De la începutul acestui an, peste 200 de cazuri au fost preluate de operatorii AlcoLine 021.9335, prima linie telefonică de informare şi sprijin psihologic pentru persoanele dependente de alcool şi apropiaţii acestora, lansată de Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).
Preparatele tradiţionale din miel, ouăle, cozonacul şi vinul roşu nu pot lipsi de pe masa pascală. Însă este de preferat să le consumi cu moderaţie, pentru a preveni o serie de afecţiuni „păcătoase“. Află care sunt acestea şi cum te poţi feri de ele!
O modalitate simplă de a slăbi 2-3 kilograme cu uşurinţă, este să consumi timp de 5 zile o băutură pe bază de pătrunjel şi lămâie. Vei rămâne surprinsă de efectele pe care pe au aceste două ingrediente asupra organismului.
Partidele de sex nu mai au nicio finalitate fericită pentru tine? Mai multă pasiune în dormitor îţi va îmbunătăţi viaţa intimă şi vei putea ajunge mai repede şi mai uşor la orgasm. Dar şi câteva poziţii sexuale te pot ajuta. Iată ce să pui în practică chiar diseară!
Histeroscopia este o procedură medicală ce permite vizualizarea interiorului uterului cu ajutorul endoscopiei. Este una dintre cele mai eficiente şi puţin invazive metode de diagnostic în ceea ce priveşte patologia cavităţii uterine.
Lamia Beligan, minunata actriţă româncă ce a adus-o la viaţă pe Vivien Leigh, a jucat un spectacol al piesei „Ultima conferinţă de presa‟, în data de 2 aprilie 2017, la Teatrul Excelsior, în dar pentru copiii cu autism ai centrelor Asociaţiei de Terapie Comportamentală Aplicată – ATCA.
Unele poziţii sexuale sunt mai incitante decât altele .Dacă ai chef de sex nu este greu să ajungi la orgasm, dar este puţin mai dificil să ai parte de unul intens, care să te ducă pe “culmile plăcerii”. Poţi încerca una dintre poziţiile de mai jos, alături de partenerul tău, pentru o plăcere mai intensă.
La începuturi, suzeta nu semăna prea mult cu variantele moderne pe care le cunoaştem astăzi. Totuşi, este o invenţie care a potolit multe scâncete şi care a luat o povară de pe umerii părinţilor.
De grăsimea acumulată în zona spatelui scapi cel mai greu atunci când vrei să slăbeşti. Pe lângă tratamentele corporale din saloanele de înfrumuseţare, iată câteva trucuri ca să scapi de "colăceii" inestetici din jurul sutienului, care îţi dau bătăi de cap, fără o gaură semnificativă în portofel.
Emoţiile negative, ce se acumulează în organismul nostru se defulează prin stări de anxietate, atacuri de panică sau prin depresie. Aceste tulburări apar deoarece organismul nostru are nevoie, conform instinctului de supravieţuire, să găsească un mod, fie şi forţat, de a descărca ceea ce este periculos pentru sănătatea noastră.
Odată ce temperaturile încep să crească, întreagă natură se pregăteşte să revină la viaţă. Dacă în majoritatea cazurilor natura nu are nevoie de contribuţia umană pentru a-şi urma cursul firesc, când vorbim despre grădini, acestea au nevoie de ajutorul tău pentru a-şi atinge apogeul înfloririi.
Mesele copioase, dieta bogată în alimente pline de E-uri şi săracă în substanţe nutritive, alcoolul şi tutunul îţi afectează ficatul. Câteva gesturi simple te ajută să-l „cureţi”. Urmează aceste sfaturi ca să-ţi protejezi ficatul de toxine:
Dacă te-ai săturat de metodele clasice de epilare cum sunt ceară, aparatele electrice sau lama de ras, atunci epilarea definitivă cu laser este soluţia, a treia cea mai cerută procedură noninvazivă la americani, după injectările cu acid hialuronic şi botox.
The Motans îşi bucură fanii în această perioadă cu multe lansări de piese. De data aceasta, artistul le prezintă fanilor videoclipul oficial al piesei foarte îndrăgite “Tu”.
Ştiai că sexul este cel mai important pentru funcţionarea unei relaţii? A fost dovedit ştiinţific faptul că activitatea intimă influenţează pozitiv bunul mers al lucrurilor între parteneri.
10 ani de carieră solo. Prima lansare de piesă şi videoclip Smiley dintr-o serie de 10 în 10 luni, pe data de 10 a fiecărei luni. Totul sub numele de #Smiley10, o confesiune muzicală multimedia, un maraton de lansări şi inovaţii ce vor fi dezvăluite în decursul unui an.
Cum să-ţi alegi hainele care ţi se potrivesc şi care sunt principalele tehnici de automachiaj pe care le poţi stăpâni - sunt cele două teme ale seminariilor susţinute de Lena Criveanu, designer vestimentar, şi Suzana Vişan, make-up artist, în luna martie, la Sun Plaza.
De 15 ani, BABY EXPO continua traditia de a prezenta in premiera pe piata din Romania noi produse si servicii dedicate Bebelusilor si viitoarelor Mamici.
Mai pofticioase ca un copil sau tari ca piatra în faţa tentaţiilor, zodiile au propriul mod de a ţine piept ispitelor. Aşa că odată intrat în postul Paştelui, vezi ce provocări vei avea de întâmpinat în cele 40 de zile de abţinere de la mâncărurile de dulce.
40 de zile înseamnă mai bine de o lună de abţinere de la unt, brânză, ouă, carne şi toate bunătăţile culinare asociate, de la fripturi suculente la prăjituri delicioase. Postul vine însoţit de o mulţime de beneficii pentru sănătate, dar cum facem pentru a rezista tentaţiilor atunci când pofta bate la uşă în fiecare zi?
Mărţişorul, cunoscut şi sub numele de Marteniţa, este semnul care prevesteşte venirea primăverii. Este un obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiţia românilor, dar şi în alte locuri. De 1 Martie femeile primesc mărţişoare, pe care le poartă toată durata lunii.
Se poate întâmpla ca, uneori, să ne aplicăm machiajul şi să ne dăm seama abia apoi că acesta nu ne flatează trăsăturile feţei. De aceea, este recomandat ca înainte să ne aplicăm machiajul să descoperim care este forma feţei noastre şi cum ne putem machia astfel încât să ne punem în evidenţă trăsăturile.