#Exclusiv Click!

Turiștii au făcut prăpăd, în garsonierele lui Trăistariu, în minivacanța de 1 mai! După ei, potopul! Ce pagube i-au adus?!

4 mai 2023 8:25   Vedete românești
Ultima actualizare:

Capete sparte la duș, băi vandalizate, lenjerie pătată în dormitoare, în concluzie: o mizerie de nedescris! Turiștii au devastat, pur și simplu, garsonierele lui Mihai Trăistariu de la Năvodari, în minivacanța petrecută la malul mării, de 1 mai!

Mihai Trăistariu (43 de ani) e bun de plată, după minivacanța de 1 mai! Turiștii au făcut prăpăd în garsonierele lui din stațiunea Năvodari-Mamaia Nord.

De 1 mai, cei care s-au înghesuit să închirieze garsonierele lui Trăistariu au fost mai mult tinerii, veniți să se distreze în cluburile din Mamaia. Au lăsat în urma lor o mizerie de nedescris, băi devastate și lenjerii pătate în dormitoare. Artistul a analizat pagubele, care sunt semnificative.

Mihai Trăistariu: „La mare au venit tineri care se îmbată, se droghează și distrug tot!”

Au plecat turiștii sosiți de 1 mai, la apartamentele mele din Mamaia Nord și camerista mi-a trimis poze cu «stricăciunile din acest weekend». N-am visat vreodată să mă fac hotelier, însă iată-mă căzând turiști de pretutindeni. După doar 4 zile de stat la cele 6 apartamente, daunele sunt următoarele și vă spun că stricăciunile sunt pe bune!

1. La unul din apartamente au rupt capul de duș. De rușine, au lăsat pe masă 27 de lei și-o sticlă de vin roșu. Pentru reparații probabil, sau ca să-i iert. I-am iertat. Se mai întâmplă.

2. La un alt apartament, au rupt suportul de la hârtia igienică. Nu-i nimic! Îl lipim cu SuperGlue.

3. La un alt apartament, doamna căreia i-a venit ciclul nu și-a pus pampers. Nu-i nimic! Cumpărăm altă pilotă.

4. La un alt apartament, nu mai merge telecomanda de aer condiționat. Am schimbat bateriile și nimic. Probabil, au izbit-o de pereți când s-au bătut. Nu-i nimic. Cumpărăm alta.

În concluzie: păi, nu-ți vine să te lași de turism ?! Nu-mi vine ! Tot înainte!”, a făcut Trăistariu inventarul pagubelor din minivacanță.

Cât îl costă pe Trăistariu reparațiile la garsoniere? „Nu iau pe mere ce dau pe pere!”

Acum, solistul trebuie să scoată bani din buzunar pentru reparații.

Hai să vă zic un secret! E al 4-lea an când închiriez apartamentele de la malul mării. Și am învățat din mers un mega lucru:

NU CAZAȚI COPII FĂRĂ PĂRINȚI!

FUGIȚI DE EI CÂT PUTEȚI!

DISTRUG TOT!

SUNT IRESPONSABILI ȘI NU LE PASĂ DE NIMIC !

De 1 mai, la mare, au venit doar tineri de pretutindeni. La cluburile din Mamaia. Se îmbată, se droghează și distrug tot. Maaare distracție pe capul lor, ce să zic!

În schimb, familiile cu copii sunt perfecte. Lasă totul ca la carte, uneori fac și curat la plecare, deși nu e nevoie pentru că avem cameristă.

Învățăm din greșeli ! Astea, totuși, sunt lucruri relativ minore ! Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am avut deocamdată situații mai grave! Asta e, reparăm! Nu luăm pe mere ce dăm pe pere, în concluzie.

Anul trecut, am schimbat o canapea de 15 milioane, au sărit niște copii pe ea și au rupt-o în două! Apoi tot așa, niște tineri, care se drogau pe acolo, au dat cu pumnul în perete de mi-au crăpat peretele. A trebuit să chem muncitorii să-l repare.

Și, totuși, vreau un hotel! Și o să-l am”, ne-a mai spus cântărețul.

Anul trecut, niște suceveni,  i-au jefuit apartamentele

Mihai Trăistariu deține nu mai puțin de șase garsoniere, pe care le închiriază în regim hotelier, într-un imobil situat în stațiunea Năvodari. Apartamentele, decorate fie clasic, fie modern, sunt dotate cu toate facilitățile de care oaspeții au nevoie.

Garsonierele l-au ținut în viață pe artist pe perioada pandemie, atunci când solistul n-a mai avut deloc concerte. Trăistariu are prețuri bunicele, multe persoane dorindu-și să se cazeze la el.

La mine, tarifele diferă de la un an la altul, în funcție de luna în care vrei rezervarea. Tarifele la un apartament în care poate locui o întreagă familie sunt următoarele: pentru lunile aprilie și mai se percep 200 de lei pe noapte, în luna iunie tariful crește la 250 lei, pentru ca, în vârf de sezon, respectiv lunile iulie și august, turiștii să achite 350 lei. În septembrie, tarifele scad la 250 lei”, a declarat artistul, pentru Click !

Anul trecut, solistul s-a trezit cu camerele din hotelul de la Năvodari vandalizate de niște tineri suceveni.

Aceștia au fugit cu lenjeriile de pat, prosoapele și chiar foehn-ul din camere. Solistul a fost atunci pe punctul să alerteze Poliția, dar, de frică, infractorii s-au întors cu coada între picioare și cu obiectele furate.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe