Vitamina A participă la sinteza unei substanţe (rodopsina), cu rol important pentru vedere (mai ales cea nocturnă), îmbunătăţind acuitatea vizuală, este implicată în creştere, în menţinerea sănătăţii pielii (previne acneea şi dermatozele). Are un rol
Este bogat în vitamina A, vitamina C, vitamina B şi E, mangan, fier, fosfor, potasiu, iod, clorofilă şi magneziu. Conţinutul de vitamina C este mai mare de patru ori decât cel din portocală, iar conţinutul de fier este mai mare decât cel al spanaculu
Aceştia au descoperit semnalul celular din lichidul amniotic din jurul fătului, care se acumulează atunci când o femeie este pregătită de naştere. Savanţii declară că acest semnal ar putea crea un ,,sistem de avertizare timpurie” pentru femeile care
Uleiul format din seminţele de muştar alungă congestiile unor organe interne, iar o singură cataplasmă cu muştar aduce alinarea de care ai nevoie. Pentru mâinile reci şi picioarele foarte reci băile sau cataplasmele cu muştar sunt o soluţie incontest
Totuşi, specialiştii ne recomandă să începem dimineaţa cu un pahar de apă călduţă în care am adăugat puţin suc de lămâie, alături de un ceai, care va forma un fel de barieră pentru organism împotriva radicalilor liberi.
Astfel, specialiştii susţin c
Aşadar, nu trebuie să renunţi complet la fructe, singura condiţie fiind moderaţia. De altfel, medicii îi încurajează pe diabetici să consume anumite fructe deoarece acestea controlează nivelul insulinei în organism.
Aşa cum probabil ai observat deja, punctele negre apar mai ales în zona bărbiei, a nasului şi pe frunte, din cauza acumulării de sebum ce blochează porii pielii.
Cercetătorii de la University College din Londra au recurs la un eşantion de 5.000 de bărbaţi şi 2.000 de femei, cu vârsta medie de 56 de ani. Testele au fost desfăşurate în cursul a zece ani, iar rezultatul este că bărbaţii care au fumat pe toată pe
De fapt, aceste alimente au cantităţi uriaşe de grăsimi, zahăr şi sare, astfel că este bine să citeşti cu atenţia lista de ingrediente de pe fiecare produs în parte. Iată câteva exemple!
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Orebro din Suedia, diferitele modele de iris pot indica dacă suntem nişte firi calde şi de încredere, nevrotice sau impulsive. Astfel, cercetătorii au comparat ochii a 428 de subiecţi
Ouăle conţin proteine care ajută la repararea ţesuturilor, fiind şi o sursă bogată de luteină, un compus care menţine pielea hidratată şi tânără.
Iată câteva tratamente cu ou pentru îngrijirea pielii şi a părului, pe care le poţi realiza la tine acas
Denumirea botanică a sunătoarei, Hypericum perforatum, face referire la punctele negre regăsite pe interiorul frunzelor, însă numele său popular, iarba Sfântului Ioan, provine de la data de înflorire a plantei, respectiv în preajma acestei sărbători,
În urma studiului, acest ierbicid a fost clasificat de Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ca "posibil cancerigen".
Simultan, Salvaţi Copiii România lansează şi o campanie de informare destinată părinţilor, cu privire la obligaţiile care le revin atunci când părăsesc ţara, în vederea desemnării unui reprezentant legal al copilului, dar şi cu privire la riscurile p
Acest tip de diabet este determinat de factori genetici, dar şi de obezitatea abdominală, de stres şi de un stil de viaţă sedentar. Însă semnele specifice diabetului de tip 2 (precum urinarea frecventă şi ingerarea unei cantităţi mari de alimente) po
Boala celiacă sau intoleranţa la gluten este o afecţiune autoimună declanşată de ingestia de gluten (proteina din grâu, secară şi orz) la indivizi predispuşi genetic.
Agenţia internaţională pentru studii oncologice (IARC), parte a OMS, a inclus carnea procesată, precum cea folosită în salam, cârnaţii, mici, carnea tocată, costiţă sau crenvurşti în grupul 1 de risc, categoria ,,cancerigenă pentru oameni", alături d
În cele mai multe cazuri, acest spasm durează câteva minute şi este cunoscut sub denumirea de sughiţ tranzitoriu. Apare mai frecvent la bărbaţi, la bebeluşi şi la copii, iar cauze pot fi multiple: ingerarea rapidă a alimentelor, corelată cu inhalare
Cercetătorii americani de la Universitatea Michigan au dorit să identifice preparatul care funcţionează ca un fel de ,,drog din universul culinar". Ei au aflat că acea substanţă din produsele lactate - caseina - activează receptorii opioizi din creie
Timp de secole, lămâia a fost unul dintre cele mai preţioase şi eficiente ingredinete incluse în tratamentele cosmetice, fiind bogată în nutrienţi şi vitamine care au grijă de frumuseţea noastră.
Faţă de multele beneficii pentru sănătate, lămâia este şi un aliat de nădejde atunci când vine vorba de dinţi. Acidul citric din compoziţie luptă împotriva tartrului sau, mai bine spus, a îngroşării plăcii dentare, parţial responsabilă de îngălbenire
Înainte de a începe o dietă, cel mai important este să te asiguri că ea este echilibrată şi respectă regulile de bază ale alimentaţiei. Acestea presupun respectarea unui orar al meselor, să asigure organismului principiile nutritive necesare, dar şi
Sindromul premenstrual sau PMS (premenstrual syndrome) îşi face prezenţa de obicei cu şapte până la zece zile înainte de instalarea menstruaţiei şi se manifestă printr-o serie de modificări la nivel fizic şi/sau psihic. Intensitatea simptomelor difer