Spanacul se poate consuma crud, în salate, sucuri sau în smoothie-uri. Atunci când îl cumperi, fii atentă la culoarea frunzelor, acestea trebuie să fie de un verde cât mai viu.
Datorită efectelor calmante asupra sistemului nervos şi muscular a fost folosită în medicina populară pentru tratarea rabiei, de unde şi numele de „buruiana câinelui-turbat”.
Cancerul esofagian este un tip de cancer care apare la nivelul esofagului, de obicei, în celulele care căptuşesc interiorul esofagului, adesea în porţiunea inferioară a acestuia, dar şi mediană.
Diabetul nu se vindecă, dar poate fi ţinut sub control cu o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată. Iată câteva fructe care au un conţinut redus de carbohidraţi şi un indice glicemic scăzut, astfel că pot fi consumate şi de persoanele bolnave de diabet!
Diabetul zaharat apare când organismul devine incapabil să utilizeze glucoza ca sursă de energie. Aceasta se acumulează în sânge, în loc să fie absorbită la nivel celular.
Tot mai multe persoane aleg să înlocuiască laptele de vacă, de capră sau de oaie cu cel vegetal, obţinut din soia, migdale, ovăz sau cocos. Laptele vegetal este o alternativă pentru laptele obişnuit, mai ales dacă suferi de intoleranţă la lactoză.
Fasolea conţine vitaminele A, B, C, K, calciu, magneziu, fier, fosfor, zinc, potasiu şi seleniu. De asemenea, fasolea poate reduce riscul de diabet, boli de inimă, cancer de colon şi cancer mamar.
Afecţiunile inimii sunt corelate, de asemenea, cu un nivel crescut al colesterolului sau cu o tensiune arterială mare. Astfel, sportul nu este de ajuns pentru a avea o inimă sănătoasă, ci şi alimentaţia.
Ce trebuie să ştii despre laptele vegetal
Vegetarienii şi persoanele cu intoleranţă la lactoză sunt cei care preferă laptele vegetal. Este slab în grăsimi şi are un nivel ridicat de vitamine din grupa B. De asemenea, laptele vegetal este mai uşor d
E frumos, inteligent, charismatic. Ştie să vorbească, ştie să seducă. Pare bărbatul ideal, nu ? Şi totuşi… I se mai spune şi vampir emoţional, pentru că se hrăneşte cu emoţia negativă a victimelor sale. Fiindcă, în spatele aparenţei fermecătoare, stă un mincinos şi un manipulator.
Cu toţii am trecut prin momente de singurătate în viaţă. Tineri sau bătrâni, femei sau bărbaţi, bogaţi sau săraci... singurătatea nu alege şi nu ocoleşte pe nimeni.
Planta este bogată în vitaminele A şi C, dar şi minerale, precum calciu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, zinc. Potasiul reglează nivelul tensiunii arteriale, iar magneziul este esenţial pentru o inimă sănătoasă.
Pe lângă faptul că poate fi folosit în diverse feluri de mâncare, muştarul conţine o cantitate foarte mare de elemente benefice pentru organismul uman. Astfel, consumul de muştar furnizează Omega-3, Omega-6, calciu, fibre, fosfor, proteine, zinc, ant
Conform datelor prezentate de Gabriela Alexandrescu, la o dezbatere a specialiştilor neonatologi, aproape 40.000 de sarcini nu sunt urmărite de către medicii specialişti.
Astăzi, femeile sunt de trei ori ami predispuse la depresie decât bărbaţii. Acestea au tendinţa să analizeze mai mult lucrurile, ceea ce poate fi un lucru bun dar în acelaşi timp le predispune la dezvoltarea unei
Virusul HPV este responsabil pentru apariţia cancerului de col uterin, care afectează, anual, 4343 de femei din România. Astfel, este principala cauză de mortalitate prin cancer la femeile cu vârsta între 15 – 44 de ani.
Ai avut o zi agitată la muncă, ţi-e greu să te relaxezi? Sau poate, că somnul tău este superficial, iar când te trezeşti dimineaţa nu te simţi odihnită? Ei bine, o cană de ceai cald, băută cu o oră înainte de a te băga în pat, te ajută să te odihneşti.
O declaraţie în acest sens a fost făcută de specialiştii de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva
Bogat în vitaminele A, B, C şi K, lecitină şi antioxidanţi, ceaiul de urzică poate combate stresul şi oboseala şi te poate feri de boli. De asemenea, este indicat atunci când eşti răcită, deoarece va fluidiza secreţiile bronhice.
Prepară şi tu această reţetă delicioasă în care vedetă este sparanghelul. O legumă apreciată pentru gustul său, precum şi pentru proprietăţile terapeutice şi nutritive pe care le are.
Gonartroza poate fi generată de obezitate, suprasolicitare prin muncă fizică, practicarea anumitor sporturi, statul prelungit în picioare sau de traumatisme precum căzături, lovituri şi accidentări.
Temperaturile scăzute îţi deshidratează părul şi îl fac mai fragil şi mai casant. De asemenea, folosirea exagerată sau greşită a aparatelor de uscat sau a plăcilor de întins părul usucă părul prin lezarea stratului extern al
Ţi-ai imaginat vreodată că locuieşti la ultimul nivel, într-o clădire cu 10 etaje, şi nu funcţionează liftul? Deşi urcatul pe scări e sănătos, cei mai mulţi aleg confortul: prin apăsarea unui buton, ajung, fără efort, în faţa uşii de la intrare.