Astfel, cercetătorii au constatat că rata cancerului în cazul indivizilor cu hepatită C este dublă faţă de pacienţii ce nu prezentau virusul hepatic C. Totodată, oamenii de ştiinţă sugerează că o manifestare extrahepatică a infecţiei cronice cu virus
Astfel, consumarea alimentelor cu calorii negative supune organismul unui efort suplimentar şi unui consum energetic crescut în procesul de descompunere şi digerare, ceea ce înseamnă că numărul caloriilor consumate de organism este mai mare decât num
Constipaţia survine în urma sedentarismului, a consumului insuficient de fibre, a unei diete nesănătoase şi a unei hidratări necorespunzătoare a organismului. Totodată, când această afecţiune devine cronică, ea poate provoca alte probleme de sănătate
Printre cele mai frecvente cauze ale tensiunii arteriale crescute se numără obezitatea, factorul genetic, consumul excesiv de alcool şi sare, stresul, sedentarismul, pilulele contraceptive, analgezicele, afecţiunile renale etc.
Sforăitul afectează din ce în ce mai multe persoane, în cea mai mare parte bărbaţi. Uneori este însoţit de episoade de oprire a respiraţiei, numite apnee.
De cele mai multe ori, gastrita hiperacidă este un semn al ulcerului gastric şi în special pentru cel duodenal. Alimentaţia sau dieta joacă un rol esenţial în gestionarea evoluţiei bolii şi în prevenirea complicaţiilor grave, aşa cum sunt ulcerul sau
Pe lânga vitamina C, fructul conţine luteină, betacaroten, potasiu, fier, magneziu şi calciu, dar şi vitaminele B1, B2, B3, B5 şi B9. Iată câteva dintre proprietăţile fructului!
Acidul folic previne formarea malformaţiilor fetale, boala Alzheimer, precum şi mai multe tipuri de cancer. Iată ce alimente poţi consuma pentru a-ţi asigura necesarul zilnic de acid folic!
Oţetul de mere are proprietăţi naturale antibacteriene, astfel că vindecă cu succes infecţia cuticulelor. Aplică pe locul infectat oţet de vin alb diluat cu apă timp de 15 minute, în fiecare zi.
În Japonia, băutului unui pahar cu apă în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, este deja un ritual intrat în rutina zilnică, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Studiul a implicat analizarea atentă a 34 de cercetări ştiinţifice pe aceeaşi temă, adică aproximativ 25.000 de cazuri de cancer hepatic, şi fişele medicale ale altor 8 milioane de femei şi bărbaţi.
Sarea consumată în exces favorizează apariţia cearcănelor, în timp ce alcoolul deshidratează şi conferă un aspect tern tenului. Aşadar, dacă vrei ca pielea ta să fie catifelată şi elastică, îţi prezentăm câteva dintre obiceiurile alimentele la care a
Totodată, lămâile conţin acid citric, calciu, magneziu, vitamina C, potasiu şi pectină, substanţe care ajută organismul să se apere împotriva infecţiilor. În cele ce urmează, îţi vom prezenta avantajele pentru sănătate ale consumului de apă cu lămâie
De asemenea, fisticul este renumit pentru cantitatea importantă de antioxidanţi (de exemplu, resveratrol), indispensabili în prevenirea procesului de îmbătrânire. Iată câteva dintre beneficiile consumului de fistic!
Nu peria agresiv dinţii şi gingiile, deoarece poţi afecta smalţul dinţilor. Aşteaptă cel puţin jumătate de oră sau chiar o oră până la următorul periaj.
Ştiai că atunci când faci dragoste nivelul de stres scade considerabil? Stresul este un inhibitor atât pentru femei, cât si pentru bărbaţi. Beneficiile sexului în eliminarea stresului şi pentru calmarea depresiei au fost atent studiate.
,,Mai multe studii au demonstrat că deshidratarea este asociată cu o performanţă intelectuală slabă atât în ceea ce priveşte memoria, cât şi atenţia'', este de părere Caroline Edmonds, doctorand la East University din Londra.
De cele mai multe ori, oboseala are ca principală cauză comportamente specifice ale stilului de viaţă, adesea ignorate. Iată, aşadar, 7 motive inedite pentru care eşti mai mereu lipsit de energie!
Specialiştii recomandă evitarea exceselor alimentare, pentru a nu bloca bila, mese la intervale regulate, iar pentru un drenaj biliar eficient e indicat ca după masa de prânz să staţi 30 de minute întinşi pe partea dreaptă.
Sindromul de colon iritabil este o afecţiune recurentă, mai ales în rândul femeilor, fiind o boală aflată în strânsă relaţie cu stresul. În acest caz, consultul de specialitate al unui medic este absolut necesar, însă există şi câteva remedii naturis
Răşina de brad poate fi recoltată oricând de pe scoarţa bradului, însă se va desprinde de pe trunchi cu multă grijă, cu ajutorul unui cuţit, pentru a nu distruge scoarţa arborelui. Iată, aşadar, câteva afecţiuni ce pot fi tratate cu răşină de brad!
În acest articol, îţi vom explica cum te poate ajuta vânăta să scapi de grăsimea abdominală şi îţi vom oferi câteva sugestii de consumare a acesteia. Iată, pentru început, cum te poate ajuta vânăta să slăbeşti!
Pentru ca planul de prevenire a hipertensiunii să fie complet, pe lângă reducerea cantităţii de sare este necesar ca alimentaţia să cuprindă şi alţi nutrienţi, cu efect de control a bolii. Printre aceştia se numără potasiul, calciul, fibrele, acizii
În cazul în care el nu primeşte doza suficientă din alimentaţie, apar semnele carenţelor şi este necesară administrarea de vitamine şi de minerale, la îndemnul medicului, sub formă de suplimente medicamentoase. În cele ce urmează, îţi vom prezenta se