Adda, greu chinuită de boala Lyme: „Am luat în total 4650 de pastile! Nu mai intrau!”

Ultima actualizare:

Adda (31 de ani) s-a luptat aproape trei ani cu boala Lyme, care i-a transformat viața într-un chin. Artista a anunțat că ajuns, în sfârșit, la finalul tratamentului.

În 2020, viața Addei s-a schimbat radical! Solista a început să aibă probleme mari de sănătate, a făcut zeci de analize și a mers la o mulțime de doctori. A aflat că suferă de boala Lyme și de aici a început calvarul.

Din vara lui 2022, artista a început să facă injecții dureroase, în fiecare săptămână, și a luat timp de cinci luni de zile, câte 30 de pastile pe zi.

Acum, însă, medicul care o supraveghează i-a dat vestea cea mare: a ajuns la finalul tratamentului.

Adda: „31 de pastile pe zi și un an și jumătate de injecții”

Am făcut un calcul, că eu sunt psihopată uneori. «Uneori». Nu știu cât de exact este dar, în primele 5 luni de tratament am luat în total 4650 de pastile. 31 pe zi mai exact. Aici intră și cele de protecție hepatică, stomac etc. Că m-am căptușit bine că să reziste organismul. Efectiv, spre final abia le înghițeam. Nu mai intrau. Apoi un an și jumătate de injecții.

Pentru cei care nu ați făcut... E ceva absolut ireal. În lunile astea am mai înghițit, la nevoie, una alta. Mai ales din alea de moși și babe, pentru artrită sau simptome neurologice. Zic moși și babe pentru că se face reclamă la TV la acele pastile, dar în reclamă apar unii de 70+. Și chiar ajută, pe cuvântu’ meu de cercetaș.

Mai ales când mă trezeam noaptea și îl rugăm pe Cătă să mă învelească pentru că nu îmi mai puteam mișca mâinile deloc.

Uneori mai fac asta, dar noroc că trece senzația repede. I-am dat și cu vin alb uneori. Pentru că treceam de la agonie la extaz și voiam să-mi amorțesc durerea și frica și nerăbdarea și neliniștea. Și începeam să dansez singură prin casă”, a povestit Adda, pe paginile sale de socializare.

„Nu doresc nimănui așa ceva. Lyme-ul este tortură”

Adda abia așteaptă ca rezultatele analizelor, pe care le va face în luna februarie anul viitor, pentru a afla dacă mai este sau nu pozitivă.

Mă bucur pentru fiecare om cu Lyme care are rezultate și mă întristez de fiecare dată când aud vești proaste. Și încă îl rog pe Dumnezeu să îmi dea putere. Pentru că doar EL știe ce și cum va fi. Dar oricum va fi îmi doresc să mă ajute. Să știu ce să fac cu binele, dacă binele va veni.

Dar să știu să duc și greul, dacă e nevoie. Și îmi dau seama că anii ăștia m-au traumatizat. Dar mi-au și deschis ochii. Acum pot să spun că VĂD! 
Din Octombrie 2020 nu știu cum e viața fără medicamente. Cumva, stau în gardă, cu armele pregătite să lupt cu dușmanul invizibil. Pentru că m-am obișnuit să fac asta zi de zi. Nu doresc nimănui așa ceva. Lyme-ul este tortură.

Sunt curioasă cum voi reacționa dacă rezultatele vor fi în favoarea mea. Adică gândesc pozitiv că o să fiu negativă! Sunt curioasă cum e fără bolovanul în spate și grijă pe umeri. Fără frică. Sunt curioasă cum e viața fără Lyme. Și în același timp mă întreb, dacă cumva voi mai știi cum mai e viața fără Lyme.

Sunt profund recunoscătoare vieții că mi s-a arătat în toate formele. Nu a fost lină deloc. A fost cu atâtea lecții care, cu siguranță, nu sunt pentru lumea asta. Deși am început să le aplic aici. Pentru că cel mai bun lucru care a putut să mi se întâmple a fost să înțeleg că sunt aici ca să trăiesc pentru sufletul meu.

Și dacă pot să fac bine, să fac. Și dacă pot să iubesc, să iubesc din toată inima. Și dacă pot să iert, să iert. Viața e un dar. Credeți-mă pe cuvânt. Nu o luați în glumă! Nu o sfidați. Nu o trădați. Nu va trădați sufletul. Păstrați-l curat. Cât de mult puteți.

În februarie, mă voi testa și sper să fiu negativă. Și sper să nu revină simptomele. Momentan, am rămas cu mici dureri și amorțeli și dacă sunt foarte obosită sau stresată, cu mici simptome neurologice. Dar e totul sub control. Și mă rog, așa să rămână. Pup-mi-aș fălcile, sincer, că nu credeam că-s în stare să duc la final tratamentul. Să reînceapă un alt capitol din VIAȚĂ!”, a mai spus solista.

Care a fost adevăratul motiv al infecției cu Lyme?! Nu a fost mușcată de căpușă!

În octombrie 2020, Adda ajungea de urgență la spital, în urma unei reacții alergice grave, care s-a manifestat printr-un edem în zona gâtului, ce nu-i dădea voie artistei să mai respire. Addei i-a apărut la acea vreme, pe corp ,o urticarie atipică, numită Dermografism.

După luni de zile de investigații, în febriarie 2022, artista a anunţat că a fost diagnosticată greşit, iar de atunci a fost tratată pentru Borelioză (Lyme) și Bartonella, două afecțiuni extrem de periculoase

Artista a dezvăluit, însă, că nu ar fi fost mușcată de căpușă, ci a contractat boala pe nivel congenital, de la mama sa. Artista a fost, în schimb, mușcată de țânțarul cu Bartonella și atunci s-a activat și Borelia (boala Lyme mai este numită borelioză).

S-a întâmplat, cel mai probabil, congenital. S-a transmis de la mama. În momentul în care m-a înțepat țânțarul cu Bartonella, probabil s-a activat și Borelia, pentru că eu pe asta o am pozitivă.

Eu sunt un caz fericit, din fericire, doar s-a inflamat creierul, nu a apucat să mănânce din creier, pentru că se întâmplă. Dacă diagnostichezi prea târziu, se întâmplă să ai niște găurele, eu zic pe românește, să se înțeleagă.

Am avut doar creierul umflat, nu a fost mâncat, a fost doar inflamat, câteodată se retrage, în funcție de zile”, a povestit Adda, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Artista a făcut publice analizele pe care le-a făcut în anii în care a căutat un diagnostic pentru afecțiunea sa. Costul investigațiilor medicale s-au ridicat la suma de 15.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image
actualitate.net
image
actualitate.net