#Exclusiv Click!

Secretul căsniciei lui Wilmark. Cum se înțelege cu soția lui, Ioana, și ce trucuri de frumusețe are aceasta, după ce a născut 2 copii

27 februarie 2026 11:08   Vedete românești

După 17 ani de căsătorie cu frumoasa lui soție, Ioana, celebrul coregraf Wilmark (48 de ani) pare să fie și mai îndrăgostit de partenera sa de viață. 

Carismaticul columbian este sarea și piperul relației sale și știe mereu cum să o condimenteze. Veșnic fericit și cu zâmbetul pe buze, Wilmark se pare că a tras lozul câștigător. Are o familie frumoasă iar dragostea plutește în aer.

“Încerc să fac cadouri tot timpul”

Vedeta ne-a și mărturisit care este secretul!

Trebuie să fim îndrăgostiți! Iubirea schimbă tot, iubirea este tot! Eu încerc să fac cadouri tot timpul nu doar în luna iubirii. Nu ne iese la fel de fiecare dată, aș vrea eu să fie mai mult! Nu toate cadourile trebuie să fie materiale!”, ne-a povestit Wilmark care debordează de energie și bună dispoziție.

De altfel, Wilmark este și un romantic incurabil care se bucură de viață și vede numai părțile pozitive.

“Aș vrea să spun că sunt într-o continuă lună de miere dar eu sunt de părere că noi ne-o creăm astfel încât să putem trăi fericiți!”, ne-a mai povestit cunoscutul coregraf al vedetelor care vede mereu numai partea plină a paharului.

Wilmark este mai reținut cu viața lui privată și nu s-a expus foarte mult din acest punct de vedere însă toată lumea știe că el și soția lui se îmbină armonios și pe plan profesional, cei doi lucrând împreună la firma lor de evenimente.

“Cu Wilmark mergem împreună la alergat în parc”

Celebrul coregraf se afișează foarte rar în prezența jumătății sale iar atunci când o face se pare că el și soția lui nu pot trece deloc neobservați! 

Amândoi au aceeași bucurie de viață și râd foarte mult atunci când sunt împreună dovadă că au o chimie intensă care i-a ținut împreună atâta timp. Soția lui Wilmark își menține silueta prin dans și mult sport.

Pot să spun că sunt norocoasă în privința siluetei. Obișnuiesc să evit cerealele cu gluten și zahărul. Merg la Pilates de două ori pe săptămână. Cu Wilmark mergem împreună la alergat în parc, o dată pe săptămână, și uneori mai merg cu el la sală când e urât afară și nu putem ieși în parc la alergat. Dansăm destul de des împreună. Primul stil de dans pe care l-am învățat de la soțul meu a fost salsa”, ne-a mărturisit soția lui Wilmark despre cum reușește să se mențină într-o formă de invidiat după doi copii.

Mai multe