Mihai Trăistariu a rămas fără permis! „Polițistul zicea că a fost roșu, eu am zis că a fost portocaliu”
Mihai Trăistariu (43 ani) e nevoit să circule cu trenul, atunci când are deplasări mai lungi. Motivul? Artistul a rămas fără permisul auto. Cum s-a întâmplat acest lucru, dar și ce planuri are artistul pentru vara aceasta, aflați într-un interviu, acordat în exclusivitate, pentru Click!.
„Nu mai am permis, mi-a luat Poliția permisul, călătoresc cu trenul acum. Am trecut pe roșu în Constanța, mă grăbeam pe aici. Polițistul zicea că a fost roșu, eu am zis că a fost portocaliu. Mi-a suspendat permisul timp de 30 de zile. Pe 12 mai intru din nou în posesia lui!", ne-a mărturisit, Mihai Trăistariu. pentru Click!, care pregătește noi melodii pentru sezonul estival. Deja vara aceasta se anunță a fi destul de plină pentru artist. Trăistariu nu a cântat pe nicăieri de 1 Mai, preferând să meargă într-o excursie cu copiii lui de la școala de muzică.
„Pentru vara asta mă pregătesc să cânt la toate resorturile, la toate terasele, eu vara cânt aici pe litoral, în stațiuni. Deja mă pregătesc! Anul acesta scot un album de petrecere și atunci toate piesele vor fi ritmate, și populare, sârbe, hore, de distracție. De 1 Mai, am fost cu elevii mei de la școala de muzică, la picnic, la Cheile Dobrogei", a mai completat cântărețul.
A vizitat mormântul tatălui de la Piatra Neamț
Mihai Trăistariu este o fire sensibilă și își exprimă public suferința, atunci când vorbește despre părinții săi care nu mai sunt în viață.
Acum 3 zile, artistul a vizitat mormântul părinților săi, pentru că a avut drum prin Piatra Neamț, orașul în care și-a petrecut o bună parte din viață.
„Aseară, fiind în Piatra Neamț, am tras din nou o fugă la mormântul părinților să le aprind o lumânare. Erau plantate niște flori noi. Deci...cineva se duce pe-acolo în secret...și mai vorbește cu ei. Ce drăguț", a notat artistul. Tatăl interpretului de muzică ușoară a trecut în neființă atunci când Mihai Trăistariu avea doar 17 ani și el era omul pe care artistul îl ruga să ajungă vedetă și se ruga la mormântul părintelui său să îl ajute în acest sens.
„Interesant e un lucru...Taică-meu a murit când eu aveam doar 17 ani.Ani de zile după moartea lui maică-mea mă certa mereu: „ ăi, voi mai mergeți pe la cimitir la taică-tu? Nu vă e rușine? O să zică lumea că v-ați dezis total de el și că nu vă pasă deloc!". Însă, mie, mi-era rușine să-i spun maică-mii următorul lucru: Eu mergeam mereu. Aproape săptămânal. Auzisem de la oameni că cei decedați se duc într-o altă lume, iar de acolo ne veghează, ne ajută, ne privesc, ne urmăresc în taină.Și-atunci...Chiar dacă mi-a fost frică de taică-meu tot timpul...Mergeam singur la mormântul lui, pe furiș, fără să știe familia sau prietenii și îl rugăm tot felul de lucruri. Și, de fiecare dată, încheiam așa: „Și, tată, te rooog...vreau s-ajung vedetă! Vorbește tu cu Doamne-Doamne să facă un miracol s-ajung celebru !". Eram disperat s-ajung cunoscut. Să devin cineva! Să fiu important! Mi se părea că sunt tare neînsemnat prin liceu. Eram complexat rău. Îmi băgasem în cap că-s tare urât. Mic de statură, plin de coșuri, cu părul creț. Arătam exact ca Screech, din serialul „Salvați de clopoțel", care rula chiar atunci pe TV. Era un personaj tare comic, însă destul de pămpălău. Și, evident, toată lumea râdea când apărea el. Eram tocilar, ocolit de colegii petrecăreți, nu făceam parte din nicio gașcă. Studiam la „Liceul Petru Rareș”, cel mai bun din oraș. Intrasem la cea mai bună clasă, la mate-fizică", a povestit Trăistariu, nostalgic.
În loc să se gândească la relații și iubire, fugea acasă la desene animate
Artistul mai spune, cu părere de rău, că de la liceu, fugea repede să vadă desene, în timp ce colegii săi deja începeau să aibă și să dezvolte relații de iubire.
„După ore, colegii rămâneau în Parcul Tineretului. Eu, cu capul plecat și ocolit de colegi, mergeam repede acasă să prind desenele animate. Sandy Bell, Memo, Pepo, Floarea cu 7 culori, Ștrumfii...Eram disperat după desene. Probabil îmi plăcea să trăiesc într-o poveste!Însă, totuși, aveam 17 ani. Eram deja în clasa a XI-a.Colegii se sărutau și se împerecheau deja de zor... iar eu fugeam repede la desene. Ca să nu sufăr de „neiubire" îmi găseam refugiul la bibliotecă", a mai povestit Mihai Trăistariu în încheiere.
