Vedetele în burnout, înainte de Sărbători! De ce au clacat pe rând Giulia, Theo Rose și Doina Teodoru? Se vaită toate de epuizare

3 decembrie 2023 9:14   Vedete românești
Ultima actualizare:

Burnout-ul este boala secolului și își face resimțită prezența, mai nou, și în rândul vedetelor. Divele din showbiz „cad” pe capete, mai ales înainte de perioada aglomerată a Sărbătorilor.

Theo Rose, Doina Teodoru sau Giulia Anghelescu sunt doar trei dintre vedetele care au anunțat, la unison, că sunt pe punctul de a claca în această perioadă, acuzând o stare de epuizare fizică, și, mai ales mentală. 

Theo Rose, la 6 luni de la naștere: „Nu sunt bine…”

Theo Rose (26 de ani) face eforturi aproape supraomenești ca să se împartă cu brio între viața de artistă și cea de mămică.

Artista are un program infernal în această perioada din an, este supraaglomerată ,face foarte multe lucruri și abia le mai poate gestiona stresul. 

Vedeta se împarte, zilnic, între platoul de filmare, pentru serialul „Clanul”, concerte, dar și viața de mămică. La șase luni după ce l-a adus pe lume pe micuțul Sasha, fiul ei și a lui Anghel Damian, Theo se cunfruntă, însă, cu o stare de epuizare atât fizică, cât și mentală avansată. 

 „Burnout... Here I come! Nu sunt bine. Tot zic că am obosit, dar nu sunt în stare să schimb nimic. Corpul și mintea mea sunt în Piața Constituției și se revoltă. Cred că trebuie să fug în altă țară ca politicienii”,  s-a văitat cântăreața, recent, pe social media. 

Doina Teodoru, iubita lui Scărlatescu, este la un pas de depresie! „Nu dorm decât cu pastile”

Doina Teodoru (34 de ani), actrița din comedia romantică „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” de la Antena 1, și-a anunțat și ea fanii că este cu moralul la pământ, în ultima vreme, și este chiar la un pas de a intra în depresie.

Iubita lui chef Cătălin Scărlatescu este implicată, la acest moment, într-o serie de proiecte profesionale, cărora cu greu le mai face față, de la filmările pentru serialul de la Antena 1, până la proiectele din cadrul teatrelor unde activează în prezent. 

„Când ajung acasă de la serial abia reușesc să mă scot din haine, să fac un duș și să mă culc. De aici și burnout. 

E o perioadă în care nu ai timp să te recuperezi, din care îți cam dai somnul peste cap și trebuie să dai randament în fiecare zi”, a declarat actrița, la „ Xtra Night Show”.

Actrița a ajuns într-o asemenea stare de oboseală încât nu mai reușește să se odihnească decât cu pastile de somn. 

„Eu simt o greutate în spate, e ca un sac pe care nu mai pot să-l car, mă doare foarte tare spatele. Sunt atât de obosită încât nu mai pot să adorm, deși am puține ore de somn. 

Am început să iau niște pastiluțe din plante pentru somn, mă ajută. Chiar dacă dorm puține ore, mă odihnesc ca lumea!”, a mai spus aceasta.

Giulia Anghelescu, epuizată total după America Express: „Nu pot să mă dau jos din pat!”

Giulia Anghelescu (39 de ani) trece și ea printr-o perioadă de epuizare. Solista se resimte și în urma participării la „America Expres, o competiție dură, în care l-a avut alături pe soțul său, Vlad Huidu.

Recent, Giulia și-a îngrijorat fanii, postând o imagine cu ea în pat, răvășită toată, îmbrăcată în pijamale. Artista nu a mai avut puterea să se ridice din pat nici măcar pentru a participa, săptămâna trecută, la petrecerea trustului Antena 1. 

Fotografia a fost însoțită de un mesaj edificator, în care cântăreața a explicat că se confruntă cu o stare de oboseală accentuată. 

 „Burnout… again! Trebuia să fim la petrecere acum, dar din păcate nu mă simt în stare nici să mă dau jos din pat…”, a scris concurenta de la „America Express”, pe Instagram.

Giulia s-a mai confruntat cu probleme de sănătate și chiar cu depresie după ce a născut-o pe fiica ei, Antonia, acum în vârstă de 11 ani. Solistei nu i-a fost ușor să se adapteze, la acel moment, la rolul de mămică.

 „După ce am născut-o pe Antonia m-am luptat cu o depresie severă timp de câteva luni. 

A fost și schimbarea destul de mare, de la petreceri, concerte și drumuri prin țară, la biberoane și schimbat scutece.

Am trecut cu greu de depresie, pentru că încă aveam peste 70 de kilograme, mă îmbrăcam cu hainele soțului și nu înțelegeam cum alte colege de breaslă, care au născut în aceeași perioadă, erau deja la evenimente. 

N-am încăput în nicio rochie câteva luni, cred că acesta a fost unul dintre lucrurile care au declanșat depresia.

Am citit foarte mult, am gătit mult, pentru că mă relaxează, și a trebuit să stau să mă remontez, să mă adun”, a declarat Giulia Anghelescu, la acel moment, la o emisiune tv.

Ce este burnout-ul? Medicul Vlad Ciurea: „Suntem în boala secolului”

Burnout-ul reprezintă o stare de epuizare fizică, mentală sau emoțională, fiind o reacție a organismului la stresul persistent și îndelungat, care apare mai ales  în contextul supra solicitării din sfera profesională. 

Simptomele burnout-ului se agravează pe parcurs și constau în: dureri mari de cap, dureri de stomac, poftă continuă de mancare, prea mult somn sau, dimpotrivă, prea puțin somn.

„Burnout, în primul rând, înseamnă ardere. Deci funcțiile cerebrale s-au ars. De ce s-au ars? Pentru că au venit prea multe solicitări, pentru un grup de celule, care nu mai rezolva. 

Deci au venit mămicile acasă care au care au și un soț mai nervos, mai supărat, toată încărcătura asta, și ajung la serviciu, ele sunt și șefe, atunci au foarte multe sarcini.

Directorii le trimit asta, vor să arate cât de bune sunt, burnout-ul este mult mai frecvent la doamne, în ziua de astăzi.

Vor să arate, nu spun că nu reușesc, nu dau un pas înapoi <<mă depășește>>, nu recunosc acest lucru. În general mai ales doamnele din România: <<se face, da șefu>>. 

Până când? Dacă șeful nu e mulțumit, te aruncă afară ca pe o măsea stricată. Nu uitați de asta! Iar sănătatea dumneavoastră continuu în pericol!

Deci stres, după care burnout-ul, după care starea de depresie. Suntem în boala secolului, burnout. 

Vrem să facem foarte multe lucruri, nu știu la ce duce. În viața mea n-am văzut un coșciug când merge spre cimitir… trăgând o ladă de bani după el… La ce au ajutat?”, a precizat profesor doctor Vlad Ciurea, în podcastul Adinei Alberts, referitor la burnout.

Mai multe