A pus lacătul pe cuptor și frigider! Cornelia Rednic are o siluetă de vis, după ce a slăbit 7 kilograme

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Cornelia Rednic (47 ani) a ajuns să aibă o siluetă de invidiat. S-a apucat intens de un program recomandat de nutriționist, așa că  acum are un trup tras prin inel și a slăbit deja 7 kilograme. Ce presupune acest lucru și cât de ambițioasă a fost artista în urmarea acestui proces de remodelare corporală, a povestit chiar pentru Click!.

Cornelia Rednic arată foarte bine după ce a scăpat de kilogramele în plus

„Sunt foarte fericită pentru faptul că am slăbit și am dat jos 7 kilograme. E un lucru care s-a mai întâmplat acum foarte multă vreme, adică să mai slăbesc. Nu am înțeles de ce presa scrie, cred că  în fiecare săptămână, "Cornelia Rednic a slăbit  peste 30 de kilograme”. Este un adevăr însă e vorba de acum 25-26 de ani, de când am slăbit aceste 33 de  kilograme.  Între timp, am mai luat ceva înapoi, nu  m-am simțit bine și am încercat să slăbesc din nou! Nu am vrut să mă  înfometez, cum am făcut atunci și am apelat la un specialist. Lucrez cu Carmen Barcan, care îmi ține sub supraveghere atât regimul alimentar, ceea ce mănânc și facem și modelare corporală, lucrăm cu niște aparate. Sincer nu prea fac sport dar lucrăm aici cu aceste aparate de remodelare corporală, am două luni de când lucrez, și se văd rezultatele”, a început să ne povestească Cornelia Rednic care a recunoscut că înainte făcea sport mai mult și obișnuia să alerge în parc în fiecare seară.

Iată și: Cornelia Rednic, specialistă în deserturi. Rețeta prăjiturii de post cu mere și morcovi

„Mi-ar plăcea să spun că fac sport dar nu mai fac pentru că nu am timp efectiv. La sală nu mai îmi place să merg și nu am timp să alerg. Eu alergam  foarte mult în parc,  făceam, liniștit, câte 7 kilometri pe seară!  Îmi plăcea foarte tare, era bine, nu mai am timp acum, în plus, se întunecă mult mai repede și e un pic rece pentru alergat dar  sper ca din  primăvară să încep din nou să alerg.”, a mai completat îndrăgita interpretă de muzică populară.

Nu și-a stabilit niciun target pentru slăbit

Cornelia Rednic este foarte mulțumită de cum arată acum și de cum decurge procesul de slăbire și ne-a mărturisit că ține pentru ea de la ce greutate a început să dea jos și să se ocupe cum trebuie de corpul său. Important este că se întâmplă și că procesul de slăbit dă roade.

„Nu am niciun target pentru kilograme. Am 47 de ani și nu mai pot să îmi doresc să fiu foarte slabă. Nu mi-am dorit niciodată să fiu foarte slabă. Eu consider că o femeie care nu este fotomodel trebuie să fie armonioasă și  armonia nu e ce îți place ție la mine ci ce îmi place mie la mine, cum consider eu că sunt ok, când mă uit în  oglindă să fiu mulțumită, să îmi stea rochia așa cum îmi doresc și să mă simt eu bine!”, a mai adăugat celebra artistă.

Citește și: Secretele celor mai lungi căsnicii din muzica populară. Lupu și Cornelia Rednic și Constantin Enceanu dau din casă

Cornelia Rednic nu mai gătește atât de mult ca înainte

Cine o cunoaște pe Cornelia Rednic știe cât de bine gătește artista. De când a început să slăbească însă, în casa vedetei nu se mai mănâncă așa ca înainte.

„Am început să gătesc mai puțin! De ce? Pentru că în ultima perioadă am fost  foarte ocupați și atunci am ales să mâncăm foarte mult prin oraș. Dacă gătesc acasă, gătesc la abur, gătesc la cuptor sau fiert. Nu mai mergem pe prăjeli. Mâncăm la grătar și eu mai ales că am regimul de la nutriționist, trebuie să am și mai multă grijă.

Mă simt foarte bine așa și am cam pus lacătul pe cuptor și pe plită și nu mai gătesc ca  altădată. Eu pe timpul pandemiei am gătit tot  timpul, mi-am făcut un canal de youtube, Bucuriile Corneliei, am urcat câte rețete am apucat eu să fac,  dar m-am oprit, nu mai fac atât de mult. Adică gătesc și  ce gătesc e foarte "safe", nu mai e pe tradițional și cu atâtea grăsimi, prăjeli!”, ne-a spus Cornelia Rednic.

Mai vezi și: Motivul pentru care soții Cornelia și Lupu Rednic au ales să nu aibă copii

Ce mănâncă Cornelia Rednic de Crăciun! 

Pentru că era obișnuită cu un meniu bogat mai ales când vine vorba de sărbători, acum artista este nevoită să mai reducă din calorii și din preparatele gustoase dar care dăunează sănătății și greutății.

„Da, vine Crăciunul. Nu am de gând să mă îndop, dar sunt câteva lucruri pe care vreau să le gust, adică să fac o masă de care să mă bucur, să îmi tihnească de Crăciun. I-am spus că voi mânca coaste fripte cu cârnați, însoțite de un sos de hrean cald. Este o rețetă a noastră, de-acasă, rețetă tradițională din Maramureș!

Cam toată lumea face treaba asta de Crăciun! Asta vreau să mănânc și vreau să mai fac eu un cozonac însiropat, se numește Babka, îl fac foarte bun,  scuză-mi lipsa totală de modestie, dar chiar îmi iese bun și de acolo chiar vreau să gust puțin. 

Când ai să vezi că ai slăbit și când ai să vezi că arăți bine și ești mulțumită de tine,  vei învăța să ai grijă, așa că după ora 17.00 eu nu mai mănânc. Dacă se  întâmplă vreodată să am o filmare sau să fie ceva foarte târziu încerc să mănânc o proteină, ceva, ușor, ca să nu fac foamea. Trebuie să fii conștient că trebuie să ai un regim de  viață schimbat, să nu mai mănânci ca înainte!”, ne-a mai mărturisit interpreta de muzică populară.

Cornelia Rednic își dorește liniște și sănătate de Crăciun

„Nu îmi mai doresc cadouri, pot să îmi cumpăr tot ce vreau. Nu am un cadou pe care să mi-l doresc. Dacă e ceva  în sufletul meu ce îmi doresc este ca eu să fiu liniștită, sufletul să fie împăcat, să am inima bună. În ultima vreme s-au întâmplat foarte multe lucruri, printre care am văzut și filmul "Omul lui Dumnezeu - Povestea Sfântului Nectarie” și m-a mișcat profund. Am început și eu o schimbare a mea,  cu mai mulți ani de zile în urmă dar vreau să îți spun că acest film m-a dat foarte tare peste cap și ne dăm seama că suntem destul de răi, deși nu facem răutăți cum fac alții dar noi comparându-ne cu alții, mai avem răutăți. Sfântul Nectarie ne arată că prin iubire și prin adevăr poți să trăiești!

Îmi doresc să fiu un om bun și să mi-i țină Dumnezeu alături  și sănătoși pe toți cei dragi mie și nu numai și îmi doresc ca noi toți să  înțelegem și să fim mai buni, omenirea să meargă într-o direcție bună! Îmi mai doresc realizări profesionale pentru anul viitor,   îmi doresc să dezvolt lucrurile așa de frumos pe cum au pornit”,a mai completat Cornelia Rednic care va petrece Revelionul alături de soțul ei, Lupu Rednic, în Marea Britanie, la Londra, la un restaurant românesc, acolo unde vor cânta pentru cei care îi îndrăgesc.

„De Revelion suntem plecați în Marea Britanie, la Londra, la un restaurant românesc, un  Revelion foarte frumos, după care vom avea încă o petrecere și  pe 4 ianuarie ne întoarcem acasă.  Nu mai rămânem în vacanță pentru că avem lucrușoare acasă care ne așteaptă, proiecte care ne așteaptă. Cuvântul vacanță pentru mine acum nu mi-e drag de el, nu există,  vreau să muncesc pentru că îmi place. Mă simt foarte puternică, mă simt dornică să muncesc. Mă bucur de tot ce se întâmplă, e o lumină foarte plăcută în tot și asta mă încarcă.”, ne-a mai spus, în încheiere, artista.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
kate middleton printesa diana foto getty profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner George Ivașcu
Banner zodiac 2025
Andreea Caranda ne-a povestit pentru Click! câte puțin din “culisele” emisiunii sale de suflet
banner Olivia Paunescu png
Luciana Indre, botez cu 60 de invitați
banner catalin scarlatescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net