât, pentru mine nici că se poate"

Cele mai aprige scandaluri între cei doi s-au iscat din cauza pisicilor vedetei, care nu le lasă loc de intimitate.

Cel mai mare compromis pe care l-am făcut deja a fost să nu doarmă motanii în pat cu noi. Compromis mai mare de atât pentru mine nici că se poate. Am făcut-o și a fost greu. Am considerat totuși că nu era prea ok să doarmă motanii claie peste grămadă în pat cu noi, nu de alta dar se ur pe noi, peste tot. Nu mai ai loc de ei. Am trei motani, sunt mare iubitoare de pisici!”, ne-a mai spus Nicoleta.

Nu știu cu nunta , n-am planificat pâacum nimic, nici nu ne grăbim, o să fie când o să fie, la momentul potrivit!

Cine e Nicoleta Nucă?

Nicoleta Nucă (28 de ani) a venit pe lume la Chișinău, în Republica Moldova, dar a devenit faimoasă în urma participării ei, în 2014, la concursul „X Factor”. Mentorul ei a fost nimeni altul decât Ștefan Bănică junior, cu ajutorul căruia a ajuns până la ediția de gală a show-ului de talente. Cântăreața a participat și la show-ul de la Kanal D, „Bravo, ai stil!”, însă nu a ajuns prea departe în competiție pentru că nu-i prea plăcea scandalul.

Nicoleta Nucă formează un cuplu de aproape cinci ani cu toboșarul Alex Ursache. Cei doi s-au întâlnit la o petrecere și s-au îndrăgostit la prima vedere unul de celălalt.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe