#Exclusiv Click!

Sânziana Buruiană i-a făcut party în pijamale Izei de ziua ei, la grădinița soției lui Liviu Varciu! Cum s-au distrat puștoaicele și ce invitată specială de pe TikTok au avut?

14 ianuarie 2025 15:30   Vedete românești

Sânziana Buruiană e epuizată, după week-end! Blonda a dat petrecere în pijamale pentru Izabela, fiica ei cea mare care a împlinit nouă ani. Ce vedetă de pe TikTok a avut Iza invitată la party?!

Iza, fiica cea mare a Sânzianei Buruiană, sărbătorită la grădinița Andei Călin 

Izabela, fiica cea mare a Sânzianei Buruiană și a fostului fotbalist Nicolae Zuluf, a împlinit nouă ani, prilej cu care mama ei s-a dat peste cap să-i organizeze micuței o petrecere în pijamale ca la carte. 

Sânzi a căutat ceva timp, dar până la urmă a găsit locul ideal pentru un party în pijamale: grădinița din Pipera a Andei Călin, soția lui Liviu Vârciu. 

Iza și-a chemat toți colegii la party, și mai mici și mai mari. Invitata specială la petrecerea, care a durat până a doua zi, a fost Andreea Bld, preferata Izei de pe platforma TikTok. 

„Am avut și câteva prietene cu copiii invitate, care au rămas cu mine peste noapte, dar majoritatea invitaților au fost colegele și colegii ei de clasă. Invitata specială a fost Andreea Bld. Am avut și o mascotă, Angela. 

Petrecerea a avut o tematică Stich, au mai fost și niște maimuțoi foarte simpatici. Am avut și un spa pentru fetițe și un atelier de huse de telefon accesorizate.

Am făcut noapte albă, acum cred că am nevoie de două zile să mă recuperez. Au rămas doar șapte copii peste noapte, pentru că cei mici au plecat imediat după tort. Conceptul acesta de <<sleepover>> este în principiu destinat copiilor de la 8 ani în sus”, a declarat Sânziana Buruiană, în exclusivitate pentru Click!

Ce cadouri a primit Izabela? 

Iza, fiica cea mare a lui Sânzi, a fost o răsfățată. Aceasta a primit o mulțime de cadouri. 

„Iza a primit un maimuțoi mare cu Angela, poșetuțe, un calendar advent cu farduri, flori, accesorii etc. Colegii ei îi știu foarte bine gusturile căci ea e o mică fashionistă”, ne-a mai spus Sânziana.

Mai multe