Continut scris de Andrei Constantinescu - pagina 134

Conținut scris de Andrei Constantinescu

Pagina 134
serena williams 2 jpeg
Serena Williams vrea un nou titlu de Grand Slam
Serena Williams reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru românce în sezonul ce stă să înceapă. Ea a disputat un prim meci, în cadrul unui turneu demonstrative de la Abu Dhabi și chiar dacă l-a pierdut (scor 4-6, 6-3, 10-8) în fața surorii sale, Venus, a arătat o formă foarte bună. “Simt că sunt în formă. Am alergat mult şi nu am obosit, doar la un punct, dar în 20 de secunde mi-am revenit”, a spus sportiva americană, care și-a propus ca în acest an să cucerească măcar un titlu de Gr
Alte sporturi
irina begu jpeg
Start în forță pentru tenismene. Unde vor juca în prima zi a anului jucătoarele noastre
Pauza competițională s-a terminat pentru tenismenele profesioniste din toată lumea și, implicit, și pentru compatrioatele noastre. Nu mai puțin de șapte românce vor face Revelionul printre străini, ele putând intra pe teren chiar în prima zi a anului 2019 pentru a juca pe tablourile de simplu.
Alte sporturi
horia tecau doha jpeg
Horia Tecău și Marius Copil au început antrenamentele la Doha
Cei doi români care contează în clasamentele ATP de simplu și de dublu, Marius Copil și Horia Tecău, vor începe sezonul 2019 în chiar prima zi a anului viitor, la Doha.
Alte sporturi
kalidou koulibaly jpeg
Scandal rasial în Serie A. Ultima victimă: Kalidou Koulibaly
Scandal rasial în prima ligă italiană de fotbal, cpruia i-a căzut victim fundașul de culoare franco-senegalez Kalidou Koulibaly al lui Napoli. Antrenorul napoletanilor, Carlo Ancelotti, a amenințat că data viitoare va scoate echipa de pe teren.
Fotbal intern
richard williams serena williams jpeg
Richard Williams, tatăl surorilor Williams, nu mai poate vorbi
Surorile Serena și Venus Williams trec prin momente dificile. Tatăl lor, Richard, a făcut un al doilea accident vascular și acum poate vorbi doar prin intermediul fiului său, singurul care îl poate înțelege.
Alte sporturi
Unul dintre cele 5 dormitoare ale vilei lui Ronaldo jpeg
Poftiți în casa lui Cristiano Ronaldo din Manchester. Cât cere pe ea fotbalistul
Cristiano Ronaldo nu mai are de gând să revină în Anglia să joace. El a pus capăt speculațiilor unei eventuale reveniri la Manchester United în viitor, după ce a anunțat că-și scoate la vânzare imensa vilă pe care o deține în oraș.
Fotbal intern
mincinos fotbal indian jpeg
Minciună colosală în fotbalul indian: adolescentul avea 28 de ani
Fotbalul indian nu iese în evidență prin realizări deosebite, dar din când în când apare câte un scandal care îl scoate din anonimat. Ultimul este legat de un jucător care în luna octombrie devenise cel mai tânăr marcator din prima ligă indiană.
Fotbal intern
Yana Scherban e una dintre cele mai frumoase voleibaliste de la Dinamo Moscova jpeg
Joi are loc duelul frumuseții în Liga Campionilor la volei
CSM București are azi examen în Liga Campionilor la volei feminin. ”Tigroaicele” vor juca pentru prima dată în istorie acasă în cea mai importantă competiție intercluburi, iar adversara e una de top: Dinamo Moscova. Spectatorii vor putea urmări la lucru câteva dintre frumusețile voleiului mondial.
Vedete internaționale
cristina neagu cetatean de onoare bucuresti jpeg
CSM București i-a propus prelungirea contractului Cristinei Neagu
CSM Bucureşti a anunţat că o susţine pe handbalista Cristina Neagu, care a suferit o ruptură de ligament la Campionatul European, astfel că va propune prelungirea contractului sportivei.
Alte sporturi
Rugbystii de la CSM Bucuresti, în piscina de la Therme jpeg
”Tigrii” de la CSM București, relaxare în ”junglă”
Rugbyștii formației CSM București au încheiat prima parte a sezonului regulat pe primul loc, iar zicala ”După faptă și răsplată” li se potrivește perfect.
Alte sporturi
laslo cristina handbal romania olanda 22mica jpeg
Lovitură pe piața media: TVR a pierdut drepturile pentru CE și CM de handbal. Unde se vor vedea competițiile
TVR a primit o lovitură serioasă la doar o zi după ce a terminat difuzarea Campionatului European de handbal feminin, la care România a ocupat locul 4. În următorii trei ani Europenele și Mondialele de handbal masculin și feminin se vor vedea la Telekom Sport și la DigiSport.
Alte sporturi
halep gettyimages 1014200504 jpeg
Simona Halep a început săptămâna 59 în fruntea clasamentului WTA
Simona Halep își continuă dominația în tenisul mondial feminin. Ea a ajuns la a 59-a săptămână în care este lider WTA. În Top 200 mai avem alte 7 jucătoare.
Alte sporturi
michael schumacher jpeg
Suma enormă plătită de familia lui Michael Schmacher pentru tratamentul pilotului
Pe 29 decembrie se împlinesc 5 ani de la accidentul suferit la schi de Michael Schumacher, probabil cel mai mare pilot de Formula 1 al tuturor timpurilor. 5 ani de lacrimi, 5 ani de suferințe, 5 ani de rugăciuni înălțate de fanii sportului în speranța unui miracol. Din păcate, în ciuda tratamentului foarte costisitor, progresele sunt infime.
Alte sporturi
Din afara, stadionul Arcul de Triumf va părea o fortăreață modernă jpeg
Așa va arăta noua ”casă” a rugbyului, stadionul Arcul de Triumf
Începute în urmă cu o lună, lucrările la pentru modernizarea ”Arcului de Triumf” continuă. Click! vă prezintă noi imagini în care veți vedea cum va arăta noua arenă care va găzdui meciurile naționalei de rugby a României.
Alte sporturi
csm bucuresti volei liga campionilor jpeg
Duelul ultimelor două campioane la volei are loc vineri, la București
Deținătoarea titlului și a Cupei, CSM București, joacă vineri ( de la ora 19.00, Sala Elite), cu rivalele de la Blaj, campioane trei sezoane la rând, între 2014-2017.
Alte sporturi
7004880 mediafax foto marius dumbraveanu jpeg
Arena Națională se redeschide fotbalului
”Arena Naţională” se redeschide pentru fotbal cu o lună mai devreme decât era prevăzut. Primul meci care va avea loc pe noul gazon va fi FCSB – CFR Cluj, programat pe 22 decembrie, la ora 20.00.
Fotbal intern
simona halep jpeg
Simona Halep, campioană mondială cu acte. ITF a confirmat
Simona Halep a mai scris o pagină de istorie pentru tenisul românesc. A devenit prima jucătoare din România desemnată campioană mondială de Federația Internațională de Tenis (ITF).
Alte sporturi
cristina neagu aruncare euro 2018 handbal jpeg
Cât de gravă este accidentarea Cristinei Neagu: diagnosticul oficial al medicilor
Căpitanul naţionalei feminine Cristina Neagu a suferit o ruptură de ligament încrucişat anterior şi va fi indisponibilă o lungă perioadă, astfel că nu va mai evolua la Campionatul European din Franţa.
Alte sporturi
simona halep gala tenisului romanesc jpeg
Simona Halep, trei evenimente in cinci ore. Iată cât de sexy a fost liderul mondial
Când ești lider mondial, vacanțele pot fi mai obositoare decât perioada în care te afli în turnee. Simona Halep simte pe propria piele acest lucru. Ea a avut marți și antrenament și trei evenimente la care a fost prezentă.
Alte sporturi
simona halep gala tenisului romanesc jpeg
Simona Halep a furat toate privirile la Gala Tenisului Românesc 2018
Devenită deja o tradiție, Gala Tenisului Românesc și-a desfășurat marți ediția anului 2018. Simona Halep și Marius Copil au fost desemnați jucătoarea, respectiv jucătorul anului în tenisul românesc.
Alte sporturi
Rică Răducanu, alături de sud coreencele de la CSM București jpeg
Rică Răducanu, as la fileu! Voleibalistele de la CSM l-au "transferat" pentru Liga Campionilor!
Rică Răducanu este achiziția surpriză pentru voleibalistele de la CSM București pentru marele meci din Liga Campionilor cu Dinamo Moscova. La 20 decembrie, în Sala Polivalentă, vine cea mai titrată echipă din istorie, cu 11 trofee ale Cupei Campionilor Europeni.
Alte sporturi
fcsb viitorul ceata jpeg
Partida FCSB - Viitorul, amânată pentru luni, ora 20.00
Ceața a dat peste cap meciul FCSB - Viitorul. Acesta ar fi trebuit să se joace duminică, la ora 20.00, dar a fost amânat pentru luni, de la aceeași oră.
Fotbal intern
romania olanda jpeg
Naționala României, înfrângere clară la Europenele de handbal
Duș rece pentru naționala feminină de handbal la Campionatul European din Franța. România a suferit o înfrângere severă, scor 29-24, în fața Olandei și e obligată să câștige următoarele două meciuri pentru a spera la calificarea în semifinale.
Alte sporturi
1 0 jpeg
Mircea Rednic încă mai speră la play-off
Antrenorul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, încă mai speră la play-off, deși de când a venit la echipă nu a câștigat decât un singur meci, și acela în prelungiri, la Voluntari. Pentru el urmează examenul de sâmbătă, cu Hermannstadt, din deplasare.
Fotbal intern
arsenal jpeg
Jucători de la Arsenal, filmați când se drogau
Scandalul plutește în aer la Arsenal, după ce mai mulți jucători importanți au apărut într-o înregistrare video inhalând gaz ilariant, protoxid de azot, folosit de obicei ca anestezic.
Fotbal intern
5630727 mediafax foto aleksandar djorovic jpeg
Bucureștiul este capitala judoului european în acest weekend
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Sport pentru Toţi, în parteneriat cu Federaţia Română de Judo şi European Judo Union, organizează în perioada 7-9 decembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, Campionatul European al Cluburilor la Judo – Liga Europei şi Liga Campionilor (masculin şi feminin).
Alte sporturi
simona halep darren cahill jpeg
Darren Cahill s-a întors la prima dragoste. Anunțul făcut de australian
Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a luat o decizie care poate părea surprinzătoare dacă nu s-ar cunoaște afinitatea lui pentru acest sport: a fost cooptat în conducerea clubului de fotbal australian Port Adelaide. Acest sport e, de fapt, prima mare dragoste a antrenorului de tenis.
Alte sporturi
larry nassar jpeg
Scandalul sexual a dus gimnastica americană în colaps
Federaţia Americană de Gimnastică a intrat în faliment, în urma cererilor de despăgubiri din partea sutelor de victime ale abuzurilor sexuale.
Alte sporturi
iulia dumanska handbal 0 jpeg
Iulia Dumansk, ”Îngerul păzitor”al tricolorelor, a învățat româna în trei luni
Naționala feminină de handbal a României are parte de un Campionat European perfect. În ultimul meci din grupe, ”tricolorele” au reușit să spulbere campioana europeană, Norvegia, pe care au învins-o cu scorul de 31-23. Eroina acestui meci a fost portarul Iulia Dumanska, care a închis perfect culoarele spre poarta echipei noastre, primind, la finalul partidei, titlul de ”jucătoarea meciului”. Click! vă prezintă 7 secrete ale jucătoarei născute în Ucraina.
Alte sporturi
cristina neagu aruncare euro 2018 handbal jpeg
România va reintra în cursa pentru semifinalele Europeanului de handbal duminică. Programul meciurilor
Naționala feminină de handbal are trei zile de pauză înaintea primului meci din grupa principală 2. Acesta se anunță și cel mai dificil.
Alte sporturi