Cei doi îndrăgostiţi au prins gustul năşitului. Dacă în luna august au fost părinţii spirituali ai unui cuplu din Republica Dominicană, dar şi ai unui bebeluş din Bucureşti, iată că Silviu Prigoană şi Mihaela, femeia care a ajuns la inima lui, se pregătesc din nou de petrecere.
Duminica trecută, Pepe (36 de ani) și soția sa, Raluca (22 de ani), au sărbătorit, cu mare fast, creștinarea mezinei lor, Rosa Alexandra. Petrecerea a avut loc la “Aristocrat Events Hall”, din București, iar Click! îţi prezintă cifrele evenimentului:
S-a schimbat total de când a divorţat! De la haine la mustaţă, Silviu Prigoană a schimbat tot. Până şi proteza de la picior a băgat-o în „revizie”. Afaceristul a slăbit aproape 40 de kilograme în decurs de doi ani, iar asta nu s-a întâmplat cu vreo dietă. După o operaţie complicată la dantură, fostul soţ al Adrianei Bahmuţeanu a fost nevoit să mănânce cu paiul.
De când s-a despărțit de politicianul Cristian Boureanu, Valentina Pelinel (34 de ani) a intrat într-o perioadă foarte fastă a vieții ei. Chiar dacă în acest moment nu are un iubit, la capitolul profesie toate îi merg fotomodelului ca pe roate. Și pentru că o imagine impecabilă cu cheltuială se ține, cea mai nouă investiție a Valentinei valorează 5.000 de euro și i-a asigurat frumoasei blonde un zâmbet perfect.
Botezul fetiţei lui Pepe şi a Ralucăi cu siguranţă a fost evenimentul lunii august. Artistul a ţinut ca petrecerea să fie ca la carte, astfel că a avut muzică de voie bună şi mesele pline de bunătăţi. Cheful, la care s-au strâns peste 250 de persoane, a fost însufleţit de Adrian Minune şi Anda Adam.
Duminică (30 august) a fost o zi importantă pentru Pepe (36 de ani) şi Raluca Pascu (23 de ani). Artistul şi soţia şi-au botezat fetiţa la Biserica Sfântul Fanurie, din Capitală, iar după creştinare, cei peste 250 de invitaţi s-au distrat la un local de fiţe din nodul Bucureştiului. Micuţa Rosa Alexandra a avut un tort regal, cu trandafiri şi carusel, care a cântărit 35 de kilograme.
S-a întors din America, împreună cu Maria Ciobanu, soţia sa şi cei trei copii, pentru că are trei evenimente importante de pus la punct în ţara de unde-şi trage rădăcinile. Ionuţ Dolănescu urmează să-şi boteze băiatul, să-şi aniverseze mama, dar şi să organizeze un festival în memoria tatălui său, Ion Dolănescu.
Alex Velea (31 de ani) a strâns gașcă mare la casa lui de producție, Golden Boy Society. Printre multe tinere talente s-a făcut remarcat și simpaticul Lino (17 ani), un puști originar din Brașov, dar care studiază la Liceul Dinu Lipatti din Bucureşti.
Înalţi ca brazii, cu trupuri zvelte, zâmbete şarmante şi priviri pătrunzătoare. Aşa s-au prezentat joi seara Mihnea şi Andrei Năstase, la o defilare de modă, iar toată suflarea feminină a amuţit. Băieţii fostului premier Adrian Năstase n-au avut însă ochi decât pentru iubitele lor.
A ratat vacanţa pe care putea să o petreacă alături de fiica ei, însă a compensat cu ziua de naştere. Antonia a plecat pentru trei zile în Italia ca să o serbeze pe Maya Rosario, fetiţa pe care o are cu Vincenzo Castellano. Micuţa a împlinit 5 anişori şi a avut o petrecere ca-n poveşti, cu două torturi şi costumaţie à la Michael Jackson.
A trecut prin cele mai mari emoţii la final de vară! Catrinel Sandu (38 de ani) şi-a pregătit fetiţa pentru primul an şcolar. Sara a împlinit la finalul lui iulie şase ani, însă părinţii şi educatorii au considerat că micuţa poate să meargă direct la şcoală, având în vedere că ştie să scrie, să citească şi că este foarte isteaţă.
Între blonda Loredana Chivu şi bruneta Renata Gheorghe, Leo de la Strehaia a ales-o pe cea din urmă. Cu toate astea, „Prinţul Ţiganilor” are stofă de Casanova şi ar putea oricând să o părăsească. Ca să se asigure că nu se întâmplă acest lucru, Renata a apelat la puterea unor brăţări, talismane ale dragostei.
Un nou scandal amenință casa regală a Marii Britanii. Se pare că frumusețea ducesei n-ar fi tocmai 100% naturală, iar Kate ar fi apelat la bisturiu pentru a corecta câteva mici defecte. Specialiștii români au analizat imaginile ”înainte” și ”după” și au dat verdictul.
Nunțile în secret par să fie la modă anul acesta. După Adela Popescu și Radu Vâlcan, Mădălin Voicu și-a pus pirostriile în mare taină în urmă cu o săptămână. Deputatul și-a oficializat relația cu pictorița Carmen Olteanu, care i-a dăruit deja doi băieți.
A ratat vacanţa de vară pe care putea să o petreacă în iunie sau iulie alături de fetiţa ei, Maya, însă nu putea rata aniversarea micuţei. Pentru că vinerea aceasta, fetiţa pe care o are cu Vincenzo Castellano va împlini cinci anişori, artista şi-a făcut bagajul şi a plecat încă de marţi în Italia, acolo unde micuţa locuieşte alături de tatăl său şi de familia acestuia, în Castellammare di Stabia, un oraş portuar din regiunea Campania.
În mare secret, sâmbătă seara, Radu Vâlcan şi Adela Popescu au spus cel mai important „da” din viaţa lor. Cei doi s-au căsătorit şi au petrecut ca în poveşti, alături de familie şi prieteni. Din acest tablou a lipsit însă, tatăl mirelui. Vasile Vâlcan a aflat de la Click! că cel care-i poartă numele a devenit bărbat la casa lui.
A rămas paralizată pe partea dreaptă a feţei, după un accident vascular. Constănţeanca Anca Popescu nu a mai putut să mănânce şi nici să zâmbească. Ieri, chirurgul plastician Dragoş Zamfirescu i-a redat zâmbetul printr-o operaţie dificilă ce presupune legarea unui muşchi luat de pe coapsă, la faţă.
A încheiat, după multe lupte, un capitol dureros din viaţă. 15 ani de căsnicie s-au sfârşit cu un divorţ lung şi urât, cu acuzaţii dure din partea ambilor foşti parteneri. Gheorghe Zamfir a vorbit cu Click! despre despărţirea, şi în acte, de franţuzoaica Marie Noelle.
Claudia de la trupa Sexxy, Elena Băsescu, Mirela Vaida, Antonia, Raluca Sandu şi Raluca, soţia lui Pepe, şi-au dorit să ajungă rapid la greutatea de dinainte de a deveni mămici, astfel că s-au pus pe treabă. EBa, mezina fostului preşedinte al României, este un exemplu de ambiţie, ea reuşind să topească 25 de kilograme în numai şapte luni.
A devenit cunoscut în 2011, după ce a avut o aventură cu solista Sylvia, pe-atunci măritată cu Andrei Ştefănescu de la Alb Negru. Iulian Demeter a apărut în videoclipul piesei „Feel in Love”, unde a filmat scene tandre alături de blondină, iar la scurt timp cei doi au avut o idilă care a dus la divorţul dintre Andrei şi Sylvia. Acum, tânărul de 24 de ani s-a cuminţit şi s-a aşezat la casa lui, iar weekendul acesta urmează să se însoare cu o fată înstărită.
Bittman are 54 de ani, dar nu şi-a pierdut şarmul. La spectacolele lui se înghesuie, deopotrivă, şi puştoaice şi femei de peste 60 de ani. O viitoare mămică, neavând la îndemână un petic de hârtie, pe care să culeagă autografele membrilor trupei Holograf, le-a pus la dispoziţie burtica de graviduţă.
Au încheiat divorţul, după o luptă de cinci ani, dar războiul nu s-a sfârşit! Gheorghe Zamfir şi fosta nevastă, franţuzoaica Marie Noelle, vor începe un proces dur de partaj. Avocatul renumitului naist spune că o parte din bunurile de valoare ar fi fost vândute de soţie.
După cinci ani de război prin tribunale, Gheorghe Zamfir a reuşit să redevină burlac şi în acte. Divorţul de franţuzoaica Marie Noelle, cea cu care a fost însurat 16 ani, a fost pronunţat de Tribunalul din Fontainebleau (Franţa).Magistraţii au mai decis şi micşorarea pensiei de întreţinere.
Arată senzaţional şi îi dă pe spate pe bărbaţi. Mihaela Borcea (45 de ani) se pare că a descoperit dieta-minune. În câteva luni, a slăbit în jur de zece kilograme, astfel că nu se mai sfieşte să pozeze în ipostaze sexy.
A născut de două ori şi, cum sânii şi-au pierdut din fermitate, Antonia pare că a găsit rezolvarea la un medic estetician. Solista şi-ar fi pus implanturi siliconice de câte 350 de mililitri, în valoare de 2.500 de euro. Şatena s-a dat de gol după ce s-a pozat purtând o bustieră medicală.
Weekendul trecut, Catrinel Sandu (38 de ani) a avut parte de un eveniment special în familie, pentru că a fost mamă spirituală pentru nepoata lui Ilie Balaci. Lia, fata fostului mare fotbalist, şi soţul ei, Adrian Ungur, şi-au botezat fetiţa la biserica din Pipera, iar Catrinel a fost nevoită să nășească doar alături de fetiţele ei, Sara (6 ani) şi Lara (2 ani și jumătate).
Dorinţa de avea o gură senzuală s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru Denisa Tănase, jumătatea brunetă a trupei Bambi. Solista s-a ales cu “cioc de răţuşcă” după ce, la 19 ani, şi-a injectat controversatul bioalcamid, substanţă despre care se spune că e cancerigenă. Înfricoşată de propria imagine, Denisa a pus punct calvarului duminica aceasta.
Una caldă, alta rece pentru Antonia (26 de ani)! Prezentul îi este roz alături de iubitul Alex Velea, dar mereu apar probleme din trecut, care-i umbresc fericirea.