Un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăieşti, a decedat în luni după-amiază în curtea şcolii din localitate, după ce a căzut în fosa septică, scrie Ziarul de Iași. Acesta nu era înscris la grădiniță, iar, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Iași, copilul a ajuns acolo neînsoțit. După acest incident tragic, directorul şcolii a fost destituit.
Liviu Dragnea, şeful Partidului Social Democrat (PSD), a stat luni cu sufletul la gură. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma să se pronunţe în cazul dosarului privind angajarea fictivă a două persoane la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman. Magistraţii au amânat sentinţa pentru 20 mai.
Uleiul de nuci este o delicatesă în bucătărie, dar poate fi considerat şi tratament naturist pentru prevenirea şi combaterea mai multor afecţiuni. Cel mai important avantaj al consumului regulat al acestuia este că diminuează riscul apariţiei afecţiunilor cardiace coronariene.
Disperare! Lucian Morar, primarul din Ulmeni (Maramureş), a intrat de ieri în greva foamei, la Bucureşti, în faţa Ministerului Sănătăţii. Motivul pentru care edilul protestează îl reprezintă decizia de a se deschide o substaţie de ambulanţă într-o altă comună, Ariniş, şi nu la Ulmeni.
Metodă inedită pentru a fenta vigilenţa poliţiştilor! În distribuirea drogurilor pe litoral, traficanţii se folosesc vara de ambarcaţiunile de agrement, după cum dezvăluie surse locale. Vehiculele sunt folosite, fără să dea de bănuit, pentru a duce pliculeţe cu stupefiante consumatorilor care stau la plajă.
Fondul de ten este cel mai important produs de machiaj. Poţi să foloseşti doar un gloss şi un rimel, dar dacă pielea este frumoasă, curată şi netedă, va fi suficient ca să atragi toate privirile. Trebuie doar să îl alegi pe cel potrivit, iar aici ne ajută cu sfaturi make-up artistul Doralina Buga.
După un sezon rece în care am stat mult în casă, acum, primăvara, s-au umplut parcurile cu oameni care aleargă, copii cu bicicleta, cu rolele, s-au întors pe teren jucătorii de fotbal, de tenis şi de baschet. Nu e rău deloc, însă trebuie ţinut cont de anumite precauţii.
Diabetul de sarcină, sau gestaţional, apare din cauza incapacităţii organismului de a secreta suficientă insulină pentru a menţine glicemia în limite normale. Spre deosebire de celelalte tipuri de diabet, 1 şi 2, această formă de diabet dispare după naştere. Dar nu de fiecare dată. Ce riscuri implică şi ce măsuri trebuie luate, ne spune dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Monica Anghel (45 de ani), mare iubitoare de animale, a primit, zilele trecute, un cățel frumușel-foc, pe care l-a prezentat și fanilor ei de pe Facebook: ”El este Paco, din rasa Cane Corso, are ochii albaștri. Promite să fie cel mai cuminte, dar și cel mai vigilent”, a spus ea.
Caracterizată prin scăderea masei osoase, osteoporoza este o boală care afectează mai ales femeile după vârsta de 50 de ani. În afară de tratamentul medicamentos recomandat, îţi spunem ce e bine să faci pentru a duce o viaţă satisfăcătoare, în ciuda bolii. Citeşte mai multe din numărul de aprilie al revistei Click! Sănătate!
Nostalgic al “Epocii de Aur”, Mihai Alionte, primarul comunei prahovene Podenii Noi, deţine în biroul său din sediul primăriei un tablou de mari dimensiuni cu liderul comunist Nicolae Ceauşescu. Alături de chipul dictatorului, Alionte a atârnat pe pereţi portrete cu Carol I şi Ştefan cel Mare.
Vineri, 19 aprilie, poţi vedea şi asculta live una dintre cele mai iubite formaţii româneşti. Trupa Taxi ajunge la Ploieşti, pentru un concert nonconformist şi plin de energie. Vor răsuna hituri precum “Cele două cuvinte” sau “Eşti iubibilă”, dar şi melodii mai noi, cu mesaj inteligent, care au avut acelaşi efect la lansarea pe piaţă. Concertul începe la ora 20.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar biletele costă 65, 89 sau 120 de lei.
Sally Owen (48 de ani) din Linton, Derbyshire, Marea Britanie, este cea mai fericită din lume. Ea este poreclită de vecini ”Rozica” pentru că și-a vopsit casa în roz, are doar haine roz și și-a decorat căminul doar în nuanțe rozalii.
O echipă de cercetători britanici a studiat efectele cafelei și ale ceaiului asupra a două grupe distincte de voluntari de ambele sexe, cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani.
Distracție maximă în curtea lui Rachelle Lynn McGinnis, din Missouri, SUA! Cățelușa Bijou de 12 ani este fascinată de transformările radicale ale coafurii. Și cum are norocul să facă parte dintr-o specie lățoasă, femela este coafată frecvent de Rachelle, iar rezultatul final îi lasă pe toți cu gura căscată.
Patru militari români au fost răniţi sâmbătă, în jurul orei 10 (ora României), când o coloană de vehicule blindate MRAP operate de militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei “Sfântul Andrei”, aflaţi în misiune în Provincia Kandahar, a fost atacată de insurgenţi cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Patru tineri au fost grav răniţi în urma unui accident rutier petrecut vineri noaptea, în staţiunea Mamaia. Potrivit poliţiştilor citaţi de news.ro, un şofer în vârstă de 21 de ani ar fi încercat să întoarcă pe linia continuă, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism ce venea din sens opus, după care maşina sa a fost proiectată în alta, condusă de un bărbat de 24 de ani. Toţi cei implicaţi s-au ales cu traumatisme toracice, abdominale şi cranio-cerebrale grave. O fată de 19 ani afla
Nu este chiar aşa de simplu să faci curăţenie în casă rapid şi eficient. Trebuie să ştii de unde să începi, ce produse să foloseşti, cum să economiseşti timp şi energie, unde se ascund microbii şi multe altele. În curând va trebui să te apuci de curăţenia de Paşte, iar pentru asta poate îţi vor fi de ajutor câteva sfaturi la care nu te-ai fi gândit.
Episod cutremurător la Târgovişte! O fetiţă de 13 ani, imobilizată în scaun cu rotile, a născut, în februarie, la maternitatea din oraş. Anchetatorii au stabilit că fata ar fi fost abuzată sexual de concubinul mamei, timp de un an. De frică, puştoaica n-a spus nimic, sarcina fiind descoperită abia după şapte luni, scrie adevarul.ro.
Un ciclon care va traversa în următoarele zile România aduce fenomene meteo periculoase. Ploi abundente, iar pe alocuri, în special în zona de sud se vor semnala furtuni cu fulgere şi tunete.
Valorea tichetelor de masă ar putea fi majorată substanţial, conform unei propuneri legislative iniţiată de cinci deputaţi PSD, proiectul de lege fiind depus la Senat în urmă cu câteva zile. Tichetele de masă ar putea ajunge, în 2019, la valoarea de 20 de lei.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade s-a înregistrat, astăzi, vineri, 12 aprilie, la ora 8.25, în judeţul Buzău, la o adâncime de 150 de kilometri.
Firma pentru care lucrează taximetriştii care l-au bătut pe tânărul de 19 ani din Galaţi, de ziua lui, a anunţat că va renunţa la şoferii implicaţi în dosarul de agresiune. De asemenea, Primăria Galaţi ia în calcul retragerea licenţei maşinilor care apar în filmarea incidentului.
Avarie RADET. Mii de locuitori ai Capitalei din sectoarele 4, 5 și 6 nu au căldură şi apă caldă din cauza unei avarii în reţeaua RADET, potrivit Digi24. Motivul avariei este explozia unei conducte pe Bd Timișoara din sectorul 6
Cătălin Hădăr, un apreciat tâmplar din Iaşi, a primit zilele trecute o misiune deosebită: să construiască scaunul pe care va sta Papa Francisc în timpul vizitei sale în Iaşi. S-a apucat de treabă cu multă dăruire, dar şi cu emoţie, iar acum este mândru de rezultatul muncii sale.
Localnicii din Sfântu Gheorghe au povestit, sub anonimat, întâmplările prin care au trecut în ultimele săptămâni, de când în satul lor au venit traficanţi de droguri care s-au dat drept pescari. În urma lor a rămas o ambarcaţiune plină cu stupefiante, răsturnată aproape de gura de vărsare a braţului în mare.
Sătul de statul paralel şi de războaiele din justiţie, preşedintele PSD a trecut la chestiuni mai palpabile. ”Vrem ca românii să aibă pe masă fructe şi legume sănătoase”, a spus Liviu Dragnea după ce a vizitat mai multe sere din Colibaşi (jud. Giurgiu) şi a testat câteva legume proaspete şi aromate.