Pasiunea pe care și-a descoperit-o cântăreața Adda la 33 de ani. Fanii o privesc ca pe un exemplu: „Ești o sursă de inspirație”

10 septembrie 2025 8:02   Vedete românești

Cântăreața Adda și-a anunțat fanii din mediul online că și-a descoperit o nouă pasiune. Ea a recent publicat imagini din locul unde trăiește experiențe noi, iar urmăritorii au felicitat-o pentru ambiția ei.

În cariera artistică, Adda a fost o prezență constantă, cu hit-uri care au cucerit radiourile și topurile muzicale. Și în viața privată este la fel de ambițioasă, iar în ultimii ani a demonstrat că este capabilă să își întreacă limitele și să învețe lucruri noi.

Adda, în vârstă de 33 de ani, a dezvăluit recent pe contul ei de Instagram că, în urmă cu trei ani, a învățat să meargă pe bicicletă, iar la 27 de ani a decis să ia lecții de condus pe care le-a onorat cu seriozitate. De curând, artista a simțit nevoia să experimenteze o nouă activitate, așa că s-a apucat de înot. Ea a publicat pe contul său de Instagram un filmuleț de la bazin, unde apare în costum de baie, cu cască pe cap și ochelari, și își perfecționează tehnica de înot, sub supravegherea antrenorului:

La 27 de ani am învățat să conduc. La 30 să mă dau pe bicicletă. La 33 învăț să înot”, a scris artista în postarea care a fost apreciată în câteva ore de peste 4.000 de fani.

Urmăritorii au admirat reușita artistei și i-au lăsat multe comentarii în care au spus că este o adevărată sursă de motivație: „Ce fain! Felicitări, om drag! Ești o sursă de inspirație”, i-a scris cineva. „Wow, multe cred că avem nevoie de video-ul acesta. Felicitări!”, a transmis o altă persoană.

Dieta pe care o urmează  

Adda își completează stilul de viață activ cu dieta pe care o urmează de câțiva ani. Ea a fost nevoită să își schimbe alimentația după ce a aflat că suferă de boala Lyme, pentru care a urmat un tratament antiinflamator strict și a eliminat alimentele care conțin zahăr și gluten:

Fără zahar, fără gluten, lactate cât mai rar și puțin. Cât mai puține alimente procesate din magazine. Carnea, din sursă sigură și foarte rar. Aproape 90% gătit doar acasă. Nu am nicio aplicație. Nici nu știu cum se comandă mâncare. Apă multă, vitamine, ceaiuri. Un regim de viață cât mai sănătos pentru corpul meu”, spunea artista într-un interviu pentru Viva

Mai multe