O femeie în vârstă de 56 ani, dintr-o comună din Olt, a murit în Terapie Intensivă la spitalul din Slatina, la 22 zile de la prima internare. Familia acesteia nu crede că ar fi avut coronavirus.
Franţa îşi va închide, începând de duminică (31 ianuarie), frontierele pentru ţările din afara Uniunii Europene, pentru a încerca să evite propagarea epidemiei de coronavirus, a anunţat premierul Jean Castex.
Durere fără margini pentru o familie din Iași! Andreea Maria, o studentă a Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi voluntar SMURD Iaşi, și-a pus capăt zilelor. Surse din cadrul anchetei susțin că rezultatele nesatisfăcătoare la un examen ar fi făcut-o pe Andreea să comită acest gest extrem.
Modelul și starul OnlyFans Lunna Leblanc a fost pus la zid după ce i-a cerut Papei Francisc, pe rețeaua de socializare Twitter, să îi ureze noroc pentru ședința foto Playboy. Ea va apărea pe coperta celebrei reviste pentru adulți, distribuită în Danemarca.
Procurorii au cerut, joi (14 ianuarie), arestarea preventivă a femeii care a lucrat 20 de ani ca psiholog la Spitalul Judeţean Târgovişte, în baza unor documente falsificate. Anchetatorii au stabilit că atât diploma, cât şi atestatul de liberă practică nu sunt reale. Falsul medic este acuzat de înşelăciune în formă continuată şi exercitarea fără drept a unei profesii.
Un șofer s-a răsturnat, miercuri seară (13 ianuarie), cu mașina pe podul Basarab din Capitală. Acesta a fost identificat de poliție, fiind vorba chiar de persoana pe care polițiștii au găsit-o lângă mașină și care susținea că fusese pasager în autoturism, se arată într-un comunicat al instituției.
Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769 (18.716 bărbaţi şi 16.053 femei), cu 7.278 decese (3.923 bărbaţi şi 3.355 femei) mai multe decât în luna octombrie 2020 şi cu 14.287 mai mare faţă de luna noiembrie 2019. Peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele de peste 70 ani. De altfel este cel mai mare numar de decese într-o lună, pe timp de pace, de la Al Doilea Război Mondial până acum.
Fostul europarlamentar PDL Marian Zlotea, fost şef al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită, a fost dat în urmărire. Acesta a anunţat după pronunţarea sentinţei că este plecat în altă ţară, în care a cerut statut de refugiat politic.
Cercetătorii belgieni promit un vaccin anti-Covid care poate oferi imunitate pe viață. Oamenii de știință de la Institutul Rega al renumitei Universităţi Catolice din Leuven susțin că vaccinul produs de ei va fi o alternativă viabilă la celelalte de până acum.
Vești îngrijorătoare! China a raportat, miercuri (13 ianuarie), cele mai multe cazuri de Covid-19 din ultimele cinci luni, intensificând restricţiile care includ plasarea în carantină a patru oraşe, a doua mare economie a lumii încercând să împiedice un nou val de infecţii.
Camera Reprezentanţilor a votat miercuri punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump pentru incitarea susţinătorilor lui de a intra în Capitoliu, pe 6 ianuarie. Incidentele de săptămâna trecută s-au soldat cu mai mulţi răniţi şi cu cinci morţi, între care un poliţist.
Terifiant! Un șofer din județul Suceava a fost reținut și urmează să fie dus în instanță cu propunere de arestare preventivă după ce a lovit mortal cu mașina un bărbat, iar apoi a încercat să-și ascundă fapta ducându-l pe acesta acasă, în patul lui, ca să lase impresia că a murit în somn.
Decizie neașteptată! Aleksei Navalnîi (44 de ani) că se întoarce în Rusia duminică (17 ianuarie). Opozantul rus se află în convalescenţă în Germania, după ce a fost victima unei presupuse otrăviri cu noviciok, în august, în spatele căreia acuză că se află Vladimir Putin.
Pare o întâmplare de film, dar e comlplet adevărată! Stefan Thomas, un programator din San Francisco, nu își amintște parola cu care își poate accesa portofelul electronic în care are 7.002 bitcoini. Valoarea acestora, chiar și după ce criptomoneda a mai scăzut, tot depășește cu mult 200 de milioane de dolari.
Angelina Jolie (45 de ani) este urmărită de zvonuri dure, conform cărora actrița s-ar înfometa. Tabloidele din SUA susțin în mod frecvent că fost soție a lui Brad Pitt ar fi anorexică, însă nu există dovezi în acest sens. Potrivit ziarelor internaționale, stresul ar fi cel care ar determina-o pe Jolie să se se înfometeze.
Un accident grav s-a produs în Pasul Mestecăniș, în județul Suceava, unde un microbuz cu opt persoane s-a răsturnat. Din păcate, doi dintre pasageri au murit și alți doi au fost răniți în urma accidentului.
Sheldon Adelson, magnatul miliardar al cazinourilor din Las Vegas şi susţinător al lui Trump, a murit la 87 de ani. Cauza morții este o complicație legată de tratamentul său pentru limfom non-Hodgkin, a transmis compania Las Vegas Sands într-un comunicat.
Platforma video YouTube a blocat canalul preşedintelui american Donald Trump pentru cel puţin 7 zile, invocând riscul de incitare la violenţă. Asta după ce Twitter i-a suspendat definitiv contul.
Vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania chineză Sinovac are o eficienţă de 50,4% conform celor mai noi rezultate ale studiilor clinice efectuate în Brazilia. Rezultatele arată că vaccinul este mult mai puţin eficient decât sugerau datele iniţiale, cu puţin peste 50% necesar pentru a primi aviz legal.
Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, susține că şi-a propus ca în mandatul său "să scoată subiectul pensiilor din logica politică şi politicianistă”. Întrebată dacă vor creşte pensiile în cursul acestui an, Turcan spune că pensiile vor fi indexate "cel puţin cu rata inflaţiei”.
Un bărbat a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Călăraşi după ce în ultimii şase ani a recrutat mai multe tinere prin metoda loverboy şi le-a obligat să practice prostituţia în Germania, Elveţia şi Marea Britanie.
Caz șocant de pedofilie! Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi violat un băiat de 12 ani pe care părinţii l-au lăsat în grija sa.
Președintele ales Joe Biden a primit luni (11 ianuarie) a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, într-un spital din Delaware. La fel ca prima oară, democratul a acceptat ca procedura de inoculare a serului antiviral să fie filmată pentru a crește încrederea populației americane în vaccinare.
Departamentul de Stat a publicat, pentru scurt timp, o biografie a preşedintelui în exerciţiu şi mesajul ”mandatul lui Donald J. Trump s-a încheiat (luni) la 11/01/2021, la ora (locală) 19.40 (marţi, 2.49, ora României)”
Vaccinul Moderna asigură imunitate împotriva SARS-CoV-2 timp de un an, au anunțat reprezentanții companiei la o conferință pe tema sănătății, organizată de J.P. Morgan. De asemenea, oficialii companiei farmceutice sunt încrezători că tehnologia ARN mesager pe care a folosit-o este potrivită pentru a combate și noua tulpină a coronavirusului, identificată în mai multe țări europene, inclusiv în România.
Dan Negru (49 de ani) a uimit recent cu o declarație controversată. Celebrul prezentator susține că dacă ar fi investit în criptomoneda Bitcoin la momentul oportun, ar fi fost suficient de bogat încât să cumpere mai multe televiziuni.
Un poliţist din Oradea şi-a înjunghiat de cinci ori soţia, la câteva luni după ce s-au separat, iar momentul teribil din parcare a fost filmat de camerele de supraveghere. După atacul din faţa blocului, bărbatul a fugit. Oribilul atac a fost surprins de camerele de supraveghere.
Pandemia de Covid-19 are efecte și pe alte planuri! Emisiile globale de CO2 au scăzut în 2020, dar vor reveni în 2021 la nivelul dinainte, dacă guvernele nu iau măsuri rapide, a avertizat Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).
Pentru unii nu este pandemie! Poliţiştii din Călăraşi au intervenit pentru a opri un eveniment privat desfăşurat în comuna Frumuşani, fiind identificate, în total aproape 30 de persoane participante. Un tânăr de 27 de ani care a folosit artificii în curtea locuinţei respective are dosar penal. Oamenii legii au dat sancţiuni de 55.000 de lei.
Scene șocante în București! Un bărbat care a încercat să violeze o femeie în toaleta unui complex comercial din sectorul 6 al Capitalei a fost arestat. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile. Cercetările sunt continuate de Secţia 22 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru tentativă la viol.