Are doar 13 ani şi patru luni, dar a jucat deja două meciuri în prima ligă a voleiului românesc pentru CSM Bucureşti. Alexia Căruţaşu e considerată marea speranţă a acestui sport.
Pentru Simona Halep va începe una dintre cele mai importante săptămâni din carieră. Ea are şanse reale să cucerească titlul la Turneul Campioanelor, iar de ieri ştie şi contra cui va juca. Primul meci este mâine.
Ajunsă de două zile la Singapore, Simona Halep pregăteşte participarea la Turneul Campioanelor alături de membrii echipei sale. Click! vi-i prezintă pe cei patru cu care Simona speră să cucerească trofeul săptămâna viitoare.
Simona Halep a intrat în linia dreaptă pentru Turneul Campioanelor. Românca a ajuns ieri în Singapore, acolo unde de duminică se va lupta cu cele mai valoroase jucătoare din lume.
Adrian Mutu a debutat cu stângul ca manager general la Dinamo. Echipa lui a fost învinsă cu scorul de 2-1 la Craiova şi a czut pe locul 8 în clasamentul Ligii I.
CSM Bucureşti şi-a început apărarea trofeului Ligii Campionilor la handbal feminin cu o victorie. „Tigroaicele” au învins cu scorul de 24-21 pe Rostov Don, în prima etapă a grupei C.
Inflaţie de nume mari ale sportului la nunta Andreei Răducan (33 de ani)! Petrecerea, care a ţinut până în zori, a adunat laolaltă foarte multe campioane olimpice, mondiale şi europene, dar şi numeroşi alţi oaspeţi din lumea sportului.
Turneul Campioanelor la tenis se apropie cu paşi repezi, iar pentru a treia oară consecutiv printre cele opt jucătoare participante se va număra şi Simona Halep. Deja cu experienţă în astfel de participări, ea ştie că trebuie să fie pregătită din toate punctele de vedere.
Federaţia Internaţională de Haltere a anunţat, joi, că patru halterofili, între care şi Gabriel Sîncrăian, au încălcat regulile anti-doping la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, astfel că au fost descalificaţi, iar rezultele lor anulate.
Campionul mondial al greilor, britanicul Tyson Fury, a anunţat că renunţă "cu efect imediat" la centurile WBO şi WBA pentru a se putea concentra pe "tratamentul medical şi de recuperare", informează news.ro
Andreea Răducan (33 de ani) s-a căsătorit civil miercuri, 12 octombrie, la Primăria Sectorului 1 din București. Fosta gimnastă i-a spus Da! bărbatului cu care se iubește de patru ani. Le-au fost alături doar câțiva prieteni apropiați, iar Andreea a strălucit într-o rochie simplă, dar de efect.
Naţionala României a terminat la egalitate, 0-0, în Kazahstan, într-un meci terminat cu doi accidentaţi grav şi în care i s-au refuzat două penalty-uri
Eliminarea surprinzătoare de la Beijing, unde a fost învinsă în optimile de finală de chinezoaica Shuai Zhang, a făcut-o pe Simona Halep să zboare spre casă, acolo unde şi-a regăsit buna dispoziţie.
Gimnastica românească va fi, săptămâna viitoare, în sărbătoare. Andreea Răducan, campioană olimpică şi mondială la gimnastică, îşi va uni destinele cu cel care îi este alături de mai bine de trei ani, Daniel Tandreu. Evident, vor fi prezente multe dintre fostele mari campioane ale acestui sport.
Simona Halep participă, începând de marți (4 octombrie), la penultimul ei turneu din sezonul 2016. La Beijing, acolo unde se dispută ultima competiţie din seria Premier Mandatory, românca poate reveni pe podiumul clasamentului mondial WTA.
Florentina Hriscu a câștigat în 2015, la prima participare, Maratonul București, cursa fotoliilor rulante. Sportiva din Cluj folosește scaunul cu rotile doar în competițiile de alergare, în viața de zi cu zi putându-se deplasa cu ajutorul unei cârje, mușchii piciorului ei stâng fiind atrofiați din cauza poliomielitei.Până la maratonul bucureștean, programat pe 9 octombrie, atleta a participat la Jocurile Paralimpice de la Rio, la proba de aruncarea discului.
Steaua a aşteptat cu emoţie partida cu Villarreal, din cea de-a doua etapă a Ligii Europa. Înaintea partidei românii şi-ar fi dorit să scoată un egal, însă la finalul ei, steliştii puteau fi nemulţumiţi de acest 1-1 înregistrat la sfârşit.
Simona Halep a devenit miercuri, oficial, cea de-a treia jucătoare calificată la Turneul Campioanelor la tenis. Ea a obţinut matematic biletele pentru competiţia organizată de Singapore prin punctele acumulate ieri, graţie calificării în sferturile de finală de la Wuhan.
Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 Wuhan Open. A fost prima victorie a româncei de când a împlinit 25 de ani.
Simona Halep a fost sărbătorita ieri, la Wuhan. A cincea jucătoare a lumii a împlinit 25 de ani şi a primit un tort din partea organizatorilor turneului.
Cu sorţii nu e de joacă în tenis. Cele două românce prezente pe tabloul principal al turneului Premier 5 de la Wuhan, Irina Begu şi Simona Halep vor fi adversare în turul secund.
Monica Niculescu s-a calificat în cea de-a şasea finală WTA de simplu a carierei. Ea va juca duminică, de la ora 8.00 dimineaţa (ora României) pentru trofeul turneului de la Seul.