După o noapte şi o zi petrecute în Spitalul Floreasca, Oana Zăvoranu a ajuns acasă pe picioarele ei, dar a fost din nou dusă la spital câteva ore mai târziu. De data asta, Răzvan, iubitul ei, a apelat la ambulanţa unei clinici private.
Zăpada şi viscolul de marţi seară au adus neplăceri şi pentru vedete. Crina Matei este prima victimă a accidentelor uşoare în trafic cauzate de vremea urâtă. Tot din cauza zăpezii a avut ghinion în trafic şi Adelina Pestriţu.
Nu a mai cântat o piesă cap-coadă de mai bine de două luni! Disperat că nu îi revine glasul, Dan Bittman (50 de ani) s-a „căutat" în cele din urmă şi la un cabinet de acupunctură din Capitală, însă nu a găsit soluţia miraculoasă. Solistul va mai sta pe bară o perioadă destul de lungă!
După trei ani de stat prin tribunale, fraţii Dolănescu au aflat ieri sentinţa. A luat sfârşit războiul pentru avere pe care cei doi l-au pornit de când tată lor, celebrul Ion Dolănescu, a încetat din viaţă. Totuşi, se pare că Ionuţ nu e mulţumit de preţul care s-a pus pe casa regretatului artist şi a cerut scoaterea proprietăţii din Caimatei la licitaţie.
De când a aflat că va deveni mămică, fosta solistă Pops, Diana Bişinicu (27 de ani), nu-şi mai încape în piele de fericire. La fel şi soţul ei, Cătălin Andrieş (27 de ani).
Se află în ţară de o lună, dar a petrecut cu fetiţa ei doar trei weekenduri din patru. Pe ultimul, Monica Gabor l-a ratat, din cauza vizitei pe care le-a făcut-o părinţilor, la Bacău. Deşi plănuise să meargă alături de Irina, Columbeanu i-a stricat planurile!
Printre cei care au ţinut să-şi pună ştampila pe buletinele de vot pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor s-au numărat şi câteva vedete. Click! le-a însoţit la vot pe cântăreţele Anamaria Ferentz şi Mihaela Cernea.
Previziunile mayaşilor conform cărora sfârşitul lumii va veni la 21 decembrie 2012 au născut multe controverse. Unii le-au luat în glumă, alţii mai în serios, cert e că puţini au rămas indiferenţi.
După 50 de ani de carieră şi tot atâţia de glorie, maestrul Gheorghe Zamfir are un gust amar. În ţara căreia i-a făcut cinste, se consideră urât şi dispreţuit, pe motiv că românii nu vin la spectacolele sale. Artistul preferă să cânte în străinătate şi intenţionează să plece din România!
În fiecare an, Marcel Pavel are parte de cele mai frumoase aniversări. Nici acum, când a împlinit 53 de ani, nu putea să fie altfel. Alături de familie şi de prieteni, artistul a dat un ospăţ de zile mari la restaurantul „3 Măgari” de lângă Bucureşti.
Moş Nicolae le-a umplut ghetuţele copiilor de vedete. Au fost cuminţi şi au învăţat bine, aşa că merită tot ce îşi doresc, spun părinţii lor. Prin urmare, vedetele nu s-au uitat la bani şi au cumpărat tot ce micuţii lor au trecut pe listă, de la dulciuri, jucării, hăinuţe şi până la telefoane mobile de ultimă generaţie. Să tot vină Moşul!
De când s-a despărţit de Iulia Vîntur, îşi trăieşte viaţa ca un adevărat burlac. Marius Moga are grijă să combine munca de studio cu petreceri mondene, dar şi cu distracţii nocturne. Joia trecută, „Micul Mozart" a avut parte de toate acestea.
De aproape 2 ani locuiește în America unde a plecat pentru realizarea unor proiecte muzicale, însă a venit des în România pentru că aici a lăsat persoane dragi, și nu numai.
De două luni, trupa Holograf nu mai susţine nici un concert. Încă din 1987, când Dan Bittman a fost numit solist, “holografii” nu au mai avut o pauză atât de mare. Din cauza intervenţiei chirurgicale suferite de solist, cei patru instrumentişti au fost nevoiţi să stea pe bară şi pauza se menţine cel puţin încă două luni, până li se reface liderul. Totuşi, colegii lui Bittman nu stau degeaba, ci se ocupă de afaceri!
La vârsta de 44 de ani, îndrăgitul interpret Cătălin Crişan va deveni tătic pentru a treia oară, chiar înainte de Crăciun. Deşi mai are o fetiţă şi un băieţel din căsnicia cu Lucia Bubulac, artistul aşteaptă momentul de parcă ar fi la prima experienţă.
Nu se consideră o divă, însă la cei 38 de ani ai săi arată foarte bine. După 5 ani de încercări eşuate de a slăbi, a reuşit performanţa să ajungă la 53 de kilograme. Secretul dietei: o combinaţie de salate cu carne.
A câştigat „Vocea României" şi acum e unul dintre cei mai căutaţi artişti. Ştefan Stan trece în anul 2013 mai bogat cu 11.000 de euro, după numai o oră şi jumătate de cântat! El a fost „cumpărat" cu acest onorariu de către un bogătaş din Târgu Jiu, care l-a avertizat încă de acum pe artist să nu-şi facă alte planuri de Revelion!
La propunerea Fundaţiei Phoenix, Paula Seling şi Cristi Minculescu au scos piesa „Lumi paralele”. Lansată ieri, deocamdată melodia e difuzată doar de postul naţional de radio. Pe alte frecvenţe FM e posibil să nu fie auzită atât de repede, căci, spun producătorii ei, piesa nu e una comercială, aşa cum sunt cerinţele radiourilor.
Pentru prima dată după 26 de ani, Anca Pandrea va petrece Sărbătorile de iarnă fără Iura al ei. Iubita îndrăgitului actor, care a murit la începutul lui noiembrie, va pleca din ţară de Crăciun, ca să uite de durere.
Aflată în atenţia presei după ce a apărut zvonul că s-ar fi despărţit de soţul ei, Antonia a renunţat deja la verighetă. Sursele noastre au aflat însă că aşa zisa despărţire este doar o strategie de marketing.
Venirea lui Seal în România a fost pregătită cu mare fast. Totuşi, cu doar câteva ore înainte de concertul programat, marţi, la Sala Palatului, britanicul nu a vrut să mai cânte. Acum, artistul de culoare va fi dat în judecată şi va trebui să înapoieze organizatorilor 130.000 de euro.
Click! a avut dreptate! „Divorţul” Antoniei, care pus pe jar lumea mondenă de luni încoace, s-a dovedit a fi o strategie de marketing care a ţinut doar două zile!
A cântat o viaţă întreagă şi a fost adulat de milioane de oameni din ţară şi din străinătate. Cu toate acestea fiul cel mare al regretatului Ion Dolănescu îi subestimează munca. Ionuţ Dolănescu a cerut experţilor să evalueze drepturile de autor ale artistului la doar 70.000 de euo, deşi acestea valorau de şase ori mai mult.
Un iubit bogat care o aşteaptă în America, o afacere prosperă şi un depozit pe numele ei în valoare de 145.000 de euro. Acestea sunt argumentele Monicăi Gabor pentru a obţine custodia exclusivă a Irinei.
S-a ales cu un post de prezentator, dar şi cu o belea pe cap! Solistul Alex Velea are de furcă cu soţia sa, după ce producătorii emisiunii pe care o prezintă la Naţional TV i-au adus pe cap o asistentă nouă, cu forme tentante, Florentina Raiciu.
După ce a devenit mămică, Minodora arată din ce în ce mai sexy. Chiar dacă are 34 de ani, celebra cântăreaţă de muzică de petrecere vrea să arate la fel de bine ca un manechin.
Sunt frumoase-foc şi, dacă nu le-ai vedea în costume populare, n-ai zice că au ales să cânte acest gen de muzică. Claudia Ghiţulescu, Emilia Ghinescu, Ruxandra Pitulice, Ornela Pasăre, Adina Roşca şi Mariana Calfa ocupă pe bună dreptate primele cinci locuri ale clasamentului celor mai frumoase soliste de muzică de folclor.