Gheorghe Zamfir a "scăpat" şi de nevastă, şi de pensia mare. Celebrul naist îşi poate reface viaţa cu iubita mai tânără cu 44 de ani VIDEO EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Gheorghe Zamfir a avut o viaţă extrem de tumultoasă în spatele scenei
Gheorghe Zamfir a avut o viaţă extrem de tumultoasă în spatele scenei

După cinci ani de război prin tribunale, Gheorghe Zamfir a reuşit să redevină burlac şi în acte. Divorţul de franţuzoaica Marie Noelle, cea cu care a fost însurat 16 ani, a fost pronunţat de Tribunalul din Fontainebleau (Franţa).Magistraţii au mai decis şi micşorarea pensiei de întreţinere.

În 1989, Gheorghe Zamfir (74 de ani) o cunoştea pe Marie Noelle (68), în Franţa, la un concert de-al lui, iar cinci ani mai târziu, o ducea în faţa altarului. S-au iubit 16 ani, însă în vara anului 2010, cei doi au ajuns la tribunal. „Gheorghe Zamfir nu mai seamănă deloc cu bărbatul cu care m-am căsătorit în septembrie 1994. În consecinţă, am intentat divorţul în aprilie, 2010”, a declarat, în iulie 2010, Marie Noelle, pentru Click!

Ea a introdus cererea de divorţ în Franţa şi l-a acuzat pe maestru de maltratare şi infidelitate, aşa că  judecătorii au decis ca până la soluţionarea divorţului, Gheorghe Zamfir să-i plătească o pensie de întreţinere de 5.300 de euro, iar după apelul lui Zamfir, suma s-a modificat la 1.500 de euro. În martie, după cinci ani de război, celebrul naist a aflat că a devenit un om liber.

Tribunalul din Fontainebleau a pronunţat hotărârea divorţului şi a stabilit o pensie mai mică, după ce avocata acestuia a prezentat dovezi clare în instanţă. “Divorţul a fost pronunţat prin decizia  definitivă a Tribunalului TGI din Fontainebleau, din 26 martie 2015. De asemenea, instanţa a hotărât ca domnul Zamfir să aibă o prestaţie compensatoare faţă de doamna Marie Noelle în valoare de 40.000 de euro, adică 600 de euro lunar, timp de şase ani. Eu nu eram avocatul domnului Zamfir când a fost pus să plătească suma astronomică de 5.300 euro lunar. Domnul Zamfir a venit sa îmi ceară să îl reprezint mai departe şi am început în octombrie 2013 să îi constitui un dosar demn. Explicaţia reducerii importante de la 5.300 de euro lunar la numai 600 de euro timp de 6 ani este simplă: am reunit dovezile prin care am convins acelaşi judecător că acuzaţiile împotriva dlui Zamfir erau nefondate şi că nu corespundeau realităţii: nici vorbă de vicii care au fost vehiculate ca pasiunea pentru femei, jocuri de noroc, care l-ar fi făcut să-şi piardă averea”, a declarat pentru Click, Geanina Munteanu, avocat în baroul din Franţa.

Nicoleta Beca
Nicoleta Beca

Totuşi războiul nu este încheiat. Abia acum începe adevărata bătălie, căci franţuzoiaca şi geniul naiului vor începe să-şi împartă averea. 

Andree Noelle Marie Boitel de Morisel și Gheorghe Zamfir s-au căsătorit în septembrie 1994, în Franța. Au locuit atât în țara soției, cât și în România până la separarea din anul 2005. Atunci, Noelle și-a luat cei trei copii pe care îi avea dintr-o relație anterioară și s-a întors definitiv în Franța. În aprilie 2010 ea a intentat divorț în Franța, iar în iunie, același an, el a deschis proces în România. 

Se iubeşte de cinci ani cu Nicoleta Beca


    Nicoleta Beca
Nicoleta Beca

“Geniul naiului”, aşa cum a fost supranumit Gheorghe Zamfir, a iubit numai femei frumoase. În 2010, artistul a cunoscut-o pe Nicoleta Beca (30 de ani), la o emisiune a postului Etno TV, unde cântăreaţa de muzică populară din judeţul Alba a fost invitată. Între cei doi este o diferenţă de 44 de ani, însă acest lucru nu i-a împiedicat să lege o poveste de dragoste.

Cei doi locuiesc împreună, în cea mai mare parte din an, în vila artistului din Târgoviște, iar când au treburi în București, zăbovesc în apartamentul lui de la Gara de Nord. Până acum, Zamfir nu a cerut-o pe Nicoleta de soţie. 

Click! v-a prezentat pe larg scandalul

Geanina Munteanu, avocatul lui Gheorghe Zamfir la procesul din Franţa
Geanina Munteanu, avocatul lui Gheorghe Zamfir la procesul din Franţa

Click! v-a prezentat, pe larg, în urmă cu cinci ani, detalii despre scandalul dintre Gheorghe Zamfir și soția franțuzoiacă. Noelle l-a acuzat pe artist că s-a transformat într-un om imposibil de suportat, care o înșela cu multe tinere, așa că separarea a fost absolut necesară, În plus, fiica femeii a povestit la vremea respectivă, pentru Pro Tv, că Zamfir devenise și violent și a bătut-o pe mama ei. După acest episod, a susținut ea, Noelle și copiii au plecat definitiv în Franța.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
BeFunky collage (50) jpg
biris webp
BeFunky collage (49) jpg
banner prigoana bahmu copii png
front 1 jpg
cub anda calin png
doliu 4 e1705263902166 0 t jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net