Conținut scris de Adrian Popescu

Pagina 91
7 act2 pod izvor jpeg
Ce pod SF se va construi la Izvor, în Bucureşti!
Două noi poduri pietonale vor apărea în Capitală, peste Râul Dâmboviţa. Primul va lega străzile Şelari şi Sfinţii Apostoli, iar cel de-al doilea va fi realizat în zona Parcului Izvor, în locul fostului Pod Mircea Vodă.
femeie serviciu4 act 1 jpeg
S-a întors acasă în sicriu pentru 100 de lei
“Ai lui Matei trageţi maşina aici! Lângă, parchează ai lui Palada, aşteaptă maşina lui Baldovin”. Curtea Institutului de Medicină Legală a fost duminică (1 noiembrie) “autobaza durerii”. Într-o linişte de catedrală, întreruptă din când în când de leşinuri, urlete sau suspine, maşinile au cărat toată ziua, spre case, morţii de la “Colectiv”.
5 act 2 2colocxzxzcane jpeg
Fețele durerii! Imagini sfâșietoare cu rudele persoanelor decedate
”Cine are numărul 20?Cine are numărul 21?” O voce de pe treptele Institutului de Medicină Legală strigă periodic familiile, rudele celor decedaţi în incendiul de la clubul “Colectiv”, care au primit câte un număr de ordine pentru a putea intra la recunoaşterea cadavrelor calcinate.
 Aristică Benoni Bejinaru jpeg
Scandal sexual la sectorul 3. Expert și la "fete", nu doar la primărie
Luare de mită, trafic de influenţă şi proxenetism. Nu sunt acuzaţiile aduse vreunui interlop, ci faptele pentru care Horia Vlad Damian, un inginer al Direcţiei Urbanism de la Primăria sectorului 3, a fost reţinut de procurori.
melci17 act 1 jpeg
De Sfântul Dumitru au primit plăcinte sfinte
Melci cu nucă, pateuri şi plăcinte poale-n brâu, scoase direct din cuptor şi împărţite enoriaşilor. Nu sunt vise, ci cadoul primit ieri, la orele prânzului de pelerinii înfometaţi, strânşi în Dealul Patriarhiei.
Nea Vasile a venit de la 350 km şi a stat 12 ore ca să atingă primul moaştele Sf  Dimitrie cel Nou jpeg
Au stat la coadă 12 ore ca să atingă moaştele
Aproape 2.000 de bolnavi, săraci, nefericiţi sau pur şi simplu credincioşi s-au adunat ieri, pe Dealul Patriarhiei, pentru a atinge moaştele celor şase sfinţi: Dumitrie cel Nou, Împăraţii Constantin şi Elena şi cei Trei Ierarhi. Nea Vasile a venit tocmai de la Piatra-Neamţ şi a stat la coadă 12 ore pentru a fi primul care atinge relicvele sacre.
magureanu 0 jpeg
Câte au făcut în 25 de ani responsabilii pentru Mineriada din 1990!
Click! îţi spune ce au făcut din 1990 şi până acum cei cinci care au orchestrat Mineriada, Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Victor Athanasie Stănculescu, Miron Cozma şi Virgil Măgureanu. Sunt eroii acelor ani şi cei consideraţi vinovaţi de procurorii Parchetului Înaltei Curţi pentru Mineriada din 13-15 iunie 1990. Toţi au rămas cu amintirea acelor zile cumplite, dar s-au bucurat nestingheriţi de cei 25 de ani care au urmat.
6 act 1 minerii puls jpeg
Ion Iliescu acuzat, dar tinerii nu mai ştiu nimic despre Mineriadă
Între democraţie şi anarhie a fost doar un pas. Se întâmpla în 1990, când muncitorii şi minerii au bătut şi pus la zid pe oricine părea intelectual. Patru oameni au murit atunci şi aproape 1.000 au fost răniţi. Cine a plătit? Nimeni! Până acum. La 25 de ani de la evenimentele tragice care au înroşit Piaţa Universităţii, autorităţile par a se fi pus pe treabă. Din păcate, cei mai tineri români nu mai ştiu nimic despre acele momente.
9 act tomescu florin 0 jpeg
«Soţia abia aşteaptă să gătească în oalele de la Click!MANIA»
Cumperi Click! şi câştigi cu cel mai tare concurs al momentului. Click!MANIA a premiat aproape 3.700 de cititori fideli din toate colţurile ţării. Norocoşii s-au ales cu bani, telefoane, tablete, electrocasnice şi mii de alte surprize.
Biologii sunt de părere că gărgărițele și cărăbușii sunt specii de insecte care trebuiesc protejate jpeg
Gărgărițele și cărăbușii, cazați în hoteluri pe timpul iernii
Au două etaje, sunt realizate din lemn, chirpici şi paie şi sunt construite pe bani norvegieni. Nu sunt case pentru săracii României. Sunt hoteluri de iarnă pentru cărăbuşii, gărgăriţele şi albinele din patru judeţe din nordul Transilvaniei.
9 foto 1 0 jpeg
„E a doua oară când sunt premiat la Click!MANIA”
Dăm premii pe bandă rulantă la Click!MANIA. Până acum, cel mai iubit concurs din presă a premiat peste 3.600 de români din toate colţurile ţării. Și veștile bune vor continua, căci mai sunt în joc foarte multe premii, printre care și două super-maşini, o Honda Civic (în valoare de 102.052 de lei) şi un Hyundai i20 (în valoare de 51.908 de lei). Dar și premii în bani...
cast1 87897 jpeg
"Sărbătoresc în familie cu banii de la Click!MANIA"
Cititorii noştri fideli ne iau zilnic premiile. Lozul norocos i-a adus lui Ştefan Săulescu (55 de ani), din comuna Vadu Paşii, judeţul Buzău, 1.000 de lei.
dinu 2 155151515 0 jpeg
A turnat cât a turnat, iar acum s-a premiat
Se spune despre turnători că trăiesc timoraţi, ascunşi şi vina îi apasă. Dinu Pescariu, cel care a detonat bomba “Microsoft”, nu face parte sigur din această categorie. Reporterii Click! l-au găsit contemplându-şi mândru noua maşină, un Mercedes S550 4MATIC, în valoare de 130.000 de euro.
4 act circ 3 1col jpeg
Circul Globus a dat primul spectacol în parc
Două zebre pasc la intrare, iar mai încolo doi elefanți se învârt ca nişte balerine.
dragneaeretr jpeg
Cum a ajuns PD-istul Liviu Dragnea preşedintele PSD
”Cât ţine moşia lui Dragnea? Cât vrea el!”. Aceasta este descrierea pe care o fac locuitorii din Teleorman averii fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea, de ieri noul preşedinte al PSD.
Sorin Oprescu şi a petrecut  ultima săptămână  plimbându se cu  duba între spitale jpeg
Oprescu a furat din banii noștri, e plimbat pe banii noștri
Deţinuţii cu ştaif de la ”Beciul Domnesc”, arestul Poliţiei Capitalei, au pornit ”bolnaviada”. Sorin Oprescu nu face excepţie, iar avocaţii au adus deja documente că ar suferi de 12 boli şi au reclamat, pentru purtare abuzivă, doctorii de la închisoare.
7 act 3 2col casa mazare 3 jpeg
Povestea lui Radu Mazăre, cel care a mutat funcţia de primar la circ
A trăit pe picior mare, a umblat cu femei cum iese profesorul cu clasa, a mutat funcţia de primar la circ. Radu Mazăre, fostul edil al Constanţei, este acum definiţia demnitarului extravagant şi megaloman, gonit din scaun de mătura şi făraşul DNA.
declaratie  jpeg
În frigiderul ăsta poţi lăsa mâncare pentru săraci
Un frigider amplasat direct în stradă. Pe el, un bilet care arată că oricine poate lăsa în aparat mâncare pentru săraci, care o pot lua fără bani. Nu este o glumă sau un vis, este ultima iniţiativă a Primăriei Capitalei ca să descurajeze cerşetoria pentru mâncare.
Complexul dispune chiar şi de un muzeu și locuințe pentru salariați jpeg
Averea sindicaliştilor Luca şi Petcu. Nu putem număra cât au furat ei!
Luca. Liviu Luca. Este cel mai bogat lider de sindicat român, care a reuşit să plece în misiune la Bruxelles, deşi în România este condamnat la şase ani pentru delapidare. Click! vă spune cum a ajuns un inginer petrolist, de la stagiarul pârlit din Boldeştii Brăilei, să ducă o viaţă de şeic, proprietar peste moşii întinse pe zeci de hectare.
mare2popesc887 jpeg
Dan Ioan Popescu, mândria celui mai luxos magazin din lume
Au uimit şi Occidentul cu averile lor şi cu felul în care îşi etalează bogăţia. Nimic rău până aici. Dar când aceste averi au fost dobândite prin mijloace care de care mai suspecte, ca să nu spunem ilegale, şi pe spatele statului şi al milioanelor de români, parcă nu mai sunt de lăudat. De azi, Click! vă prezintă un serial despre cei mai controversaţi bogătaşi din ultimii 20 de ani.
udrea 1 jpeg
Aşa a vrut Udrea să îl demită pe Ponta!
”Ooo, da!”, suspină un parlamentar PSD, uitându-se cu coada ochiului la decolteul cât Himalaya al Elenei Udrea. Prezenţa deputatei a atras atenţia ieri în Parlament mai mult decât moţiunea PNL.
Mașina trece  pe deasupra  viei și o scutură jpeg
«Monstrul» ăsta strânge 40 de tone de struguri pe zi
Este o linişte desăvârşită pe Dealu Mare, în imensele podgorii ale Tohaniului. Deodată pământul se cutremură, butaşii trepidează şi îl vezi lângă tine: o ”dihanie” ciudată, specială pentru adunat struguri, poreclită de culegători “Monstrul”.
11 special 1 0 jpeg
Ce mi-a plăcut la cules de struguri!
Este sezonul culesului de struguri şi acum se face mustul cel dulce şi parfumat. Printre culegătorii care au luat cu asalt viile s-a aflat ieri şi reporterul Click!
drum 1 2345656323 jpeg
În loc să termine ce-au început, au mai deschis un șantier
Teste de stres pe nervii şoferilor în cea mai aglomerată intrare în Capitală. Lucrările la Bd. Pipera au transformat ”artera VIP-urilor” în ”şoseaua iadului”. Reporterii Click au fost să vadă cum se descurcă şoferii care traversează cel mai înjurat şantier al momentului.
castigator1 jpeg
«Click!MANIA are cele mai tari premii»
Cel mai tare concurs al toamnei s-a întors cu premii fabuloase. Cititorii noştri fideli au început deja să ne calce pragul redacţiei pentru a-şi revendica premiile. Printre ei şi bucureşteanca Anişoara Antonescu (45 de ani), care a câştigat un set cu ibric de cafea şi râşniţă.
Samba are 16 ani  și a fost primit  cadou din Franţa jpeg
Faceți cunoștință cu Samba, leopardul de Amur!
Graţios, agil, periculos. Aceasta este pe scurt descrierea lui Samba, leopardul de Amur, noul chiriaş de la Grădina Zoologică din Bucureşti. Este vorba de cel mai preţios cadou primit de instituţia din Băneasa în ultimii 10 ani, deoarece în întreaga lume mai trăiesc doar 40 de exemplare.
cocosmediafax6890 jpeg
Aşa se împărţeau milioanele de euro în mafia retrocedărilor
”Doresc să se ţină cont de colaborarea mea cu anchetatorii”. Nu sunt cuvintele unui găinar mărunt la o judecătorie locală, ci spusele cândva temutului Dorin Cocoş, la Instanţa Supremă. Văzându-l ”fezandat” bine, magistraţii l-au rugat să toarne tot. Şi Cocoş s-a conformat!
oprescu primar  jpeg
Omul care i-a luat locul primarului şpăgar nu e sărac deloc
Marin Ştefănel Dan, consilier general UNPR, a fost ales ieri de ”Parlamentul Capitalei” primar general interimar, în locul suspendatului Sorin Oprescu. Fostul edil este arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de procurorii DNA de luare de mită.
6 act spital index jpeg
Alertă la Bârlad, 20 de copii internați cu hepatită
Spitalul din orașul vasluian Bârlad este în alertă de gradul 0, după ce 20 de copii au fost internaţi cu hepatită virală de tip A.
Acestea sunt câteva  dintre cadourile nevinovate  primite de primar jpeg
Poftiţi în biroul unde semna Oprescu pentru şpagă!
Splaiul Independenţei, nr. 291-293, o clădire de 14 etaje, vizavi de căminele studenţeşti din Regie. La ultimul nivel, o încăpere imensă, adăposteşte biroul primarului general al Capitalei. Aici, Sorin Oprescu a semnat contractele care i-au adus, pe lângă şpăgi uriaşe, şi un cadou nedorit: “brăţările” DNA şi un loc la “Beciul Domnesc”.