#Exclusiv Click!

Șoc total pentru fetițele Danei Roba, după ce și-au văzut mama măcelărită: „Le-a fost greu să mă accepte”

3 iulie 2023 9:25   Vedete românești

Fetițele Danei Roba (31 de ani) au avut un moment de șoc atunci când și-au văzut mama mutilată și lăsată fără păr de propriul lor tată. Contactată de Click!, celebrul make-up artist ne-a povestit cum au reacționat micuțele sale când a ajuns acasă după ce s-a externat din spital.

Dana Roba a trecut prin momente de cumpănă la începutul lunii trecute! În timp ce dormea, în jurul orei 5.00, soțul său și, totodată, bărbatul cu care are două fetițe, Daniel Balaciu, a mers în camera în care se afla make-up artist-ul și a lovit-o de 8 ori cu ciocanul în cap până nu a mai știut de ea. Astfel că șatena a ajuns de urgență la spital, unde a fost operată pe creier. Deși intervenția a fost una extrem de complicată și a durat 9 ore, Dumnezeu i-a mai dat Danei Roba o șansă la viață și i-a îngăduit să nu-și lase fetițele orfane de mamă. 

„Le-a fost greu la început să mă accepte”

„Mă refac ușor, ușor. Nu sunt atât de bine în perioada aceasta, îmi este greu, tare. Sunt traumatizată că am mâinile în ghips și nu pot să lucrez, sunt traumatizată și de faptul că nu am păr în cap. Fetițele mele sunt foarte bine, mă iubesc foarte mult. Le-a fost greu atunci când m-au văzut, la început, vreo două ore, să mă accepte. Inițial nu m-au acceptat pentru că nu aveam păr în cap, dar au înțeles și acum este bine”, a declarat Dana Roba pentru Click!

Dana Roba își amintește calvarul

Șatena ne-a povestit, în detaliu, cum s-a petrecut totul:

„Fetele știu tot ce s-a întâmplat. Pe cea mică, Celine, nu o mai strig prin casă după nume, ci o strig procurorul. Tot știe! Pe când Chantal este mai reținută, mai rezervată, nu povestește, nu spune nimic. De mâine o să vină acasă și un psiholog pentru copii să stea de vorbă cu ele, să le ajute să treacă peste tot ce s-a întâmplat. Atunci când s-a întâmplat tragedia, la ora 5.00 dimineața când mi-a dat cu ciocanul în cap, fetele erau acasă și dormeau. Când am început să țip, ele s-au trezit și Celine, fiica cea mică, țipa în casă și îi zicea lui Daniel să o lase să intre la mine în cameră și îl întreba de ce este sânge pe perete, iar atunci Daniel a închis ușa cu cheia și le-a zis că nu au voie să intre în camera unde eram eu.

Daniel a premeditat totul. Eu când am băgat divorțul, el s-a întâlnit pe scară cu o vecină și i-a zis că nu o să mă mai vadă peste două luni iar ea nu înțelegea de ce anume și el a dat-o atunci la întors și i-a zis că o să vindem apartamentul”.

Vrea dreptate!

Dana Roba ne-a mai mărturisit și faptul că are mare încredere în legea din România și că organele abilitate vor face dreptate în acest caz:

„Vreau să știe judecătorul că el în acea dimineață mi-a pus un linear la gât și l-a ținut acolo mult timp. Eu acel linear nu îl aveam în casă. Pentru că am fost afectată foarte tare în urma celor întâmplate, neapărat eu mai am nevoie de încă trei operații. Am – nu am bani, trebuie să fac acele operații: una la frunte pentru că nu am craniu, una la nas și una la mâini pentru că am toate degete rupte”.

Mai multe