#Exclusiv Click!

Sânziana Buruiană vrea să fie regină la alăptat! ”Tot eu o să intru în Cartea Recordurilor, nu mă las!”

13 martie 2023 14:12   Vedete românești

Beneficiile alăptării copilului până la doi ani sunt incontestabile, dar tot mai multe mame aleg să continue procesul și după această vârstă. Sânziana Buruiană este vedeta din România care alăptează de 7 ani încontinuu și este decisă să intre în Cartea Recordurilor. Are, însă, concurente de temut în afară. Iată cu cine se luptă la titlu de "Regină" a alăptării! 

Sânziana Buruiană (37 de ani) a uimit o lume întreagă! Sunt șapte ani de când fosta asistentă de televiziune nu se mai oprește din alăptat. Fiica ei cea mare, Izabela (7 ani), mai cere și acum la sânul mamei, deși anul trecut a început școala.

Sânziana spune că laptele matern este sănătate curată. E plin de nutrienți și ajută la formarea unei imunități sporite. Fetițele ei, Izabela și Antonia, hrănite cu laptele matern, sunt sănătoase tun și nu au răcit niciodată.

Sânziana Buruiană:” Fac sacrificii să le alăptez, dar sunt sănătoase tun!”

Îmi este foarte ușor sa alăptez, nu am un ritual anume. Cred ca mi-ar fi fost mult mai greu dacă n-aș fi alăptat. Fac sacrificii destul de mari. De exemplu, eu nu pot ține dieta de post, nu pot face anestezii dentare. Trebuie să amân vizitele la dentist până cresc fetele mari.

Le adorm foarte ușor prin alăptat. Cea mica mănâncă foarte bine , deși este și alaptată. Cea mare a iubit și iubește foarte mult laptele, ea a mâncat mai puțin. Ea fiind și alăptată, dar a băut și lapte de la biberon, în jur de un litru.

Eu le sfătuiesc pe toate mămicile să alăpeze măcar șase luni pentru că imunitatea copiilor este foarte bună. Ale mele nu mi-au răcit niciodată, nici când a fost pandemia de Covid. Sunt sănătoase tun!”, a declarat Sânziana Buruiană, pentru Click!

Blonda spune că va continua cu alăptarea micuțelor, mai ales că își dorește foarte tare să intre în Cartea Recordurilor. Sânziana crede că acesta este un record demn să fie înscris în colecția recunoscută pentru diferite recorduri mondiale.

„Nu are ce să le cauzeze laptele matern!”

Eu am vorbit și cu medicul pediatru și el mi-a zis că nu-i problemă atâta timp cât laptele e bun și sănătos. Nu are ce să le cauzeze, dimpotrivă!

Dacă am reușit eu să depășesc recordul la cei mai mari sâni naturali din România, nu o să-mi fie așa de greu să-l depășesc și la alăptat! O să alăptez cât de mult pot și o să merg să mă înscriu la Cartea Recordurilor!”, ne-a mai spus Sânziana. Pe de altă parte, medicii atrag atenția în ce privește alăptarea pe o perioadă mult prea îndelungată.

Care este opinia medicilor? „Alăptarea după doi ani, o sursă de alinare”

Neonatologii, pediatrii și specialiștii din domeniul medical consideră că laptele matern este cel mai complex și sănătos aliment pentru bebeluș și singurul de care acesta are nevoie în primele șase luni de viață.

După acest prag, începe diversificarea. Organizația Mondială a Sănătății recomandă în paralel alăptarea, până la vârsta de 2 ani, însă. După această vârstă, dacă se alege să se continue alăptarea, mama tinde să devină singura sursă de alinare pentru copil, și de aici se creează o dependență mai mare.

După vârsta de 1-2 ani, atunci când copilul deja se alimentează singur și se hrănește cu alimente solide alăptarea devine mai degrabă o sursă de alinare și de aducere a liniștii copilului. De fiecare dată când copilul este frustrat, se lovește , este obosit și nu știe cum să-și gestineze singur aceste emoții, el recurge la sânul matern”, este de părere Dorina Stamate, psihoterapeut, conform Prima TV.

Ele sunt campioanele lumii la alăptat!

Dacă vrea să ajungă, însă, în Cartea Recordurilor, Sânziana Buruiană trebuie să știe că are o concurență acerbă în ce privește alăptarea copiilor până la vârste înaintate. Românca noastră nu se clasează printre mamele care au alăptat cel mai mult.

Recordul este deținut la această oră de Nicole Mullen, care și-a hrănit fiul la sân până la vârsta de 12 ani. Femeia a ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, atunci când, aflată împreună cu fiul său în varstă de 12 ani, la coadă la bilete la cinematograf, aceasta l-a alăptat în văzul tuturor. În ciuda protestelor angajaților cinematografului, Nicole și-a justificat gestul pretinzând că are dreptul, ca mamă, să-și alăpteze copilul în public.

O altă mamică din Marea Britanie, Miira Dawson, și-a alătat și ea fiica până la vârsta de 10 ani. Aceasta este de părere că laptele matern i-a adus fiicei sale beneficii din punct de vedere al sănătății, dar a și contribuit la mărirea gradului de inteligență a copilului.

Sharon Spink, mamă a patru copii din Marea Britanie, a hrănit-o și ea la sân pe fiica ei, Charlotte, până la vârsta de 9 ani. Sharon, de profesie actriţă, nu vede nimic anormal în a alăpta copilul chiar și la vârste înaintate. Criticii au acuzat-o pe Sharon chiar de abuz asupra copilului, însă actrița a spus că are o relație foarte specială cu fiica ei, alăptarea cimentând legătura dintre cele două.

Un alt caz a atras critici aprige pe Internet, chiar în aceste zile. Alizee, o mamă din Belgia (în vârstă de 32 de ani) a stârnit un val de nemulțimiri în mediul on-line, după ce soțul ei a filmat-o, în timp ce își alăpta fiica, în vârstă de 8 ani. Imaginile au făcut înconjurul lumii, devenind virale.

Numele meu este Alizée, am 32 de ani, sunt din Brussels și momentan sunt moașă. Mi-am alăptat fiicele din prima zi de când au venit pe lume. Maya are opt ani și Zayley are un an.

Am fost supărată să văd cât de multă prejudecată există în jurul alăptatului. Dar am înțeles că lumea nu este încă pregătită pentru asta”, a spus Alizee.

Femeia are două fete, Maya (8 ani) și Zayley (1 an), pe care le alăptează la acest moment.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe