De câte ori are ocazia, Vasile Cîtea, șeful Federației de Box, merge la schi împreună cu familia, pe pârtiile din Vatra Dornei. În familia președintelui Federației Române de Box, de la mic la mare, toată lumea iubește sporturile de iarnă.
Dinamo a suferit una dintre cele mai dure înfrângeri din istorie pe propriul teren: 0-5 cu Viitorul Constanța și trebuie să-și pună serioase probleme ce ar trebui să facă pentru a scăpa de retrogradare.
John Geddert, fost antrenor al echipei de gimnastică a SUA, care a avut legături cu medicul Larry Nassar şi a fost pus sub acuzare joi pentru agresiuni sexuale şi trafic de persoane, s-a sinucis.
Cea mai rapidă, dar și cea mai frumoasă atletă a României, s-a întors de la Balcaniada de la Istanbul cu medalia de argint. Sportivii români au venit acasă cu 12 medalii, dintre care două de aur.
Actuala ediție a Ligii Europa este una foarte bună pentru reprezentanții fotbalului românesc. Nu mai puțin de șase compatrioți s-au calificat în optimile de finală!
Dinamo va juca azi un meci de totul sau nimic în compania Viitorului, o formație care nici ea nu este foarte liniștită. Va fi o confruntare interesantă și prin perspectiva duelului dintre Mircea Rednic, acum pe banca echipei din Ovidiu, și fosta lui formație.
Cosmin Gîrleanu, singurul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice, trece prin momente ciudate: din cauza pandemiei nu a mai putut disputa un meci oficial din martie anul trecut, atunci când a prins biletul pentru Tokyo.
Dramă incredibilă în familia portarilor Alisson (Liverpool) şi Muriel (Fluminense). Tatăl celor doi, Jose Agostinho Becker, a fost găsit mort într-un lac de acumulare de lângă Lavras do Sul, la ceva mai mult de 300 de kilometri de Porto Alegre, informează news.ro.
După trei ani în care a cucerit titlul cu CFR Cluj era de așteptat ca Dan Petrescu să aibă o traiectorie ascendentă în cariera de antrenor. Numai că lucrurile au stat exact invers. Numit la Kayserispor la 10 ianuarie, el a fost demis după numai 43 de zile, pe 23 februarie!
Turneul preolimpic bate la ușă, iar liderul naționalei feminine de handbal, Cristina Neagu, a subliniat, încă o dată, importanța prezenței ”tricolorelor” la cea mai tare competiție din sportul mondial.
Cel mai cunoscut jucător de golf din istorie, americanul Tiger Woods, a trecut marți printr-o mare cumpănă. Din fericire a scăpat cu viață, dar nu va mai putea merge o perioadă.
O veste minunată vine de peste Ocean. Doctorul Gabriel Cherebețiu a fost nominalizat pentru admiterea în Volleyball Hall of Fame, Panteonul gloriilor acestui sport.
Florinel Coman are probleme mai mari decât o simplă perioadă proastă pe terenul de fotbal. Jucătorul-vedetă al FCSB s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins circulând cu viteză mare și fără permis valabil în România! El nu este singurul fotbalist de top care a condus fără să-și fi luat permisul.
Dinamo avea speranțe mari pentru meciul de la Giurgiu, cu Astra, acolo unde întâlnea o vecină de clasament. Numai că dacă într-un meci întreg nu ai decât un șut pe poartă, și acela de la 30 de metri, mai mult sub forma unei pase la portar, nu ai cum să emiți pretenții și înfrângerea logic. Astra s-a impus cu 2-0, iar au doar o minune mai poate duce ”câinii” play-off. Totuși, mai au varianta Cupa României.
Dramă în handbalul mondial! Antrenorului formației Podrvka Koprivnica, Zlatko Saracevic, a făcut infarct după meciul disputat duminică seară și a murit în parcare! La croate evoluează și portarul naționalei României, Iulia Dumanska.
Confederația Europeană de Volei (CEV) a anunțat vineri datele de disputare ale turneului final al Campionatului European feminin de volei, dar și orașele care vor găzdui competiția. Printre cele patru țări organizatoare se numără și România.
Simona Halep a revenit, joi, în ţară, după ce a fost eliminată în sferturile de finală la Australian Open. Ea a povestit la aeroportul Henri Coandă cum s-a simțit în carantină, sau care sunt planurile ei în continuare.
Cea mai bună pugilistă din România,Lăcrămioara Perijoc, are un mare ghinion: turneul mondial de calificare la Jocurile Olimpice s-a anulat! Drept urmare, ea mai are o singură șansă să ajungă la Tokyo: datorită medaliei de aur câștigată la Campionatul European din 2019 și a punctajelor realizate în ultimii ani la competițiile internaționale!
Frumoasa canadiancă Eugenie Bouchard le-a făcut fanilor o surpriză. Și-a prezentat iubitul! Aceasta e prima relație oficială a nord-americancei care va împlini 27 de ani peste o săptămână.