Conținut scris de Adrian Popescu

Pagina 90
4 act temperaturi fata jpeg
Cum ne-am petrecut cea mai fierbinte zi
Cum să stai în casă când afară e atâta apă, taman bună de scăldat? Copiii şi tinerii n-au ţinut cont de sfatul medicilor şi au făcut băi de soare la temperaturi de aproape 40 de grade. N-au scăpat nici piscinele, nici fântânile arteziene, unde a fost puhoi de lume.
Național
Felicia Zeni, vecină: "Ştiu de o fată Raluca pe care  o băteau" jpeg
Lagărul din centrul Capitalei
Scandal fără precedent la o casă de copii din centrul Capitalei. Fetele erau bătute, ţinute pe pastile şi furate de cei puşi acolo să le îngrijească. 40 de angajaţi ai centrului ”Sf. Maria- Casa de fete” au fost săltaţi ieri de acasă şi duşi la audieri.
Național
“În privinţa condamnării  fratelui meu nu am  de făcut nici un comentariu, fiind  o hotărâre definitivă  a instanţei,  indiferent  ce cred eu”    Traian Băsescu jpeg
De-a luat mită, de n-a luat, lui Mircea i s-a înfundat
Epilog joi, în dosarul lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte. Acesta a fost condamnat definitiv la 4 ani şi patru luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul privind mita de 600.000 de euro pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Național
6 act 1 img 6381 5col 170 adus mai in fata metrou jpeg
Panică şi fum, o zi «obişnuită» la metrou
”Lăsaţi, voi ce intraţi aici, orice speranţă!”. Aşa ar trebui să scrie în trenurile de metrou, care devin pe zi ce trece adevărate capcane pe roţi. Pentru a doua oară în 48 de ore, joi, în subteran a fost alarmă de incendiu. Motivul? O ”bagatelă”: o garnitură a luat foc între staţiile Timpuri Noi şi Piaţa Unirii, pe Magistrala I.
Național
4 5  2col img 0042 jpeg
Ai vrea să-ţi spele maşina bunăciunea asta? Demonstrație sexy la Auto Total Bucharest Show
Se mişcă lasciv, spală maşini de fiţe cu trupurile lor bronzate. Lângă ele, zeci de maşini de curse îşi forjează motoarele, iar câţiva tineri sfidează legile fizicii cu skateboarduri şi biciclete. Nu suntem într-un film de aventuri, este atmosfera de ieri de la Auto Total Bucharest Show 2016, festivalul iubitorilor de maşini, organizat la complexul Romexpo din Capitală.
Național
6 act 1 chereches jpeg
Alegeri locale 2016: Uşa de la DNA, calea spre mandat pentru primarii penali
“Acuzat de DNA” a devenit soluţia pentru a primi ştampila “ales local” în România. De la Cătălin Cherecheş, primarul de Baia Mare, la Lia Olguţa Vasilescu, colega sa de la Craiova, toţi edilii penali au câştigat alegerile de duminică 5 iunie. Corupţie, mită, fals, nici o acuzaţie nu a putut opri primarii de mari oraşe anchetaţi să câştige fără probleme.
Național
qqqqqqqqqqqqqqqqqqqq jpeg
Explozie puternica in București, pe Valea Cascadelor
Explozie la celebrul târg de vechituri de pe strada Valea Cascadelor din sectorul 6 din București. Nu mai puțin de 12 persoane au fost rănite în urma unei deflagrații ce a avut loc la una dintre tarabele din zonă. Potrivit corespondentului Știrilor Pro Tv, totul a pornit de la o butelie.
Național
Ieri, la prânz,  groapa fusese astupată jpeg
Ţâşnitori în asfalt, în centrul Capitalei
”Olelei, cum ţâşneşte apa, zici că este fântână arteziană”. Aceasta a fost reacția trecătorilor de pe Bd. Magheru, una dintre cele mai circulate artere din Capitală, care au văzut miercuri noapte cum din mijlocul străzii țâșnește o coloană de apă rece, cu o înălțime de doi metri.
Național
Lozul norocos i a  adus lui Gheorghe Mihăilă 300 de lei jpeg
«Sunt fericită că am câştigat la Click!MANIA»
Ziua şi câştigătorii la Click!MANIA. Cumperi ziarul preferat, dezlipeşti lozul şi dacă ai trei simboluri identice ai câştigat. La fel a făcut şi Dumitra Dobre, în vârstă de 63 de ani, care a câştigat 300 de lei.
Național
arestul capitalei12121 0 jpeg
A evadat din Arestul Capitalei pe uşa principală
8 ore, atât a stat în libertate Alexandru Banciu, infractorul care și-a bătut joc de polițiștii din cel mai păzit arest din țară, cel de la Poliția Capitalei. Imediat după evadarea petrecută marți 24 mai, la ora 18.15, a dat buzna peste Maria, fosta iubită cu care avea doi copii, şi i-a făcut un scandal monstru că l-a înşelat cât era el în arest.
Național
4 act 8 0 jpeg
"Am fost 3.000 de suflete înghesuite într-o cutie de conserve"
Oraşul Piatra Neamţ încearcă să îşi revină după concertul de vineri seară al basarabenilor de la Carla’s Dreams, eveniment care era să repete tragedia din clubul „Colectiv”. Click! a reuşit să vorbească cu unul dintre martori. Daniel Vinca ne-a povestit minut cu minut ce s-a întâmplat în ”cutia de conserve” în care a fost spectacolul, la etajul 1 al mall-ului Galleria.
Național
turc jpeg
Cele mai potrivite locuri pentru copii în «Noaptea muzeelor»
Să vizitezi gratuit cele mai mari muzee din România şi asta după lăsarea întunericului, să poţi să mergi în locuri unde copiii să fie încântaţi, este un vis care devine realitate sâmbătă (21 mai). În ”Noaptea muzeelor”, noctambulii au la dispoziţie şi altfel de ”distracţii”, de la tururi şi concerte în cimitire, la vizite prin cetăţi sau parcuri de distracţii.
Național
Vizitatorii s au înghesuit la standul SRI, cot la cot cu militarii cu experienţă, pentru a se „juca” de a spionii jpeg
SRI te învaţă să fii agent secret
Pistoale adevărate, scenarii de luptă, misiuni sub acoperire. Acestea sunt câteva dintre ”distracţiile” care i-au aşteptat pe vizitatorii standului Serviciului Român de Informaţii de la expoziţia de armament Black Sea Defense and Aerospace, deschisă în perioada 18-20 mai la complexul Romaero din Capitală.
Național
criminal png
A fost reținut un suspect în cazul profesoarei găsită moartă pe Transfăgăraşan
A fost arestat în sfârșit un suspect în dosarul uciderii profesoarei de sport Viorica Borzoș din Brașov. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus reţinerea nepotului profesoarei, suspectat că a ucis-o şi i-a abandonat corpul pe drumul ce duce spre Bâlea Lac, în judeţul Sibiu relatează corespondentul româniatv.net
Național
De aici se  manevrează jpeg
Uite Dusterul care te împuşcă!
Vopsită în culori de camuflaj, cu o mitralieră imensă de calibrul 12,71 mm în spate, iar în loc de roţi are şenile. Este înfricoşătoare şi când stă pe loc, darămite în acţiune. Nu este un vehicul din filme de aventuri, ci ”Dusterul Army”, poreclită ”Bestia”.
Național
6 act 1 ponta jpeg
În doar 75 de minute, 5 mari politicieni au dat ochii cu oamenii legii
Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Valeriu Zgonea, Crin Antonescu, Mădălin Voicu. Nu este vorba de vre-o sindrofie politică, ci de VIP-urile care au trecut vineri (13 mai) pragul DNA sau al tribunalelor, acuzate de corupţie, evaziune fiscală sau spălare de bani.
Vedete românești
18 sport mare dc 0218 jpeg
În groapa asta a fost un patinoar
Născut în 1952, şi-a dat obştescul sfârşit în 2016. Patinoarul Flamaropol, fost “23 August”, este de joi (12 mai) o imensă groapă.
Alte sporturi
6 act ed 6 laura jpeg
Mai este un pic şi-i gata roata din Parcul Tei!
Amatorii de senzaţii tari îşi vor putea testa curajul în Parcul Tei, peste câteva zile, în două atracţii unice în România: cea mai mare roată şi cel mai înfricoşător roller-coaster din ţară. Numit „Pasărea măiastră”, imensul disc are o înălţime de 63 de metri şi pe el sunt montate 44 de cabine închise, cu câte şase locuri.
Național
6 act ed 1 jpeg
Poftiţi la Festivalul Luminii pe Calea Victoriei!
Povestea curentului electric pe muzica celor de la Zoli Toth Project şi cu efectele speciale ale britanicilor de la Lords of Lightning sunt ingredientele spectacolului care a deschis ”Spotlight”. Cel mai mare festival din Europa de Est dedicat luminii transformă, între 5 și 8 mai, Calea Victoriei într-un tărâm SF.
Național
6lklkjl jpeg
Calea Victoriei devine împărăția efectelor speciale
Jocuri de lumini, instalaţii laser demne de filmele SF, muzică şi proiecţii 3D pe Calea Victoriei, cea mai importantă stradă din Bucureşti.
Național
8 act 1 loto jpeg
«Dacă iau milioanele de la Loto, o să fac numai fapte bune»
Românii pot pune mâna pe o adevărată avere de Sărbătorile Pascale. Duminică, 1 mai, chiar în ziua de Paşte, se organizează două trageri la loto, iar a doua zi, încă una, la “Loteria fiscală”. Vor intra în urnă bonurile din perioada 1 februarie-16 aprilie.
Național
5 act baza minor jpeg
La 16 ani a omorât un om pentru un pachet de țigări
Crimă șocantă într-o comună din județul Argeș. Un puști în vârstă de 16 ani, din comuna Uda, a omorât un bărbat de 46 de ani, pentru că îi datora un pachet de ţigări.
Național
5 act baza baia mare jpeg
Război între țigani și polițiști în Baia Mare
Împușcături, țipete, zeci de polițiști și jandarmi înarmați față în față cu o mulțime furioasă de romi.
Național
inmormantare fane spoitoru 5 jpeg
S-au călcat în picioare să atingă sicriul lui Fane Spoitoru
Sâmbătă (16 aprilie) am asistat la cea mai mare înmormântare pe care a văzut-o România în ultimii ani. Zece camioane pline de flori şi coroane de cinci metri înălţime, tablouri în mărime naturală cu chipul decedatului, circa 1.000 de oameni cu haine cernite şi feţe plânse, maşini de lux şi meniu de pomană pe măsură, care ajunge la 80 de euro de persoană, acestea sunt numai câteva detalii din ceea ce a însemnat ultimul drum al lui Fane Spoitoru.
Vedete românești
olguta 0 jpeg
Procurorii îi vor la puşcărie, ei se visează la primărie
Cristian Popescu Piedone, Neculai Onţanu, Daniel Marian Vanghelie, Mircia Gutău, George Scripcaru sau Lia Olguţa Vasilescu. Toţi au fost primari, au ştampila ”cercetat de DNA”, dar mai vor una: ”votat” la alegerile locale din iunie. Click vă spune de ce aceşti oameni, în loc să se ascundă în gaură de şarpe, ies în piaţa publică şi vor să câştige alegerile.
Național
spioni78786 jpeg
Spionii au plâns după mămici şi l-au cerut pe Harry Potter
Unul a plâns şi a tot întrebat de mama, celălalt a cerut cărţi cu Harry Potter. Nu vorbim de copii prinşi că au fumat în toaleta şcolii, ci de ”fioroşii” spioni arestaţi după ce au încercat să afle informaţii compromiţătoare despre Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA.
Național
ludivic orban paedzo960r jpeg
Ludovic Orban, pus sub acuzare de DNA: «Renunț la Primărie!»
Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, s-a prezentat luni, la sediul DNA, în urma unei ”invitații”, după cum a declarat chiar el pe o rețea de socializare. La ieșirea de la audieri, Orban a anunțat că este acuzat într-un dosar de corupție, este cercetat sub control judiciar și că se retrage din cursa pentru Primăria București.
Național
Dumitru Ursu a câştigat 300 de lei cu ziarul preferat jpeg
«Click!MANIA mi-a adus 5.000 de lei»
Click!MANIA a fost Moş Crăciun în plină primăvară pentru Mircea Capră (54 de ani) din comuna Mogoşari, judeţul Dâmboviţa. Acesta a câştigat la cel mai popular concurs din mass-media românească, nici mai mult nici mai puţin decât 5.000 de lei.
Național
amenzi rutiere 2014 jpeg
Amenzile de circulație cresc de la 1 mai cu 20 la sută
Odată cu majorarea salariul minim pe economie la 1.250 de lei începând cu 1 mai 2016, se vor majora și amenzile de circulație. Valoarea punctului amendă este calculată potrivit legii în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent potrivit digi24.ro. Creșterea este de aproape 20 la sută.
Național
Ţânţarii tigru, care provoacă malformaţii grave copiilor încă  nenăscuţi, se dezvoltă în marile depozite de cauciucuri uzate jpeg
A venit căldura, atenţie la insectele ucigaşe!
Atenţie! A debutat sezonul căpuşelor. Căldura, dar şi ploile care au precedat-o, au umplut parcurile şi pădurile de insecte. Medicii spun că tot mai mulţi oameni sunt muşcaţi de căpuşe. În plus, anul acesta, avem un stres suplimentar: ţânţarii-tigru, care transmit periculosul virus Zika. Grav e că autorităţile au pierdut deja lupta cu insectele. Prin abandon!
Sănătate