Răzvan Simion și Daliana Răducan și-au ales nașii de nuntă. Unde va avea loc evenimentul

16 noiembrie 2023 12:44   Vedete românești

Răzvan Simion și iubita sa, Daliana Răducan, și-au ales nașii de nuntă! Matinalul de la Antena 1 a vorbit deschis despre planurile sale de nuntă și a mărturisit că deși inițial a vrut un eveniment intim, lista de invitați se mărește pe zi ce trece! Iată cum își doresc cei doi să arate marele evenimente!

Răzvan Simion și Daliana Răducan și-au ales nașii de nuntă

De câțiva ani Răzvan și Daliana formează un cuplu frumos, care a demonstrat că iubirea nu are vârstă, între ei fiind o diferență de 10 ani. Iată că timpul a trecut și cei doi au hătărât să facă marele pas, așa că Răzvan a cerut-o de soție chiar la începutul anului. Cât despre nuntă, acesta a spus că este posibil să aibă loc în afară, iar lista de invitați pare să se mărească de la o zi la alta. Tot mai mulți prieteni vor să le fie alături!

„Ne gândim. Momentan, lista se tot mărește. Am vrut să facem ceva foarte mic, acum e ceva mediu. Sper să nu ajungă ceva foarte mare, ca la domnul Dan, ați văzut că el a făcut nuntă mare. Nu, încă ne gândim (n.r. cu privire la locație). Poate afară, poate aici. Dacă suntem puțini să încăpem, să fie onorant și pentru noi, afară.

Dacă suntem mai mulți, avem mulți prieteni care, culmea, ne amenință că dacă nu îi chemăm la nuntă se supără pe noi, ceea ce e dubios. În 2023, când primeai o invitație la nuntă, te cam lua cu rău. 300 de euro două sarmale, e mult (n.r. râde)”, a spus Răzvan Simion, la Xtra Night Show, la Antena Stars.

Cât despre nași, prezentatorul a spus că nu sunt persoane publice, ăn schimb cavaler de onoare ar putea să-l aibă pe fiul lui Dani Oțil, micuțul Tiago!

Nu sunt din lumea pe care ai putea-o cunoaște nașii. Cavaler de onoare l-aș pune pe Dănuț, dar cred că mai mult pe Tiago, fiul lui, că el a depășit vârsta la care să fie cavaler, mai ales de onoare”, a mai spus prezentatorul TV.

Mai multe